Proiecte și ținte strategice pentru 2018 / 2019

In 2016, organizația noastră și-a setat viziunea pentru viitor – cum ne imaginăm noi că vrem să arate organizația noastră în anul 2023. Viziunea noastră este că:

În 2023, cercetășia va fi cea mai importantă mișcare educativă pentru copii şi tineri din România, cu lideri autentici şi integri, care produce schimbări pozitive în comunitate, printr-o organizaţie sustenabilă, cu un sistem de management organic, eficace si eficient.

Pentru a ajunge la acest deziderat, „elefantul” trebuie împărțit în bucățele mici – ne-am propus atunci să ne concentrăm acțiunile pe 3 direcții strategice: calitatea educației, management și sustenabilitate. În ultimii trei ani am detaliat foarte mult despre ce înseamnă cele trei direcții – dar voi încerca să reiau cu altă ocazie subiectul.

S-a lucrat foarte mult în mandatul trecut pe cele trei direcții, dar poate-am comunicat mai puțin din ce-am reușit să îndeplinim în timpul celor trei ani, lucru care a dus la o susținere mai redusă decât ne-am fi dorit-o din partea Centrelor Locale.

Deși trebuie să recunosc că n-am început chiar cum mi-am imaginat eu, încercăm să facem lucrurile un pic diferit în mandatul ăsta – am încercat să definim patru proiecte strategice pentru următorii trei ani, care să respecte drumul nostru către Viziunea 2023 și cele trei direcții strategice, dar să ne ajute să vedem niște ținte clare pentru următoarea perioadă.

Mai mult, ne-am propus ca aceste proiecte să aibă finalități clare cu impact evident către Centrele Locale, cercetași și adulți în cercetășie – și am setat niște ținte clare pe care vrem să le atingem până în septembrie 2019.

După ce-am stabilit țintele de mai jos (prin iulie) am mers la toate evenimentele la care-am putut să ajung și le-am vorbit liderilor despre planul nostru. El a fost definitivat în forma de mai jos din septembrie, când cred că ar fi fost bine să și scriu articolul ăsta …

Dar planul nostru a suferit, previzibil, unele adjustări după o evaluare la sânge pe care ne-am făcut-o după ce-am beneficiat de un stagiu de formare pentru Consilii Directoare livrat în decembrie (că doar atunci s-a putut) de Kevin Camilleri, președintele structurii de conducere a regiunii europene cercetășești.

Proiectul #1: Program atractiv pentru copii și tineri

Pregătirea următoarei iterații a programului cercetășesc: practic, care este programul nostru? Cum le oferim, concret, sprijin, context, structură și siguranță copiilor și tinerilor pentru a deveni cetățeni activi, împliniți și implicați? Cercetășia în România este (și va fi) definită prin programul pe care-l oferă, și vrem ca până în toamnă să avem faza de concept din revizuirea programului nostru gata de prezentat.

Mă bucur să spun că de curând am reușit să finalizăm propunerea de direcție pe care vrem să o dăm acestui proces, și că este deopotrivă ambițioasă și entuziasmantă :)

Nu vreau să dau prea mult din casă până Consiliul nu finalizează votul și documentul poate veni formal spre feedback, dar pot să vă spun că propunerea noastră include un sprijin crescut pentru aplicarea uniformă a programului în toată țara, indiferent de loc și încurajarea unei abordări de tip bottom-up în generarea de activități cercetășești.

Măsurarea impactului social (individual) – avem o convingere inerentă că facem bine ce facem în educația copiilor și tinerilor – dar vrem să ne asigurăm că impactul nostru este cel pe care ni-l dorim, și pentru a face acest lucru trebuie să ne schimbăm un pic punctul de vedere și să dezvoltăm unelte prin care să putem să măsurăm în ce măsură reușim să facem ce ne-am propus să facem – în ce măsură activitatea noastră îi sprijină pe tineri să devină cetățeni activi, împliniți, implicați?

Ne-am propus ca țintă să stabilim ce anume vrem să măsurăm, și să dezvoltăm infrastructura necesară pentru asta – măsurarea impactului social va necesita timp, va trebui făcută consecvent și va funcționa ca una din cele mai importante bucle de feedback la nivel macro pentru calitatea programului nostru.

