Cum am ajuns din Șureanu la Cioclovina

“It’s a dangerous business, Frodo, going out your door. You step onto the road, and if you don’t keep your feet, there’s no knowing where you might be swept off to.” – Bilbo Baggins, The Lord of the Rings

S-a făcut o săptămână de când am plecat cu multă încredere de la Cabana Șureanu spre Cioclovina lui Gherman, ca să particip în numele Consiliului Director la festivitatea de deschidere a Campului Național de Temerari. Am avut un drum fain, dar considerabil mai dificil decât anticipasem, și am ajuns în camp abia marți dimineața.

În weekendul 3 – 5 iulie am fost cu temerarii la Cabana Șureanu, pentru campul unităților de temerari de la Alba Iulia. După trei zile foarte faine cu ei (despre care vă scriu altă dată) – duminică pe la prânz, am făcut un cerc în curtea cabanei, cu rucsacii în spate, ne-am luat la revedere și temerarii au plecat cu liderii lor spre Poarta Raiului, la autobuz, iar eu spre Cioclovina, unde aveam în plan să ajung a doua zi la prânz – cu o rezervă de timp, ceremonia de deschidere fiind abia seara. Continuă să citești Cum am ajuns din Șureanu la Cioclovina

Ieșirea de toamnă a adulților, once again

Ne-am făcut o tradiție ca toamna să ieșim cu gașca de adulți (seniori, lideri, lideri în pregătire, prieteni) la munte, cu singurul scop concret de a avea o activitate cu cercetașii în care să nu avem răspunderi „oficiale”, organizatorice, doar să ne relaxăm, să povestim și să cântăm.

Anul ăsta, din trei locații posibile, am ales să mergem în Șureanu, în „patria-mumă” a cercetașilor din Alba Iulia. Până să înceapă dezvoltarea stațiunii turistice de acolo, zona Șureanu (Poarta Raiului, Cabana Șureanu) au fost un loc în care mergeam foarte des, fiind și locul ales pentru prima ediția a ieșirii, acum 5 ani.

Continuă să citești Ieșirea de toamnă a adulților, once again

Întâlnirea de toamnă a liderilor 2009

Weekend-ul care numai ce s-a dus (5 – 8 noiembrie) am fost la munte, la Cabana Șureanu, să ne relaxăm și să ne povestim, să bem o gură de vin și să mâncăm o slană cu ceapă :). Am urcat în trei ture, 13 de joi, încă o gașcă de vineri și câțiva de sâmbătă.

Vremea nu a ținut cu noi, joi era ceva zăpadă, dar până duminică nici nu știai că a nins la munte. Joi am fost kaput, am dormit, eram terminat. Vineri am urcat Șureanu cu Pătrat și cu Vlăduț, ceilalți au fost pe Pătru. Vremea nu a fost foarte fericită, ceață și nor, și ud, am ajuns destul de murați la cabana. Am mai băgat o tură de somn, și o tură de cântat. Au venit și gașca de „bătrâni”, am mai cântat și cu ei.

Sâmbătă m-am trezit odihnit și înfometat, dar cam târziu și toată lumea era gata de plecare. Inițial am zis că stau cumine și nu mă deplasez niciunde, dar m-a apucat așa un chef de tură, am luat rucsacul și m-am fugărit după restul grupului până pe Șurean. Sus, erau mai mulți curajoși care voiau să încerce o Cârpa, și cum plecasem la drum, am zis că mă bag și eu. Era ceață și urât, și cum eu nu mai am echipament serios de ceva vreme, eram ud la picioare după prima jumătate de oră.

Am mers pe bâjbâite, n-am ajuns la Cârpa, am intersectat traseul de Sarmizegetuza, și pe o ceață lăptoasă și pe un vânt puternic am coborât în vale, exact pe unde, acum doi ani, Bogdan, Dani și Niculaie s-au rătăcit de n-au ajuns decât seara. Eram 9, am ajuns la o stână, apoi la un drum, apoi la un drum mai mare, lacul Canciu, kilometri buni. La intersecția unde drumul care vine de la Cugir se desparte, o parte pentru Poarta Raiului și o parte pentru stâna de pe Cârpa, s-a decis că ar fi bine să o luăm câțiva mai repede înainte, pentru că se făcea seară și poporul nu era echipat de noapte.

Am gonit cu Miță Varvara cei 7 km până la cabană, fără să deschidem lanterna decât la 3 km de Poarta Raiului. Am zburat până în Poartă, așa la vreo 6 km/h. Partea grea a fost la scurtătura aia de 15 minute prin pădure, unde și eu și Miță am rămas fără puteri, dar am ajuns până la ora 8 sus la cabană. Gașca a plecat la recuperarea grupului rămas în spate, dar nu i-au găsit. Lumea s-a agitat tare (de înțeles de altfel), au urmat mai multe discuții, mai multe căutări, până la urmă i-au găsit, pregătiți să înnopteze pe drumul ce urcă către Cabana Prislop (cum or ratat intersecția aia tot nu-mi dau seama :) ).

