De la Alba Iulia la Nocrich pe bicicletă

Cred că Alba Iulia e super bine poziționată pentru tot felul de activități în natură, și printre ele în mod cert este și ciclismul – fie că-i vorba de downhill, mountainbiking, road biking sau touring / cicloturism. Și cred că cercetașii pot să fie promotori și primi beneficiari ai ideii ăsteia, și despre asta-i cumva povestea asta.

Acum câțiva ani am pornit ideea asta: cum ar fi să conectăm Centrul nostru Cercetășesc de Centrul Cercetășesc Nocrich cu un traseu de cicloturism – să avem o rută cunoscută, bine bătută, sigură, documentată și verificată, pe drumuri lăturalnice (nu pe național) care să fie potrivită pentru aventuri pe două roți de la Alba Iulia la Nocrich sau invers. Am avut o tentativă în sensul ăsta acum doi ani, în martie sau în aprilie 2019 – când am plecat din Alba Iulia cu Ale (Negruț) și-am pedalat până la Mândra / Ocna Sibiului (cam jumătatea drumului de Nocrich), dar apoi am hotărât să ne retragem la Sibiu din lipsă de timp (era primăvară, ziua scurtă, n-am luat cu noi echipament de dormit …).

Așa că la sfârșit de iunie am scos proiectul de la naftalină și am reușit, cu Ale (și cu Teo Barbu, până într-un loc), nu fără aventuri (evident), să ajungem pe bicicletă de la Alba Iulia la Nocrich.

Continuă să citești De la Alba Iulia la Nocrich pe bicicletă

Packrafting pe Strei

Când am fost anul trecut cu Ela și cu Anca de la Păltiniș cu bicicleta spre Cioclovina (tură spectaculoasă despre care am rămas dator să scriu, sper să ajung să fac și asta), la întoarcerea spre Simeria am trecut, sfârșiți și pe înserat, pe lângă un râu care părea atunci suficient de mare și pentru packrafting – Streiul.

Pe la jumătatea lunii iunie anul ăsta, mergând din nou spre Cioclovina, am mai dat o tură pe lângă Strei și mi-am re-confirmat că trebuie testat, așa că la începutul lui iulie am luat cu Darius (Koncz) bărcile și ne-am pus pe tren către Călan unde le-am pus pe apă, imediat sub baraj.

Răul o fost considerabil mai redus ca debit ca în iunie, dar chiar dacă am mai dat din când în când de pietre și o trebuit să navigăm printre locuri cu apă mai mică, pentru cea mai mare parte a celor 5km pe care am reușit să-i facem Streiul a fost și navigabil, și pitoresc.

Continuă să citești Packrafting pe Strei

Un an cercetășesc aparte: anul patrulei

Zilele astea pornim la drum într-un nou an cercetășesc – unul care va fi, cu siguranță, aparte. Situația cauzată de pandemie ne obligă să fim creativi și să regândim modul cum facem cercetășie – nu doar în România, ci la nivel mondial.

Cercetășia are built-in elemente care ne permit să ne continuăm activitatea și în vremurile astea … diferite. Două din cele opt elemente* fundamentale ale metodei Scout sunt viața în grupuri mici (noi le spunem patrule) și natura (atât ca și cadru de activitate cât și ca arie de interes). Ele ne permit și acum o abordare sigură și autentică, cu respectarea tuturor limitărilor impuse de situația epidemiologică: putem să ne concentrăm pe activități restrânse ca și timp, în grupuri mici, în persoană, în natură. Analiza de risc publicată de autoritățile române pare să susțină ideea că activitățile de patrulă, în exterior, cu măsuri de siguranță corecte pot fi o soluție de succes pentru anul acesta.

De aceea vă propun să ne construim anul ăsta cercetășesc în jurul patrulei chiar și mai mult decât am fi făcut-o în mod normal. Putem chiar să-i spunem anul patrulei :)

Continuă să citești Un an cercetășesc aparte: anul patrulei

Proiecte și ținte strategice pentru 2018 / 2019

In 2016, organizația noastră și-a setat viziunea pentru viitor – cum ne imaginăm noi că vrem să arate organizația noastră în anul 2023. Viziunea noastră este că:

În 2023, cercetășia va fi cea mai importantă mișcare educativă pentru copii şi tineri din România, cu lideri autentici şi integri, care produce schimbări pozitive în comunitate, printr-o organizaţie sustenabilă, cu un sistem de management organic, eficace si eficient.

Pentru a ajunge la acest deziderat, „elefantul” trebuie împărțit în bucățele mici – ne-am propus atunci să ne concentrăm acțiunile pe 3 direcții strategice: calitatea educației, management și sustenabilitate. În ultimii trei ani am detaliat foarte mult despre ce înseamnă cele trei direcții – dar voi încerca să reiau cu altă ocazie subiectul.

S-a lucrat foarte mult în mandatul trecut pe cele trei direcții, dar poate-am comunicat mai puțin din ce-am reușit să îndeplinim în timpul celor trei ani, lucru care a dus la o susținere mai redusă decât ne-am fi dorit-o din partea Centrelor Locale.

Deși trebuie să recunosc că n-am început chiar cum mi-am imaginat eu, încercăm să facem lucrurile un pic diferit în mandatul ăsta – am încercat să definim patru proiecte strategice pentru următorii trei ani, care să respecte drumul nostru către Viziunea 2023 și cele trei direcții strategice, dar să ne ajute să vedem niște ținte clare pentru următoarea perioadă.

Mai mult, ne-am propus ca aceste proiecte să aibă finalități clare cu impact evident către Centrele Locale, cercetași și adulți în cercetășie – și am setat niște ținte clare pe care vrem să le atingem până în septembrie 2019.

Continuă să citești Proiecte și ținte strategice pentru 2018 / 2019

Getting Things Done – lecții învățate

In vară a avut loc la București Forumul European de Metode Educative, un eveniment al Regiunii Europene Scout a cărui gazdă au fost cercetașii din România.

Profitând de contextul oferit de acest eveniment, care se bucură de participarea oamenilor care lucrează pe metode educative cu precădere în Europa și a tot felul de oaspeți de seamă, ne-am gândit (Ela a venit cu ideea la o întâlnire de Consiliu Director) că ar fi fain să facem și un soi de TEDx cercetășesc la care să-i invităm pe oamenii faini care au venit să vorbească și la forum să vorbească și pentru tinerii (și mai ales cercetașii) interesați.

Și cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, când s-au pus lucrurile în mișcare am primit o invitație de la Ștefania, care a coordonat acest minunat proiect, să vorbesc și eu pe scena evenimentului, care între timp a primit și un nume, Getting things Done – ideas for the next 100.

M-am tot gândit despre ce să vorbesc, chiar până în ultimul moment, și am decis într-un final să încerc să fac o lista de lecții pe care le-am învățat pe pielea mea încercând să „get things done”, în speranța că lecțiile învățate de mine pot duce la accelerarea învățării / trăirii propriilor lecții. Și mi-am propus să reiau aici, cu același scop :D

Continuă să citești Getting Things Done – lecții învățate