Un program de acreditare a evenimentelor – parte din modul în care vrem să privim programul pentru copii și tineri este că TOATE activitățile pe care le desfășurăm, indiferent de dimensiunea lor sunt gândite ca parte a programului de dezvoltare personală pe care îl oferim. De aceea, mai ales la nivel regional și național ne propunem să dezvoltăm un program de acreditare al evenimentelor, în așa fel încât cercetașii și liderii să știe pentru care direcții de dezvoltare sunt potrivite care evenimente la care pot participa, indiferent de cine le organizează.

Ținta nu este să forțăm o acreditare sau să creăm birocrație, ci să punem bazele unui sistem prin care putem susține de la nivel național prin materiale, finanțare și expertiză acele evenimente care urmăresc, prin activitățile lor, în mod asumat programul cercetășesc.

Proiectul #2: Model administrativ sustenabil și scalabil

Simplificarea procedurii de apariție a noi grupuri de cercetași -ducem permanentă lipsă de voluntari adulți și spunem că vrem să ne extindem ca organizație, dar când apare o inițiativă nouă ea are o grămadă de bariere în față. E un feedback pe care-l primim de mulți ani și ceva pe care considerăm prioritar să schimbăm. Câteva ținte aici ar fi:

  • să creăm un sistem prin care doi adulți într-o comunitate undeva să poată să îndrume o patrulă de cercetași (deci să nu avem limitarea de 25 de persoane, din care 5 lideri)
  • să existe un program „a la carte” de urmat de lideri pentru aplicarea programului cercetășesc (care va fi cel mai probabil inclus și în faza de formare)
  • să reducem povara administrativă a noilor grupuri (atât pe ei înșiși, cât și pe nivelul național)

Proceduri administrative pentru funcționarea administrativă la nivel național și la nivel local – e un efort esențial, pe care Doru a încercat mandatul trecut să-l urnească, dar e întotdeauna ceva ce pare lăsat la urmă. Realitatea este că fără proceduri, efortul administrativ este întotdeauna crescut – procedurile fac clari pașii de urmat, reduc frustrarea cauzată de inevitabila birocrație din România și fac mai ușoară definirea rolurilor și preluarea lor de voluntari.

Ce trebuie să fac pentru a avea un cont bancar pentru Centrul Local? Cum acreditez un eveniment național? Cum iau decizii în Consiliul Centrului Local? Care e sistemul de formare pentru Adulți în cercetășie?

Vrem să punem la punct un sistem de proceduri în care, pentru cât mai multe lucruri, să poți pune o întrebare într-un căsuță de căutare și să obții o listă ordonată de pași de făcut. N-o să fie simplu, vor fi probabil niște documente vii care vor crește pe măsură ce ne dăm seama că sunt lucruri pe care nu le-am definit niciodată (și lucruri pe care poate nu vrem să le batem în cuie), dar de undeva trebuie să începem!

Propunere model reorganizare administrativă – organizația noastră are nevoie de un sistem de management eficient și eficace – ce avem acum funcționează la limită, mult sub-finanțat, într-o formă în care administrația (contabilitate, aspecte juridice, gestiunea membrilor) se întâmplă centralizat, în timp ce aplicarea programului cercetășesc se întâmplă ne-unitar și descentralizat.

Trebuie să găsim o cale în care să creăm un sistem administrativ în care efortul și responsabilitatea administrativă să meargă acolo unde are cel mai mult sens și să livrăm unitar programul cercetășesc și formarea adulților.

Care e calea asta rămâne de stabilit, și vom avea probabil la Adunarea Generală mai multe discuții despre care-ar trebui să fie forma planului – nu mă așteptăm ca schimbările să le prindem în mandatul ăsta, dar de undeva trebuie să începem :)

Centre Scout  – planul enunțat în strategie este să avem măcar un Centru Scout în fiecare regiune istorică. Avem Centrul Scout HCH Nocrich care se dezvoltă sub mână Nadiei și a echipei de acolo.