Vremea nu a fost favorabilă făcutului de poze, dar Nico a prins câteva, și Șușman, dar de la el nu am link :P, și de la Dora.

Vârful Șureanu de la Cabană

UberEpicGreatnessWinFailHike

Așaaaaa. Sâmbătă seara în Art ne gândeam cu voce tare să facem un ultim hike al vacanței. Ne-am găsit 3: Emi, Gabi și, evident, eu, pentru o nouă tentativă Păltiniș – Sarmizegetusa Regia, dar de data asta în 2 zile, nu în 3. Despre tentativa de 3 zile, citiți aici.

Am băgat la adăpost duminică seara în grabă materialele rămase aiurea-n tramvai la mine în curte după Cetatea Meteșului, și luni dimineața la prima oră Teo ne-o săltat până la Păltiniș.

Păltiniș, ora 10:30 in the AM, 7 grade Celsius, 1450m altitudine.

dscn1321
Gata de acțiune

Prima parte a traseului o știam de la încercarea trecută, dar de data asta am mâncat pământul și am străbătut cât știam eu din traseu în jumate din timpul în care am făcut asta data trecută. De acolo, din golul alpin, un drum superb. Norii lângă noi, deasupra noastră, dar foarte rar pe noi. Am urcat și-am coborât câteva vârfușoare, ba pe iarbă, ba prin jneapăn, până când am ajuns dedesubt de Cindrel.

Pe drum spre Cindrel
Pe drum spre Cindrel

Traseul este marcat foarte foarte bine până aici, și în dreapta, jos, am văzut Iezerele Cindrelului, care sunt spectaculoase. Noi eram cu program strâns și cu planuri mărețe, așa că am trecut mai departe, mulțumindu-ne cu câteva poze de deasupra.

dscn1350
unul din Iezerele Cindrelului

De acolo, ultima ascensiune puternică a zilei, Vârful Cindrel (2244m). Frig năprasnic, noru on and off pe noi, ne-am ascuns după niște bolovani și am facut rock, paper, scissor ca să decidem cine merge să facă poze de la marginea platoului din vârf (Gabi lost :)) ). Ne-am mai tras o ultimă poză în vânt, și am plecat mai departe.

Friiiig
Friiiig

De pe Cindrel până la coborârea prin pădure spre Oașa, traseul are și etape fericite și etape mai puțin fericite. La început, de pe platou se vede tot în zare, frumos, dar după ce se coboară suficient, deși temperatura crește apreciabil, peisajul devine mai plictisitor, și, mai pe final, maxim boredom. Apusul ne-a prins urmărind traseul spre vest, printr-o pădure de-aia, drept în jos. Până aici, traseul este marcat destul de ok, n-am pierdut aproape deloc traseul. În schimb, pe ultima porțiune din pădure nu se mai poate înainta, îs căzuți copaci unu lângă altu, ne-am caftit cu pădurea aproape juma de oră până să scăpăm să ajungem la Cabana Oașa.

Către Oașa
Către Oașa
Tot pe-acolo
Tot pe-acolo
Traseu de creastă spre Rai
Traseu de creastă spre Rai

Cabana Oașa, ora 20:30, 4 grade Celsius (friiiig frate) – 25 de km or so. Distruși, băgăm o bere, după aia luam un ceai și băgăm țuică în el, halim ceva urgent, punem cortu în „camping” și încercăm să tragem cu porcu.

Praf
Praf la Oașa

Încercăm să ne trezim, de pe la 7 jumate încolo. Pe la 10 reușim să plecăm iar pe drum, ne ia un nene (domnul Nemuritoru’, după cum s-o prezentat) de la baraj până la Luncile Prigoanei. De acolo, am băgat gaz puternic, până la Poarta Raiului (30 min).

Slightly offtopic, Poarta Raiului se prezenta mult diferit de cum era anul trecut, se văd pregătirile pentru viitoarea stațiune, sunt drumuri noi făcute, e defrișat masiv, este piatră adusă pentru drumuri. În aceeași ordine de idei, pe Șaua Șureanu se lucrează la o instalație de teleschi pentru o pârtie de ski. Părerea mea e că ce vor ei sa faca acolo e mult sub potențialul zonei și pe partea greșită, și că strică muntele pentru nimic.

