One veeery good day

Ieri am avut examen la CIL. Încă o materie împuţită din măreaţa politehnică. Am stat 6 zile cu burta pe carte, am tocit sute de scheme şi jdemii de formule, dar până la urmă … tot 4 am luat. Naşpa … deci după 6 nopţi nedormite calumea la 14:00 după aflarea măreţului rezulatat am fost acasă şi am bagat 10 ore somn. M-am trezit şi am mai bagat vreo 2, până la 5, când a început ziua asta foarte bună.

Stabilisem de câteva zile că o să încercăm să facem un munte. Guli a venit cu ideea înainte cu o săptămână, Micvs a zis că vine şi el, apoi s-a strâns gaşcă mai mare. Guli însă mi-a dat mesaj când dormeam că nu mai vine, gaşca a renunţat şi ea şi am rămas eu cu Micvs.

La 5 jumate la 290, la 6 la gară (unde m-am întâlnit cu un cercetaş cu care nu mă mai văzusem de … secole), la 6 şi 10 în tren, cu bilete. SOMN :). În Buşteni am ajuns pe la 9:30, vreme superbă. Am stabilit că o să încercăm să urcăm pe Valea Jepilor. Nici eu nici el nu fusesem niciodată sus pe Bucegi.

No bun, cumpărat mâncare, întrebat nenea de la telecabina dacă murim … totul ok. Mergem 10 minute până la baza traseului, ne punem de mâncăm. Trec pe lângă noi 2 grupuri, printre care şi un tip şi-o tipă – în adidaşi. La intrarea pe traseu tot felu de semne de genu „traseu deosebit de periculos”, „doar pentru turişti bine pregătiţi şi echipaţi” …

Am început să urcăm, am băgat mare mare, dar dupa 10 minute deja simţeam că crăp. Să fi fost de la mâncare sau de la altceva, nu ştiu … nu mergea treaba de loc de loc. Nu ne-am oprit, am dat înainte, da … nu reuşeam să îmi intru în ritm. Politehnica distruge sănătatea.

I-am ajuns şi i-am întrecut pe cei care trecuseră pe lângă noi când mâncam, dar eram rupţi şi eu, şi Micvs. Am văzut o cascadă superbă undeva pe stânga, am stat un pic să ne tragem sufletul. Drumul e o potecă de munte, da’ … tot în sus. No, până la urmă am ajuns la locul unde se trece Valea Jepilor. Pauză mare, am stat vreo 20 de minute aici, eram obosiţi tare.

Se simţea că am urcat, era altul aerul, vremea era numai bună de urcat, era şi o cascadă acolo … Şi totuşi ceva nu era în regulă. Mie nu mi se face niciodată rău pe munte, da’ atunci îmi era rău.

No, îi dăm înainte, uşurel că altfel nu mergea, şi în maxim 20 de minute dăm de zăpadă. Zăpadă mai văzusesem şi înainte, numa că de data asta traseul pe acolo ducea… Pe zăpadă, ca şi melcu ce iese din fântână: 3 paşi înainte, 1 înapoi… Şi o fost o bucată mare mare mare de zăpadă – vreo 500 de metri pieptiş … (sus, am văzut că 70% din zăpadă putea fi ocolită pe o potecă, but şşşşt, nu mai spuneţi la nimeni!). Parcă îmi mai venise suflul la loc cand am văzut zăpadă, stânci, mergea ceva mai bine treaba.

Am ajuns la locul unde se termina zăpada, şi acolo era o cascadă superbă. Deasupra noastră trecea telecabina. Telecabina face 12 minute. Noi începeam a treia oră de urcare. Am continuat, ultima parte este destul de stâncoasa şi dificil de abordat. În plus cele mai multe cruci pe care le-am întâlnit pe traseu erau în zona asta (am numărat pe puţin 15 cruci în total, pe tot drumul).
Undeva pe la jumătatea ultimei părţi, un nor s-a dat la o parte, ceaţa s-a risipit un pic şi am văzut sus pe stâncă obiectivul secundar, Cabana Caraiman. Am fost acolo în cam 20 de minute cred, după ce am văzut-o. Drum anevoios, printre stânci. Pe drum ne întâlnim cu un grup care coboară. Deja îmi era mai mult decât ciuda că nu aveam aparatul la mine.

