Un an cercetășesc aparte: anul patrulei

Zilele astea pornim la drum într-un nou an cercetășesc – unul care va fi, cu siguranță, aparte. Situația cauzată de pandemie ne obligă să fim creativi și să regândim modul cum facem cercetășie – nu doar în România, ci la nivel mondial.

Cercetășia are built-in elemente care ne permit să ne continuăm activitatea și în vremurile astea … diferite. Două din cele opt elemente* fundamentale ale metodei Scout sunt viața în grupuri mici (noi le spunem patrule) și natura (atât ca și cadru de activitate cât și ca arie de interes). Ele ne permit și acum o abordare sigură și autentică, cu respectarea tuturor limitărilor impuse de situația epidemiologică: putem să ne concentrăm pe activități restrânse ca și timp, în grupuri mici, în persoană, în natură. Analiza de risc publicată de autoritățile române pare să susțină ideea că activitățile de patrulă, în exterior, cu măsuri de siguranță corecte pot fi o soluție de succes pentru anul acesta.

De aceea vă propun să ne construim anul ăsta cercetășesc în jurul patrulei chiar și mai mult decât am fi făcut-o în mod normal. Putem chiar să-i spunem anul patrulei :)

Continuă să citești Un an cercetășesc aparte: anul patrulei

Proiecte și ținte strategice pentru 2018 / 2019

In 2016, organizația noastră și-a setat viziunea pentru viitor – cum ne imaginăm noi că vrem să arate organizația noastră în anul 2023. Viziunea noastră este că:

În 2023, cercetășia va fi cea mai importantă mișcare educativă pentru copii şi tineri din România, cu lideri autentici şi integri, care produce schimbări pozitive în comunitate, printr-o organizaţie sustenabilă, cu un sistem de management organic, eficace si eficient.

Pentru a ajunge la acest deziderat, „elefantul” trebuie împărțit în bucățele mici – ne-am propus atunci să ne concentrăm acțiunile pe 3 direcții strategice: calitatea educației, management și sustenabilitate. În ultimii trei ani am detaliat foarte mult despre ce înseamnă cele trei direcții – dar voi încerca să reiau cu altă ocazie subiectul.

S-a lucrat foarte mult în mandatul trecut pe cele trei direcții, dar poate-am comunicat mai puțin din ce-am reușit să îndeplinim în timpul celor trei ani, lucru care a dus la o susținere mai redusă decât ne-am fi dorit-o din partea Centrelor Locale.

Deși trebuie să recunosc că n-am început chiar cum mi-am imaginat eu, încercăm să facem lucrurile un pic diferit în mandatul ăsta – am încercat să definim patru proiecte strategice pentru următorii trei ani, care să respecte drumul nostru către Viziunea 2023 și cele trei direcții strategice, dar să ne ajute să vedem niște ținte clare pentru următoarea perioadă.

Mai mult, ne-am propus ca aceste proiecte să aibă finalități clare cu impact evident către Centrele Locale, cercetași și adulți în cercetășie – și am setat niște ținte clare pe care vrem să le atingem până în septembrie 2019.

Continuă să citești Proiecte și ținte strategice pentru 2018 / 2019

Getting Things Done – lecții învățate

In vară a avut loc la București Forumul European de Metode Educative, un eveniment al Regiunii Europene Scout a cărui gazdă au fost cercetașii din România.

Profitând de contextul oferit de acest eveniment, care se bucură de participarea oamenilor care lucrează pe metode educative cu precădere în Europa și a tot felul de oaspeți de seamă, ne-am gândit (Ela a venit cu ideea la o întâlnire de Consiliu Director) că ar fi fain să facem și un soi de TEDx cercetășesc la care să-i invităm pe oamenii faini care au venit să vorbească și la forum să vorbească și pentru tinerii (și mai ales cercetașii) interesați.

Și cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, când s-au pus lucrurile în mișcare am primit o invitație de la Ștefania, care a coordonat acest minunat proiect, să vorbesc și eu pe scena evenimentului, care între timp a primit și un nume, Getting things Done – ideas for the next 100.

M-am tot gândit despre ce să vorbesc, chiar până în ultimul moment, și am decis într-un final să încerc să fac o lista de lecții pe care le-am învățat pe pielea mea încercând să „get things done”, în speranța că lecțiile învățate de mine pot duce la accelerarea învățării / trăirii propriilor lecții. Și mi-am propus să reiau aici, cu același scop :D

Continuă să citești Getting Things Done – lecții învățate

Despre cercetășie și inițiative locale la TEDxDrobetaTurnuSeverin

Sâmbăta asta, pe 3 noiembrie, am avut oportunitatea să vorbesc la Drobeta Turnu Severin, la prima ediție de TEDxDrobetaTurnuSeverin despre cercetășie, dar și despre ce lecții am putut învăța din experiența Centrelor Locale care izbutesc în comunități care nu au o afluență continuă de tineri.

Pentru că în mod normal durează mai multe luni până la publicarea clip-urilor de la eveniment, m-am gândit să public aici speech-ul meu, așa cum l-am scris (livrarea a avut de suferit, probabil de la emoții :P)

Dacă aș alege 100 de oameni la întâmplare dintr-un oraș din România și i-aș întreba ce sunt cercetașii, probabil cei mai mulți dintre ei n-ar știi ce să-mi zică, iar dintre cei care ar știi, unii ar face o legătură cu fetițele cercetaș care vând prăjiturele din ușă-n ușă în filmele americane, sau, cu puțin noroc mi-ar spune lucruri de genul „ăia de merg la munte”, „supraviețuire în natură”, „copii ăia cu eșarfe la gât”, poate dacă aș avea super noroc aș primi o referință la „Festivalul Luminii” sau aș găsi pe cineva care ar știi că mai plantăm și păduri sau că avem acțiuni în comunitate.

Continuă să citești Despre cercetășie și inițiative locale la TEDxDrobetaTurnuSeverin

Încă un apus pe Mamut

Am fost în weekend la Alba Iulia și am profitat din nou de vremea faină să mai înregistrăm câteva din potecile Mamutului și nu m-am putut abține să  nu fac și câteva poze.

Au trecut doar două săptămâni de la ultima tură, dar toamna și-a intrat complet în drepturi în timpul ăsta și pădurea e un mix foarte colorat între frunze vii și frunze-uscate.

Continuă să citești Încă un apus pe Mamut