New year’s resolutions

Asta e varianta mea de rezoluții de anul nou: proiecte de meșterit la care-aș vrea să atentez în 2019, în Meștelier. Mai multe dintre ele sunt mici chestii cu care am experimentat, la care am lucrat în ultimii ani, și pe care mi-am propus să le văd realizate anul ăsta.

Nu sunt neapărat idei originale – dar sunt niște abordări diferite pe care vreau să le personalizez în primul rând pentru aventurile mele. Și apoi, dacă au sens, pentru ale altora.

Dacă sună vreuna bine și vrei să facem echipă să o punem în practică, dă-mi un semn. Dacă vrei să furi ideile de aici și să îți faci o mega-afacere din ele, I’ll be your first customer :)

Continuă să citești New year’s resolutions

Getting Things Done – lecții învățate

In vară a avut loc la București Forumul European de Metode Educative, un eveniment al Regiunii Europene Scout a cărui gazdă au fost cercetașii din România.

Profitând de contextul oferit de acest eveniment, care se bucură de participarea oamenilor care lucrează pe metode educative cu precădere în Europa și a tot felul de oaspeți de seamă, ne-am gândit (Ela a venit cu ideea la o întâlnire de Consiliu Director) că ar fi fain să facem și un soi de TEDx cercetășesc la care să-i invităm pe oamenii faini care au venit să vorbească și la forum să vorbească și pentru tinerii (și mai ales cercetașii) interesați.

Și cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, când s-au pus lucrurile în mișcare am primit o invitație de la Ștefania, care a coordonat acest minunat proiect, să vorbesc și eu pe scena evenimentului, care între timp a primit și un nume, Getting things Done – ideas for the next 100.

M-am tot gândit despre ce să vorbesc, chiar până în ultimul moment, și am decis într-un final să încerc să fac o lista de lecții pe care le-am învățat pe pielea mea încercând să „get things done”, în speranța că lecțiile învățate de mine pot duce la accelerarea învățării / trăirii propriilor lecții. Și mi-am propus să reiau aici, cu același scop :D

Continuă să citești Getting Things Done – lecții învățate

O zi pe Arieș cu packraft-ul

Văzând că ziua se face tot mai mică și că programarea weekend-urilor până la sfârșitul anului e suficient de fixă că nu rămâne loc de răsuflat, am decis să-mi folosesc o zi de concediu să încerc, cum se zice, marea cu degetul, mai concret, Arieșul cu packraft-ul.

Am mai avut o tentativă de 40 de minute prin luna august – prima mea ieșire cu barca asta, dar acum plănuiam o zi întreagă, de dimineața până seara, pe Arieș.

Așa că pe 18 octombrie, am reușit de-am luat din Cluj singurul autobuz de Câmpeni, la ora 6 dimineața, din autogară, și-am dormit buștean în timp ce autobuzul, aproape pustiu la Cluj, se umplea pe măsură ce-și făcea loc pe valea Arieșului.

Continuă să citești O zi pe Arieș cu packraft-ul

First Lego League, un program fain (și) pentru cercetași

First Lego League este un program educațional (cu un concurs atasat) in care copii cu precadere de varsta temerarilor (limitele de vârstă sunt de fapt 9 – 16 ani) construiesc roboti LEGO pentru diferite „misiuni”, dar și lucrează la un „proiect de cercetare” pentru care trebuie să se documenteze și să propună o soluție realistă pentru o problemă reală din jurul lor.

Fiecare ediție (sau sezon) are o temă diferită – acum doi ani a fost despre animale domestice, anul trecut despre utilizarea apei de către oameni iar ediția de anul acesta este despre spațiul cosmic („Into Orbit” / „În orbită”).

Continuă să citești First Lego League, un program fain (și) pentru cercetași

Despre cercetășie și inițiative locale la TEDxDrobetaTurnuSeverin

Sâmbăta asta, pe 3 noiembrie, am avut oportunitatea să vorbesc la Drobeta Turnu Severin, la prima ediție de TEDxDrobetaTurnuSeverin despre cercetășie, dar și despre ce lecții am putut învăța din experiența Centrelor Locale care izbutesc în comunități care nu au o afluență continuă de tineri.

Pentru că în mod normal durează mai multe luni până la publicarea clip-urilor de la eveniment, m-am gândit să public aici speech-ul meu, așa cum l-am scris (livrarea a avut de suferit, probabil de la emoții :P)

Dacă aș alege 100 de oameni la întâmplare dintr-un oraș din România și i-aș întreba ce sunt cercetașii, probabil cei mai mulți dintre ei n-ar știi ce să-mi zică, iar dintre cei care ar știi, unii ar face o legătură cu fetițele cercetaș care vând prăjiturele din ușă-n ușă în filmele americane, sau, cu puțin noroc mi-ar spune lucruri de genul „ăia de merg la munte”, „supraviețuire în natură”, „copii ăia cu eșarfe la gât”, poate dacă aș avea super noroc aș primi o referință la „Festivalul Luminii” sau aș găsi pe cineva care ar știi că mai plantăm și păduri sau că avem acțiuni în comunitate.

Continuă să citești Despre cercetășie și inițiative locale la TEDxDrobetaTurnuSeverin