Am stat un sfert de ora acolo la Cabana Caraiman, am fost la baie, ne-am tras sufletul … bătea un vânt acolo că în sfertul ăla de ora ne-o intrat frigu în oase tare de tot. Am facut 25 de minute până la Babele şi la Sfinx. Era clar că nu mai ajungem să facem Omu, era deja 14:00.

Afară ningea, şi frigu intra tot mai mult în oase. Ne-am încălzit cu o ciocolată caldă la birtu telecabinei şi după aia, pe la 3, am început să băgăm gaz către Buşteni.

Drumu în jos o fost foarte foarte plăcut, deşi ploua şi era şi ceaţă. La zăpadă, după ce am ochit două capre (căprioare, capre negre, nu ştiu … era ceaţă), acum ştiam de potecă şi am folosit-o, şi ce a rămas din zăpadă nu a fost prea criminal. După zăpadă am bagat o masă mai lungă, să ne ţină până jos. Am trecut repede şi de zăpadă şi am ajuns la cascada unde se trece Valea Jepilor, unde era cam jumătatea coborârii.

De acolo a fost chiar uşor, nu mai era ceaţă, ieşise şi soarele un pic … în 20 de minute am fost jos, în alte 20 de minute am intrat în Buşteni. Rupţi. Am făcut cel puţin jumătate de oră până la gară, unde am băgat o bere, că mergea foarte foarte bine după masa de sus, şi după aia am luat trenul.

Pe tren, înafară de încă o masă, am dormit buştean până la Bucureşti Basarab. End of Day.

Seara muzeelor

Ieri, 20 mai, a fost în Bucureşti un eveniment organizat de guvernul francez. Evenimenul se numeşte Noapte Muzeelor şi înseamnă că anumite muzee sunt deschise în noaptea evenimentului mai târziu decât normal, unele chiar până la 4AM.

Micvs m-a convins să merg, iniţial vroiam să mergem la Muzeul de Artă al României. Am convins-o şi pe soră-mea, care venea să vadă ea cu ochii ei că m-am dus eu la muzeu ( nu sunt atât de incult, dar muzeele de artă nu sunt tocmai locurile mele preferate), apoi şi pe Guli, care vroia să îmi arate nişte poze. L-am mai convins şi pe Tzucre, care a venit cu Bogdan, fratele lui. În ultimul moment, Micvs şi Gia s-au decis să nu mai vină, aşa că am fost doar 5.

La muzeul de artă, fetele au întârziat, şi în spatele nostru s-a făcut o coadă monstru monstru. Am reuşit să le aducem pe fete pe lângă paznici de la uşă să stea la coadă cu noi, şi am intrat destul de repede. Am stat cam 2 ore la muzeu acolo, am râs la fiecare tablou şi am comentat mai mult de jumătate din ele.

Doamnele care supravegheau expoziţia ne-au făcut observaţie de câteva ori, şi am un feeling că măcar jumătate din camerele de supraveghere erau orientate spre noi.

În loc să mergem acasă, i-am sunat pe Micvs şi pe Gia, care se hotărâseră între timp să meargă la un alt muzeu, şi ne-am întâlnit cu ei la Victoriei, să mergem la Antipa. Acolo am văzut tot soiul de animale şi animăluţe şi bolovani şi alte chestii de genul ăsta. Ne-am întâlnit cu nişte prieteni cercetaşi, şi am aflat că la Ţăran (muzeul ţăranului român) nu numai că este deschis, dar este şi bere ieftină.

Aşa că, pe la 12 am ajuns la Ţăran, unde era doar o expoziţie de poze, destul de neinteresantă, şi berăria se închisese. Am vizitat 10 minute Ţăranul, şi am pornit pe jos spre Moxa, unde vroiam să bem o bere.

Ne-am întâlnit pe drum şi cu nişte colegi care vroiam să meargă la Muzeul de Artă contemporană, care se închidea doar la 4AM, dar i-am corupt şi i-am luat cu noi la bere. De la bere am plecat pe la 2 jumate, băieţii chiar s-au dus la muzeu mai departe, şi noi toţi restul am mers către casele noastre.

concluzie: cultura oboseşte!

