(anti)Cârcoscout

Sunt un idiot. Înafară de semnificația evidentă, la mine mai înseamnă și că am multe idei. De foarte multe ori ideile mele m-au băgat în fel de fel de belele, dar în mare din cauză că am încercat să le implementez eu, nu alții.

Cârcoscout este un blog de bârfă așa zisă cercetășească, care, din păcate, a pornit dintr-o idee ce-am avut-o, dar care a luat o cu totul altă cale decât mi-aș fi imaginat eu. Și eu oricum m-am gândit că ideea mea inițială n-ar fi foarte bună. Acum, cârcoscout este un subiect de discuție printre cercetași, este un motiv de stres pentru oamenii care apar acolo împotriva voinței lor și este inclusiv un subiect de neliniște pentru oamenii care conduc acum organizația, pentru că se spune că produce o imagine proastă cercetășiei.

Înainte să îmi exprim opinia mai în detaliu, aș vrea să clarific câteva lucruri. Eu nu sunt Cârcoscout. Știu cine se ocupă de site-ul acela, nu este datoria mea să dau mai departe această informație, nu sunt de acord cu ce se postează acolo, și atât Cârcoscout cât și cercetașii care au fost interesați au aflat asta. De ce nu fac nimic atunci împotriva Cârcoscout? Până acum am tolerat tacit prezența blog-ului, pentru că nu mi s-a părut că au jignit pe nimeni, sau oricum, nu într-un mod voit. De ce scriu asta acum? Pentru că sunt câteva lucruri care mă deranjează, atât la Cârcoscout cât și la restul lumii.

În primul rând, există multă lume acum (dintre cei care înțeleg ce înseamnă atât cercetășia cât și organizația care o reprezintă în România) care se simte lezată de existența Cârcoscout. Sunt de acord cu voi, până într-un punct, în ideea în care glumele care se fac acolo sunt scoase din context și pentru cine nu știe despre ce este vorba este foarte ușor să își facă o părere greșită, despre diferite persoane sau despre cercetășie în general.

Doar că, după mine, soluția nu e să-i găsim și să-i pedepsim (pentru ce să-i pedepsim, că distrug imaginea cercetășiei? come ON!) ci să reacționăm în mod la fel de public și la fel de hotărât în sensul opus. Și pentru că noi suntem mulți și ei sunt puțini, un blog de glume neinspirate s-ar pierde în mulțimea de informații utile și interesante despre cercetași. N-ar trebui ca existența și popularitatea Cârcoscout să ne facă să ne întrebăm de ce nu există mai multe exprimări de opinie din partea astalaltă. Când am spus sens opus, m-am referit la un set de opinii, semnate, cu fond și context, și constructive. Eu o să fac asta de acum înainte aici, o să scriu despre cercetași. Nu povești despre cum se fac noduri, ci opinia mea și despre acțiunile mele în cercetășie, proteste și felicitări. Și sper că cât mai mulți dintre voi să-mi urmați exemplul.

Referitor la imaginea cercetășiei și distrugerea ei de către Cârcoscout: dacă un colț de net cum e Cârcoscout ne poate distruge imaginea organizației și a mișcării în țara asta înseamnă că nu ne-am construit imaginea într-un mod corect. Imaginea cercetășiei nu este ce văd șoarecii la TV, ci ce cred oamenii cu care am interacționat despre noi. Aș vrea să stați o secundă să vă gândiți de ce Cârcoscout a devenit brusc o super atracție între cercetași (am văzut inclusiv un comentariu de la cineva cum că Cârcoscout e un loc unde află chestii despre ce se mai întâmplă cu cercetașii). Nu înseamnă oare asta că cercetașii din țară tânjesc după mai multe informații despre ceilalți cercetași din țară și n-au alt canal de informare mai bun? De ce Cârcoscout a devenit un canal de promovare a diferitelor proiecte naționale? Pentru că blogul de acolo se updatează mult mai repede decât orice altă sursă de informații.