Există câteva variante deschise pentru Centre Scout noi (la Zamostea, în județul Suceava, este o oportunitate pe care încercăm să o revigorăm sau măcar să o lămurim, la Sinaia avem o ușă deschisă mulțumită lui Marian (Sunku) – există Delta Scout Center în județul Tulcea, și cercetașii din Alba Iulia speră să lanseze și ei Centrul Scout din Alba Iulia anul ăsta).

Adițional încercăm să lămurim în ce mod ar trebui să coordonăm funcționarea Centrelor Scout și cât de (des)centralizat ar trebui să se întâmple asta.

Proiectul #3: Cercetășia accesibilă și atractivă pentru adulți

Programul Woodbadge își propune reinventarea formării în ONCR, cu o abordare radical diferită de programul curent de formare (are o componentă practică pentru lideri, un sistem de mentorat și etape de formare care oferă cunoștiințele necesare la momentul oportun). Woodbadge a început sub coordonarea Dianei Slabu în mandatul trecut și merge înainte cu crearea de conținut. Ne așteptăm ca programul să poate prelua primii candidați cel târziu în toamnă.

MOVIS (Management of Volunteers In Scouting) vrem să avem un sistem mai formalizat, transparent, realist și mai ușor de aplicat, mai ales la nivel local, a gestiunii voluntarilor – fie că-s lideri sau adulți în cercetășie. Vrem un sistem care să ne ajute să păstrăm cât mai mult voluntarii pe care-i avem (și care continuă să ni se alăture), în poziții potrivite pentru ei, care-i împlinesc și îi ajută să crească, în care se simt motivați și simt că contribuie.

Pentru anul ăsta avem un proiect susținut parțial de Friends of Scouting Europe, condus de Horațiu Pop, pentru realizarea unor materiale video care prezintă și popularizează etapele standardizate din MOVIS, și mai avem de realizat măcar îmbunătățirea sistemului de contractare.

Make Scouting Cool (again)! – ne-am pus problema că până acum nu am mers niciodată în campanii naționale în care să atragem adulți. Vorbim despre educație și despre natură, dar nu ne-am adresat niciodată cu adevărat publicului adult ca să-l convingem să ne ajute să rezolvăm prima problemă pe care o au toate Centrele Locale – resursa umană. Vrem să facem o serie de pași în așa fel încât să începem să atragem acei lideri autentici și integri de care vorbește viziunea 2023.

Pentru asta, vrem să identificăm (și să dezvoltăm, și să promovăm) beneficiile pentru lideri, începând cu șansa de a contribui la construirea unei societăți mai bune, într-un mediu curat, bazat pe meritocrație, camaraderie și pe un sistem sănătos de valori.

Vrem să reducem povara de creare de conținut, mai ales pentru liderii care sunt la început. Ne propunem să dezvoltăm un starter pack – un instrument care să mai netezească curba de învățare și să le dea un program-model bine pus la punct pentru ramura de vârsta cu care vor să lucreze, în așa fel încât ținta lor să fie aplicarea, nu dezvoltarea. Vrem ca liderii (cu experiență și astfel de înclinări) să se simtă liberi să inoveze în contextul programului cercetășesc, dar liderii care au experiență limitată și / sau puțin timp să poată să îndrume patrule – lucru care acum e dificil.

Ideile de mai sus au sens doar dacă ajungem și la oamenii noi pe care îi țintim, așa că ne propunem să contruim materiale prin care să facilităm transmiterea ideilor de mai sus în campaniile locale de promovare (spre exemplu, prin template-uri pentru campanii locale de recrutare).

Suntem tot mai conștienți că avem mulți susținători – și ne propunem să ne îndreptăm către ei cu variante concrete prin care ne pot sprijini.

Vrem să analizăm cât de fezabilă ar fi înființarea unei fundații românești pentru Prietenii Cercetășiei (este o barieră acolo de 50.000 EUR). Între timp, vrem să pilotăm niște programe de susținere sub umbrela ONCR, pentru a ne face încălzirea pentru un program complet, bine pus la punct – pe care am vrea să îl avem în septembrie.

Vrem să-i ținem aproape și pe cercetașii adulți, care au terminat programul cercetășesc și doresc să continue să contribuie la comunitățile din care fac parte cu echipa lor de la cercetași. Indiferent că sunt lideri sau nu, vrem să le oferim un context prin care să-și continue calea cercetășească în viața de adult.