Lacul Oașa de pe viaduct
Lacul Oașa de pe viaduct
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Capătul de sus al instalației
Capătul de sus al instalației

Am urcat destul de repede la Cabana Șureanu, am dat o tură pe la lac, apoi am urcat în șa, și de acolo pe după Șureanu, pe triunghi roșu, până în spatele vârfului, cu norii în urma noastră dar și cu un pic de soare. După Șureanu, nu mai este nimic de urcat. Am urmat traseul, care continuă pe golul alpin și care este marcat decent, cu stâlpi de lemn (mă întreb cât or să reziste), am ocolit prin stânga vârful Negru (traseul original pe harta din Munții Noștrii o ia prin dreapta). Pe partea cealaltă a Vf. Negru ne-am întâlnit în 15 minute cu două jeepuri, primul cu o familie care o ieșit la cules afine, și al doilea cu un nene care mergea la Șureanu și care ne-o recomandat o potecă, dar și-a și exprimat îndoiala că vom ajunge la destinație :)

Cu norii în urmă
Cu norii în urmă

Marcajul original se pierde aici, este un traseu care o ia spre Vf. Bătrâna în dreapta, și sunt săgeți către Vf. Godeanu, dar sunt mult mai sporadice decât marcajul de până aici. Noi, în criza de timp, am decis sa ieșim de pe traseul marcat și să mergem după busolă, spre vest, spre Sarmizegetusa. Ne-am oprit pe la 5 într-o vale de am mâncat ceva, și după aia cu greu ne-am ridicat și am continuat, tot pe busolă. Harta pe care o aveam cu noi era harta din Munții Noștrii, produsă cel mai târziu prin anii 80, și în mod evident nu avea toate drumurile, nici măcar cele forestiere. De la ieșirea din golul alpin am identificat niște văi de pe hartă, am ales una din ele, și am coborât în ea în speranța (justificată până la urmă) că vom găsi și un drum jos. Coborârea a fost o provocare pentru genunghii noștri, eu nu înțeleg cum urcă un TAF pe acolo, dar într-un târziu, pe la 7:30, am ajuns jos în drum.

Coborâre din golul alpin
Coborâre din golul alpin

De aici, noi speram că în câțiva kilometri ajungem la Sarmizegetusa Regia, și, de acolo, mai facem cei 5 km până la Grădiștea de Munte unde sunăm după cineva să vină să ne ia. Am continuat pe drum în jos cam 2h, se făcuse deja întuneric tare și noi nu găsisem nici Sarmizegetusa, nici altceva. Pe la 10 fără un sfert am ajuns la o microhidrocentrală, unde paznicul de noapte ne-a zis că Sarmizegetusa era la 200 de m mai sus, pe dreapta, pe alt drum decât cel pe care am venit noi, dar și că Grădiștea de Munte e la 8km mai la vale.

Obosiți și un pic dezamăgiți că n-am apucat să vedem Sarmizegetusa (acum era deja prea întuneric să mai urcăm), am pornit încet-încet spre Grădiștea. La ora 11 am cedat, nu găsisem nici urmă de sat, și eram efectiv epuizați, am pus cortul și ne-am culcat. În mod evident, a doua zi am aflat de la văcar că de fapt am pus cortu chiar în Grădiștea, și, la fel de evident, 100 de metri mai jos pe drum după două curbe era și partea centrală a satului (adica 5 case și o pensiune :).

Deja cu o zi peste program, am plecat pe la 10 mai departe, spre Costești și spre civilizație. Nici n-am ieșit bine din Grădiștea că ne-a și luat un nene cu un camion de lemne, și ne-o și dus până la Popasul Dacilor în Costești, la asfalt, semnal, ciocolată și mâncare. Fiecare dintre noi și-a luat de ce avea nevoie (bine, ciocolată a luat toată lumea :P) : Emi – cafea și țigări, Gabi – Cola și eu – slană :).

De aici am luat autobuzul până la Orăștie, am mai făcut un mic hike în Orăștie de la Autogară până la Gară (și trebuie să spun că ăștia din Orăștie, pe lângă că și-or ascuns gara în fundu orașului, au și niște berze de plastic cocoțate pe un stalp – why?), și de acolo am găsit instant un tren către casă.

UberEpicGreatness – până aici îmi imaginez că e clar.

Win – pentru că am făcut un vârf peste 2000, pentru că am făcut 70 de km prin niște locuri spectaculoase în 2 zile, pentru că am văzut Iezerele Cindrelului, Iezerul Șureanu, Lacul Oașa și o grămadă de gol alpin

Fail – pentru că nu am ajuns să vedem Sarmizegetusa. Ne întoarcem

Hike – this should be self explanatory.

Pozele mele sunt aici, și sunt poze și de la Gabi.

The END.

Gabi, ziua 3
Gabi, ziua 3
La Costești
La Costești
Berze FAIL
Berze FAIL la Orăștie

Iezerul Șureanu – RIP?

Imediat sub vârful Șureanu există un lac glaciar numit Iezerul Șureanu, care este un punct de atracție pentru toată lumea care merge în Munții Șureanu și care este înconjurat de tot soiul de legende (cum ar fi cea că este fără fund).

Am primit de curând vestea că super lacul de la Șureanu nu mai există. Niște prieteni au fost acolo weekend-ul trecut, și se pare că o avalanșă a adus o parte din munte în lac. Cu toate că îmi vine greu să înțeleg cum un pic de avalanșă poate să ”omoare” un lac, și mai mult, îmi vine greu să înțeleg de unde a venit tot pământul ăla, poza de mai jos pare să fie destul de clară:

p4180035
Iezerul Șureanu

Are cineva mai multe informații despre asta?