Site-ul aventura a încercat să devină un canal de informare pentru cercetașii din țară, dar părerea mea este că au exagerat cu promovarea. Toată lumea l-a marginalizat pe Seba cu site-ul lui. Acum, toată lumea vrea să scape de Carcoscout. Fraților, da-ți-le la oameni informațiile de care au nevoie într-un mod constant, și pe care să se poată baza, și nu o să mai fie nevoie de Cârcoscout, sau de alte povești.

Am distrus (ca și comunitate) credibilitatea și importanța listelor de discuții cu mii de mesaje irelevante despre vrute și ne-vrute, cu fwd-uri de pe alte liste și cu o grămadă de alte nenorociri, și acum listele de discuții nu mai sunt un canal de informare pe care să ne putem baza (în lumea tehnică s-ar zice că raportul semnal / zgomot este mult prea mic). Am protestat împotriva acestui fenomen oricui m-a ascultat, și am sugerat ca toate mesajele care nu sunt relevante să fie filtrate sau mutate către alte liste de discuții.

Concluzia acestui post este: Cârcoscout nu este problema, noi suntem problema, pentru că am creeat o situație în care existența Cârcoscout este necesară. Este de datoria noastră să ne scoatem din această situație.

În încheiere, aș vrea să mulțumesc echipei Cârcoscout că m-a făcut să realizez lucrurile ce le-am scris mai sus, aș vrea să îmi manifest încă o dată obiecțiile în legătură cu conținutul de acolo și cu politica editoriala a blog-ului de care v-am tot zis, și aș vrea să le transmit, public, că este momentul fie să oprească Cârcoscout, fie să își modifice politica editorială (spre exemplu, să verifice cu proprietarii pozelor / protagoniștii „știrilor” dacă sunt de acord cu publicarea lor în Cârcoscout, și să le dea drept la replică).

Aștept replică.

yeti vs. cartelă acces cămin

Ieri s-a decis (de cine, nu știu) să se repună în folosire interfonul de la intrarea în cămin (ceea ce evident pune problema „cine, când și de ce s-a decis să se SCOATĂ din folosire intrfonul?”). Pentru că eu sunt nou aici, în P16, nu am cartelă, și la cazare nu s-a pus de nici un fel problema de a primi o cartelă.

Am decis să dau o tură pe la admină (care este o femeie deosebită, cea mai pro-studenți admină din cele 4 pe care le-am „testat” de-a lungul celor câțiva ani prin cămine) să o rog să mă ajute să fac rost de o cartelă. Conversația a mers cam așa:

– Sărumâna, eu n-am cartelă, și am văzut că ați dat drumu la interfon …

– Nici eu n-am …

– A, deci nu mai aveți cartele de dat la studenți

– Nu, nu am cartelă nici EU!

Mi-a mai explicat că o comandă pe care ar face-o acuma pentru cartele, ar fi onorată undeva în iulie, deci mai bine nu ne blochează banii. Eu sunt un pic dumbstruck aici, cum adică durează așa mult o comandă, ce puii mei fac ăștia, fac RFID-urile din cartele din blană de crocodil?

Mă rog, ideea e că am rămas fără cartelă de acces în cămin, așa că acum de câte ori vin acasă, trebuie fie să sun și să sper că e cineva acasă, fie să aștept să treacă cineva și să-mi deschidă, ca un homeless sau un infractor. Trist! Și și neplăcut!

Am hotărât azi să revin un pic asupra unei idei mai vechi ce o aveam, dar care din lipsă de necesitate nu s-a concretizat, și anume hackuiala postului de interfon. Și când spun hackuială mă refer la ceva de genul: formez numărul camerei mele, și ușa mi se deschide automat (varianta basic) sau sun la un număr / dau comandă pe un IP pentru deschiderea ușii, sau formez un cod în plus după codul camerei (astea-s variante extra, sunt lucrari de diplomă mai praf ca astea :P).