Întâlnire ENP

Sunt cam în urmă cu scrisul în blog, am avut o săptămână de aia plină cu teme şi proiecte şi alte prostii.

Săptămâna trecută a avut loc întâlnirea Echipei Naţionale de Programe a ONCR, din care fac şi eu parte. Întâlnirea a fost la Sinaia, cazarea asigurată de Primăria Municipiului Sinaia.

Discuţiile au ocupat 90% din timpul alocat întâlnirii, somn puţin, munte deloc. Toată lumea este entuziastă şi toată lumea are idei pentru îmbunătăţire, pentru schimbare. Presimt că lucrurile se vor schimba în bine. Echipa este tânără în întregime. De vineri după masa până duminică dimineaţa am povestit pe diferite teme, în cadrul timpului organizat sau în pauze, detalii, idei şi principii legate de programul educativ al organizaţiei.

Întâlnirea s-a terminat duminică pe la 14:00, am fost şi am văzut un pic şi primăria, şi apoi am hotărât să dăm o tură şi prin oraş, eventual pe la Peleş. Normal că am ajuns mult prea târziu ca să mai putem şi intra, dar a fost o plimbare binevenită după 2 zile de stat închis în casă.

Pe rând, Trompy, Guriţă, Alexandra şi mai încolo Cătă şi-au pierdut trenurile, şi Iuli m-a convins să merg cu personalul în loc să luăm un Rapid. Note to self: nu o mai lăsa pe Iuli să te convingă să mergi cu personalu:). Singuru lucru pozitiv din cele 3 ore jumate (!) cu personalul de Bucureşti Basarab au fost că am dat de nişte „Urşi Trubaduri”, prieteni de-ai Iuliei, cu care am stat şi am cântat and stuff.

No, gata, că acuma o trecut deja o săptămână de la întâlnire şi tre să scriu raportu!

Paşti 2006

No, am ajuns iară la ziua aia din an. Paşti … Anu’ ăsta parcă o fost cu totu altfel decât ceilalţi ani. La 11 jumate mi-am dat seama că tre să plec, am lăsat ce am avut de făcut şi m-am întors la 2 şi am continuat.

Am mers la slujbă să ascult cuvântul pastoral, care nu o fost ce ştiu eu ce, dar care e singura parte a slujbei care se schimbă în fiecare an… în rest, construcţii din ceară…

Încă de anul trecut am ajuns la concluzia concretă ca oamenii merg la slujba de paşte mai mult pentru că este un eveniment monden, nu pentru că îi duce credinţa la biserică. Lângă noi, la catedrală, erau o grămada de pokemonii de ăia de generală sau poate de liceu, cu tot soiu de medalioane, făcuţi cu negru pe la ochi şi pe unghi, cu ţoale negre şi cu rucsacii de care nu se separă nicodată. Lângă ei, un rând de cartierişti cu fetiţe cu fuste scurte, se înjurau unu pe altu. Peste tot sunau telefoane mobile … i mean .. WTF?

Anyway, vremea e faină azi, mâncare e din greu, de lucru e din greu de asemenea … everything is cool. :)

Cioclovina 2006

Cioclovina 2006 a fost o Şcoală de Primăvară pentru eXploratori organizată în cadrul Parteneriatului ESR – ONCR.

No, lăsasem povestea la momentul în care la 23 am plecat acasă să facem bagaje pentru Cioclovina. Normal că am lungit-o şi mi-am terminat bagajul pe la 3 jumate, după care am făcut tema la ASDN pe care i-am trimis-o lui tzucre să o predea pentru mine (mersi tzucre!), şi pe la 4 am adormit.

Normal, la 5 jumate am fost în picioare, la 6 fără 10 la gară. Am luat bilete până în Călan, dar am aşteptat vreo 3 ore în Simeria, moment numa bun ca să ne punem în ordine cu bagajele, că erau multe lucruri care nu intraseră încă în bagaje, de gen pâine, scule …

No bun, din Călan până la baza dealului de la Cioclovina am fost cu domnul Adi Sopineanu, care ne-a dus şi în Retezat anul trecut, şi cu care am socializat mai mult în timpul campului. La 12 am fost sus, după un urcuş de jumătate de oră cu nişte SuperRucsaci :). În primele 10 minute am făcut cunoştinţă şi cu elementul nelipsit din peisajul „cioclovinean” : nămolul.

