O zi pe Arieș cu packraft-ul

Văzând că ziua se face tot mai mică și că programarea weekend-urilor până la sfârșitul anului e suficient de fixă că nu rămâne loc de răsuflat, am decis să-mi folosesc o zi de concediu să încerc, cum se zice, marea cu degetul, mai concret, Arieșul cu packraft-ul.

Am mai avut o tentativă de 40 de minute prin luna august – prima mea ieșire cu barca asta, dar acum plănuiam o zi întreagă, de dimineața până seara, pe Arieș.

Așa că pe 18 octombrie, am reușit de-am luat din Cluj singurul autobuz de Câmpeni, la ora 6 dimineața, din autogară, și-am dormit buștean în timp ce autobuzul, aproape pustiu la Cluj, se umplea pe măsură ce-și făcea loc pe valea Arieșului.

Inițial, locul pe care mi l-am propus pentru pornire a fost același ca azi vară – podul mare din Sălciua de Jos. Dar când m-am suit în autobuz m-am gândit că poate-ar fi fain să merg chiar și mai sus, așa că pe la 9 mă dădeam jos din autobuz în stația Baia de Arieș.

Cum treci podul peste Arieș, intri direct în ce pare a fi centrul civic al orașului, și ai senzația că poți cuprinde întreaga așezare cu privirea: nu doar că-i un orășel cu doar 3000 de locuitori, dar e și dispus cumva într-un fel de amfiteatru natural.

Cu un pic de efort am găsit un loc unde puteam coborî la râu. Mi s-a părut apa mult prea mică pentru barca mea, așa că am petrecut următoarele 45 de minute încercând, fără succes, să fac stopul către o localitate mai la vale. După o vreme am decis că decât să stau blocat pe șosea mai bine risc să stau blocat în apă, așa că m-am pus pe râu :)

Merită menționat că, chiar dacă ieșise un pic soarele și nu mai era așa de frig afară, apa era cristalină, albastră și rece ca de la frigider.

stuck

Aventura pe Arieș a fost cu totul altfel decât mă așteptam. Barca s-a comportat foarte bine, și deși am luat niște apă, a fost mai mult din cauza erorilor mele decât a deficiențelor bărcii.

stuck again :)

Mă așteptam ca râul să fie mult mai rapid și ceva mai mare ca debit. Sunt multe locuri până la Sălciua, unde am ajuns spre sfârșitul zilei, în care apa este suficient de mică încât fie să te blochezi, fie să te încetinească considerabil. Am avut de mult mai multe ori nevoie să navighez către locurile cu apa mai mare decât să mă bat cu curentul. Sunt într-adevăr câteva locuri în care apa curge repede și sunt și pietre mari, printre care trebuie navigat cumva, și nu odată m-am oprit în loc cocoțat pe vre-un bolovan.

una din pauzele obligat forțate pentru trecut de pietre

Totuși, în total am avut nevoie să ies efectiv din barcă pentru a mă debloca doar de două ori, ambele venite ca pauze bune și pentru dezmorțire.

frig și toamnă;

Mă așteptam să parcurg mult mai multă distanță pe un râu de munte cum e Arieșul, dar până pe la ora 17, când am decis să ies din apă, ajuns fiind la un loc cunoscut, n-am izbândit decât vreo 17 kilometri în cam patru ore de mișcare reală. Foarte probabil toate punctele critice în care a trebuit „să negociez” cu râul să mă fi încetinit destul de mult, nu-mi dau seama. Pe Mureș am mers cam cu 5km/h.

La sosire, la Sălciua

Sunt multe locuri în care Arieșul devine ca un lac – cu apa mai mare de două metri și cu un curent greu de dibuit, în care apa la suprafața aproape că pare a sta. Calmul zonelor astora, unele chiar întinse, era spart doar de zgomotul apei trecând peste pietre, care anunța fiecare secțiune mai „aventuroasă”. Dacă n-ar fi fost ziua așa de scurtă și soarele așa de timid, în mod cert era loc și de întins hamacul și citit o carte :)

Unul din puținele lucruri care mi-a redus din entuziasmul unei noi aventuri a fost cantitatea mare de deșeuri de pe Arieș și de pe malurile lui. Nu am avut clipa în care să nu fiu înconjurat de gunoaie, unele mai mari, unele mai mici și mult, foarte mult plastic :( Mi-a rămas o imagine întipărită în minte cu un domn la vârsta a treia care pescuia liniștit pe malul râului într-un mic luminiș. În jurul lui, pe mal, erau mai multe PET-uri decât erau pietre, dar el pescuia, neafectat, pe scăunelul lui, dintr-un Arieș la fel de plin de gunoaie. Nu doar oceanele suferă de ignoranța noastră – pericolul e muult mai aproape de noi!

nu-i cel mai calitativ video (e primul meu clip făcut cu drona), dar vă dă o idee despre cum e Arieșul în octombrie :)

Mă întorc la primăvară și nu mă las până când nu ajung la Mureș!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.