Anyway, o sa revin aici cu informații despre această nouă provocare care mi-a fost scoasă în față.

UPDATE: mda, a durat exact două zile treaba cu interfonul. Cineva a avut o idee mai puțin elegantă dar mai eficientă decât mine și a deșurubat și subtilizat zăvorul de la interfon. De data asta, se pare că forța, nu inteligența, a rezolvat problema.

Un aspect pozitiv

Nu am mai fost la Carrefour de câteva luni, dar ieri am ajuns din greșeală să-mi fac cumpărăturile acolo și am observat o schimbare în bine, și foarte binevenită dar care se putea întâmpla acum ani de zile. Până acum, Carrefour oferea tuturor cumpărătorilor pungi „de-un leu” pentru cumparaturi, gratis. Și, evident, toată lumea renunța să mai vină cu pungi de acasă și folosea pungile de la Carrefour, care după aia ajungeau în gunoi și care după aia împanzeau (și o să împânzească în continuare) gropile de gunoi de peste tot (pentru că la noi reciclarea este un concept care se reduce la câteva concerte și un logo frumos).

Nu știu să estimez cam câte pungi consumă (degeaba) un român pe an, sunt sigur că au făcut-o alții. Printr-o estimare grosolană, un magazin Carrefour (sau un alt supermarket) scotea în mediu câteva mii de pungi pe zi, pentru că la noi orice este gratis este bun fără să mai pui întrebări, și toată lumea lua pungi cât încape (inclusiv eu, când nu încăpeau lucrurile în rucsac!). Am văzut chiar oameni care-și luau acasă când nu se uita vânzătoarea, un „teanc” de pungi.

Conceptul ăsta de pungi gratis pentru cumpărături era (și este în continuare, doar că costă cu  20 de bani în plus) prezent, peste tot în București, și era considerat de mulți dintre oamenii de aici un indicator de civilizație. La Alba Iulia, spre exemplu, nu îți dă nimeni pungi degeaba, fie vii cu ea de acasă, fie îți cumperi o pungă cu 2 lei (și am auzit oameni care nu înțelegeau cum de e posibil ca un market să nu dea pungi gratis, că Alba Iulia îi un sat, ca nu suntem civilizați).

Guvernul a dat relativ recent ceva ordonanță că toate pungile care erau gratis acuma să fie 20 de bani. Ca să nu mai fie prăpăd. Taxă verde. Nu m-am gândit când am auzit de asta ce imact o să aibă asupra pungo-maniei din București, dar ieri am văzut, în sfârșit, o reacție suficient de hotărâtă în direcția asta: la Carrefour nu mai există pungi de-un leu, nici gratis nici pentru 20 de bani. Există în schimb 4 tipuri de sacoșe „verzi” (pungă de hârtie, ceva sacoșă Natura care nu se strică și dacă se strică ți-o schimbă ei gratis, o plasă mai serioasă făcută din ceva material care se descompune în mediu în 6 luni și încă una, nu mai știu exact cum era). Deși sunt fericit că în sfârșit oamenii au luat o oarecare inițiativă, îs curios dacă Carrefour ar fi făcut ceva dacă nu se dădea hotărârea asta cu 20 de bani).

Îmi pare rău că nu m-am uitat, la Carrefour mai era o practică foarte ne-verde: dacă aveai un bagaj, rucsac, poșetă, ele trebuiau trase într-un sac de plastic și sigilate, iar apoi, la ieșire, sacii de plastic se aruncau în gunoiul normal, și nu intrau la reciclat, deși în 99% din cazuri erau fie reutilizabili direct, fie reutilizabili prin topire / reciclare. Nu știu dacă se mai întâmplă practica asta la Carrefour acum, dar dacă mai trec pe-acolo chiar o să mă uit.