Ne propunem (ca măcar) să analizăm oportunitatea implicării în întărirea asociației cercetașilor adulți din România, și propunerea / pilotarea unui program pentru cercetași adulți.

Proiectul #4: New tech pentru facilitarea accesului la informație

Credem că tehnologia este una din căile principale prin care putem să eficientizăm toate procesele organizației noastre, să ne întârim democrația și să creștem transparența.

Avem câteva ținte concrete până în toamnă:

Un sistem de e-learning care să se preteze (cel puțin) pe nevoile Woodbadge.

Vrem să lansăm o aplicație de mobil prin care să reușim să transmitem informații pertinente tuturor membrilor – și să facilităm același tip de acces structurilor locale. Vrem să avem un canal direct de comunicare cu toate categoriile de cercetași – să putem promova direct stagii de formare către acei lideri care au nevoie de ele, să ajungem la eXploratori pentru promovarea unui camp internațional destinat lor sau să îi consultăm pe toți adulții cu privire la schimbări de statut. Și sunt convins că liderilor de la local le-ar fi util un sistem prin care să poată confirma că cercetașul (sau părintele lui! sau ceilalți lideri!) au citit mesajul care le-a fost adresat :)

Vasile și Mihai, împreună cu alți voluntari, au făcut o treabă fantastică cu sistemul informatic al ONCR și acum e nevoie să putem să continuăm această treabă – de aceea vrem să preluăm gestiunea / dezvoltarea sistemului informatic al ONCR ca să-i putem asigura continuitatea.

Vrem să avem un sistem de vot electronic pentru Adunarea Generală. Nu mă refer la un vot de la distanță, ci de o metodă de contabilizare a voturilor delegaților fără numărarea manuală, care ne răpește timp prețios!

Ne propunem să rezolvăm plata cu cardul pentru cotizații, evenimente și donații. Încă nu e foarte clar cum vor fi soluțiile contabile pentru asta (sunt tot felul de cazuri particulare de considerat), dar vrem să avem o soluție implementată, măcar ca pilot, până în toamnă.

O prezentare grafică a țintelor proiectelor strategice pentru septembrie 2019

Adăugiri recente și necesare

După cum spuneam mai sus, după întâlnirea (trainingul) cu Kevin, și întâlnirea de Consiliu din decembrie, am discutat și am început să lucrăm la două puncte adiționale, pe care le vom integra probabil în plan la întâlnirea de la Iași, de weekendul viitor:

  • elaborarea unei strategii de imagine pe termen mediu (1 an), care să ne ajute cu definirea și unformizarea imaginii noastre naționale, ca vehicul pentru atragerea de fonduri. Am ales să începem cu o strategie pe termen scurt pentru a ne da tuturor timp să învățăm rigorile aplicării unei strategii de imagine la nivel de organizație (care vine la rândul ei cu reguli, cu care încă nu suntem obișnuți la niciun nivel)
  • un plan de măsuri pentru concentrarea actiunilor staff-ului ONCR în implementarea planului de mai sus – chiar dacă asta înseamnă că trebuie să reducem / raționalizăm din alte servicii pe care angajații noștri le oferă acum cercetașilor.

Avem nevoie de ajutor!

Lucrăm în toate direcțiile de mai sus cu echipe de voluntari, și construim echipe noi. Spre exemplu, s-a lansat de curând înscrierea pentru cursuri de formatori.

Am învățat că e super-important să avem o structură de echipe bine pusă la punct prin care să putem să ne susținem echipele să facă treabă. Pentru că, după Adunarea Generală din 2018 suntem într-o schimbare de paradigmă care separă mai concret decizionalul la executiv, ne-a luat ceva vreme să ajungem la o propunere de structură bună – dar credem că o avem și o să scriu și despre asta :).

Dacă considerați că puteți da o mână de ajutor cu oricare din inițiativele de mai sus, m-ar bucura foarte mult dacă n-ați mai aștepta un proces de recrutare și ne-ați da un semn, mie sau colegilor mei din Consilu – ca să ne putem apuca împreună de treabă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.