No, am ajuns sus la locul de camp, am avut o întâlnire cu echipa ABCdar să vedem de program, ne-am instalat cu corturile. Totul se întâmpla deja prea repede pentru mine, pentru că aveam mult prea puţine ore dormite şi prea puţină mâncare la bord.

Am stabilit programul pentru prima zi, am stabilit nişte reguli, a fost deschiderea, în Nămol, au fost ridicate steagurile de reprezentantul patrulei care a câştigat premiul I la şcoala de iarnă de anul trecut (adică Alba). Apoi au urmat jocuri de cunoaştere şi multe discuţii în staff despre programul zilelor ce urmează. În casa lui Gherman s-a modulat un cinematograf, pentru ca cei ce urmau să meargă la peştereală a doua zi să vadă cum arată peştera şi să îşi facă o idee despre ce e vorba.

După 23, trebuiau să urmeze discuţii în echipa ABCdar, dar s-au extins discuţiile despre hike şi despre alte detalii, şi eu, care eram DISTRUS, am plecat să mă culc. Am aflat mai târziu că Iuli a fost chemată să îmi ia locul :). No, când să mă culc am făcut cunoştinţă cu alt personaj cioclovinean: Panta. Atât de înclinată e grădina lui Gherman unde am putut să punem corturi, încât sacul alunecă pe izopren instant. Adică nu că te trezeşti dimineaţa mai jos. Nu apuci să adormi că eşti mai jos :)

No, după o noapte dormită şi nu prea în pantă, de dimineaţă am aflat ce pregătiseră ceilalţi ca şi program pentru ziua aceea şi apoi am plecat cu eXploratorii în hike. Am făcut o tură uşoară pe o vreme superbă, am văzut un pic din formaţiunile carstice din zonă, zidul dacic de apărare, şi în final, cetatea Piatra Roşie. Pe drum am mâncat leurdă, care e o plantă ale cărei frunze au gust de usturoi. Tot pe drum au fost şi 2 chestionare, pe care, surprinzător, mulţi dintre cercetaşi nu au reuşit să le completeze cum trebuia …

La Piatra Roşie mi-am luat şi un ghid al cetăţilor dacice, dar după aia l-am pierdut :)… La cetate am făcut câteva activităţi pentru Daruri pentru Pace, care au avut rezultate …promiţătoare. No, la întoarcere, patrulelor li s-a cerut să se descurce singure, şi noi, liderii, am luat-o către casă ultimii… normal că la întoarcere a început o super super ploaie, grindină şi şiroaie de apă pe copaci included, aşa că atunci când am ajuns în camp … ne aştepta … supernoroiul.

După masă am mai avut discuţii pentru programul de a doua zi şi o evaluare a progresului atunci, apoi o întâlnire cu liderii şi după aia o întâlnire cu echipa ABCdar. De data asta nu mai eram AŞA obosit şi am stat şi eu până la capăt, care a fost la 02:00 AM.

No, încă o noapte, în noroi, în panta. Încă o noapte în care am făcut pe viermele încercând să obţin o poziţie acceptabilă. (normal că n-am reuşit).

De dimineaţă, normal, prin noroi, am plecat în tură către peştereală, în pantaloni scurţi, pelerina soră-mii, fără rucsăcel, că al meu era … obviously UD. Vremea: normal, ploaie. Terenul: normal, noroi. La peştereală am făcut iarăşi nişte activităţi de Daruri pentru Pace, şi după aia am intrat în peşteră şi am făcut rapel. Vremea: tot ploaie, … bleah.

După masa am ajuns înapoi acasă, am avut discuţii multe şi aprinse despre clasamentul patrulelor şi am pregătit un pic premiile. Fiesta a fost în şcoala din Cioclovina, patrulele au avut scenete, am avut festivitatea de premiere, şi apoi ne-am întors în camp, unde s-a cântat la foc.

No, încă o noapte în pantă şi noroi, deja ceva normal. De dimineaţă am strâns, am bagat totul în rucsaci, am mers pe jos, cu dnu Sopineanu, cu un autobuz şi apoi cu trenul până am ajuns în Alba.

În ziua cu peştereala, un câine MANIAC mi-o distrus cortul cu totul :)