UPDATE: am aflat aseară de la Gia că nu mai este nici treaba cu trasul în plastic la Carrefour. Nice!

UPDATE: Ana mi-a spus că miercuri încă era treaba cu trasul în plastic la Carrefour (Orhideea). Something’s fishy, I shall investigate.

sampling teaching

Acum ceva mai bine de o săptămână m-a sunat unul dintre profesorii mei de la facultate, cu care am mai colaborat pe diferite chestii, să mă întrebe dacă nu sunt interesat să țin câteva laboratoare la o materie numită Programare Web. Nu m-am gândit prea mult atunci, dar am acceptat. În consecință, acum sunt asistent la Programare Web, o materie de anul 4, specializarea C5, la dl. prof. Florin Rădulescu și la Ciprian Dobre.

Am de ținut 3 laboratoare, celălalte 7 sunt susținute de colegul meu (mai experimentat), Matei Popovici. Pentru că nu am mai făcut niciodata așa ceva, să fiu sincer, am fost cam morcovit pentru prima „reprezentație”:), dar totul a decurs ok și toți cei  ~50 de studenți (! – deh, luni or tras chiulu de la tot oricum :P) de la primul laborator de marți au supraviețuit :P

Sunt câteva lucruri pe care le văd pozitive în treaba asta cu laboratoarele, și anume că ăsta fiind primul an în care se ține Programare Web, am oportunitatea să mă implic activ în dezvoltarea unor laboratoare interesante despre ceva cu care lucrez zilnic și despre care am strâns destul de multe informații utile și practice de-a lungul anilor. O să încerc să postez aici despre dificultățile care apar când lucrezi la o tematică (ce cuvânt de „lemn”!) de laborator de la 0, și despre reușitele noastre în domeniu :).

Îi invit, de asemenea, pe acei prieteni care citesc pe-aici și lucrează în bresle conexe aplicațiilor web, să vină cu idei și propuneri de ce cred ei că ar trebui ca tinerii absolvenți de facultate ar trebui să știe despre aplicații web. În principiu, ce ne-am propus până acum este să încercăm să încurajăm niște bune practici pentru dezvoltarea unor aplicații web scalabile, secure și robuste. Aplicațiile de laborator o să le facem în PHP (deja aud criticile :P), și ne-am propus să discutăm și despre interfețe, și despre funcționalitate javascript, și despre arhitectura aplicațiilor web în general. În plus, o să dedicăm două laboratoare securizării.

Ce mi se pare mie mișto este că oamenii au de făcut un soi de proiect, constituit din 4 teme care se construiesc una peste cealaltă, și la laborator învață chestii utile pentru temele respective. Pașii sunt aceeași, dar fiecare lucrează pe tema de proiect ce și-o ales-o, și la sfârșit ar trebui să aibă o aplicație web completă și funcțională.

Later edit: se pare că popularitatea mea e în scădere, vineri am avut doar doi studenți la laborator :P

4th picture

Am primit o leapșă (îs curios cum îi zice în engleză) de la Iuli (și acuma văd că și de la Bogdan, deși citisem postu și la început nu cred că eram acolo la el pe listă :P). Treaba e cam așa: te duci la al patrulea folder de poze de pe comp, iei a patra poză, o pui pe blog și explici ce se întâmplă acolo.

A patra poză din al patrulea folder de pe al meu laptop este:

Cork street
Cork street

Poza asta este făcută la apus, pe o stradă din Cork, Irlanda, toamna asta. Cork este al doilea oraș ca și populație și ca și economie din Irlanda, și seamănă un pic cu Clujul nostru din punctul ăsta de vedere, și și pentru că e construit pe dealuri :)

Conform mișcării ăsteia, dau leapșa mai departe, mamei mele, lui Micvs, vărului Swamp (deși blog-ul lui are cu totul altă tematică, deci nu știu dacă merge) și lui Zucre, pentru când o să se apuce de blog.