Ciumărna – Cheile Caprei

Prin iunie m-am gândit să exploatez faptul că nu mai am job sau responsabilități majore la nivel național la cercetași și să dau o tură în timpul săptămânii pe Ciumărna, cu planul de a coborî în Presaca Ampoiului prin Valea lui Bibarț.

E un traseu relativ facil, și accesibil cu mijloace de transport în comun. Este un autobuz metro care pleacă în fiecare zi a săptămânii la 7.30 din Alba Iulia (linia 701) până la capătul satului Întregalde (din păcate, în weekend nu circulă, este doar un bus care merge la 7:50 la Poiana Gălzii, de unde mai sunt măcar încă două ceasuri de recuperat și nu prea merită).

De la Întregalde, trebuie făcut stânga și la deal și urcat pe lângă Cheile Găldiței și ale Turcului (în care n-am ajuns încă niciodată) până în satul Necrilești (1h). Eu am avut noroc și autobuzul de dimineață o urcat până chiar la Necrilești, pentru că șoferul locuia acolo și mergea acasă.

Traseul apoi trece pârâul imediat după magazin, unde m-am alimentat cu apă, și urcă pieptiș o pantă (pe care era să-mi dau duhul cu Silviu împingând bicicletele când a făcut el traseul lui de 10 mii de km prin România și m-am gândit eu că ar fi interesant să facem Ciumărna …). Acolo am întâlnit și gândăcelul ăsta, care încă se străduia să se scuture de rouă (asta o fi versiunea gândacilor de mahmureală?)

Gândăcel în roua dimineții

Urcarea din sat până în platou îți ia cam o oră, și e cea mai dificilă parte din traseu – dar o bună parte din ea se întâmplă la umbră, în pădure, și priveliștea către versanul opus te îmbie la câte-o pauză, din când în când.

satul Necrilești

Acuma, Ciumărna este un platou în sensul larg al cuvântului, în sensul că nu-i ca și cum de când ai ajuns acolo nu mai ai de urcat și de coborât, ci mai repede ai mai puțin de urcat și de coborât decât până acolo :)

Pe platou se cresc animale, și sunt cai liberi, vaci și turme de oi – ceea ce înseamnă că sunt și surse de apă pentru ele, așa că apa nu e o problemă. Platoul este destul de sălbatic în rest – înafară de cele câteva poteci care leagă punctele de inters vegetația este destul de înaltă, sub stratul superficial de vegetație fiind uneori pământ, alteori grohotiș mare – ceea ce face uneori „tăiatul” drumului mai anevoios decât pare în poze.

Horseees

Practic, platoul este partea superioară a unui bloc de calcar bombardat cu fenomene carstice, și prin care apa se scurge (în loc să formee pâraie) scurgându-se în văile care-l înconjoară. Unul din punctele de interes este un loc pe care eu l-am cunoscut totdeauna sub numele de „la abrupturi”, un loc unde pădurea care acoperă partea dinspre Necrilești lasă loc unui țanc de piatră, și de unde ai astfel oportunitatea unei priveliști largi în toate direcțiile. #pevremeamea aici era și unul din puținele locuri cu semnal din zonă. Acum, acoperirea este destul de bună peste tot până aici.

Aici m-am și oprit pentru prânz și să scot un pic drona să o pun la treabă, dacă tot am făcut în sfârșit toți pașii pentru înregistrare și acreditare ca operator :)

una din cele mai „clasice” priveliști

De la abrupturi, ascunsă bine în fața de piatră după o potecă aproximativă este ascunsă și Peștera Bisericuța (sau Bisericani, am mai auzit că-i zice), a cărei intrare e potrivită pentru a te adăposti de ploaie și chiar și pentru pus un adăpost peste noapte, la nevoie. M-am gândit să stau acolo să mă adăpostesc de ploaia care se prevestea, dar după ce m-am dat prin peșteră 20 de minute și mi-am făcut un prieten nou fără să picure măcar, am hotărât să merg mai departe.

intrarea în Bisericuța
noul meu prieten, potato quality video (în mod cert l-am deranjat, și am încercat să mă mut imediat în altă cameră și să nu-i blochez accesul la oricare din galerii, dar m-a tot urmărit)

Am pornit apoi către colțul opus al platoului decât cel din care am venit, pentru a ieși spre Lunca Meteșului / Presaca Ampoiului / Cheile Caprei, și am depășit grajdurile, și adăpătoarea care se văd și în video când am auzit zgomote de cascadă venind dinspre pădurea de către Iezer. Am mai făcut 10 pași înante și am zis că mai bine totuși să mă bag la adăpost, așa că m-am întors la grajduri unde, după 10 minute de second-thoughts că de fapt mă ocolește, o ajuns și peste mine „cascada”.

Și o plouat și o plouat și nu se mai termina, am stat cam o oră așteptând să fie gata, și fără semnal la telefon am avut timp să experimentez cu aparatul :)

acoperișul e din tablă ondulată, care „organizează” picăturile

De-aici, deși ploaia trecuse, m-am udat complet de la genunchi în jos, pentru că am avut de traversat prin platou și mai departe prin vegetație înaltă – ar fi fost bune aici niște parazăpezi – ulterior mi le-am luat pe astea, și n-o ajutat nici că eram doar cu semi-ghete, transformate urgent în semi-piscine.

Am ajuns relativ repede, dar nu fără diferite tentative ale noroiului de a mă descălța, în vale – aici traseul (Cruce Albastră) intersectează drumul care vine de la Lunca Meteșului și sunt și aici niște grajduri mari, aparent părăsite, pentru animale.

Cascada trecuse deja spre Zlatna, în zare se văd Cheile Caprei și mai aproape un pui de nor de ceață

După o scurtă pauză și filtrat niște apă din pârâu, o sperietură reciprocă cu o vulpe surprinsă probabil și ea la adăpat, am început să urc mai departe pe Cruce Albastră, în speranța că pot să nimeresc coborârea către Presaca Ampoiului, cum am făcut-o acum mai mulți ani, cu Geri și Mircea, atunci eXplo.

E mai mult de urcat decât îmi aminteam, tot prin vegetație udă. În vârful dealului admira priveliștea o cireadă întreagă de vaci și văcarul lor nu mi-o recomandat sub nicio formă să o iau spre Presaca, pe motiv că s-ar putea să mă pierd.

Planul meu era să mă întorc acasă cu trenul (personalul de la Zlatna) și, cum pierdusem deja o oră așteptând să treacă ploaia, am decis că cea mai înțeleaptă opțiune este să ascult de omul locului, și să cobor pe traseul marcat către Cheile Caprei / Feneș. Zis și făcut, dar poteca (tot pe Cruce Albastră) nu mai fusese călcată de nimeni de măcar un an, și am tot pierdut-o și regăsit-o în pădurea abruptă.

Până am ajuns la Cheile Caprei, începusem să-mi fac griji că nu ajung la tren – și cu tot pasul alergător, marșul forțat și, pe alocuri, chiar alergarea ușoară pe care am atentat-o, n-am ajuns la Feneș la timp pentru tren (unde mai pui că m-am și plictisit teribil între Cheile Caprei și Feneș, fiind practic un drum comunal monoton, prin pădure.

Noroc că am prieteni faini și o venit Ale să mă recupereze de la Feneș, așa că nu am fost nevoit să aștept trenul de 21 sau să urc și Mamutul spre casă :)

Peste vară, în timpul săptămânii, traseul ăsta este accesibil cu transport în comun, cu mențiunea că în funcție de cum mergi, dacă vrei să stai la poze / bisericuța s-ar putea să te întorci din Feneș sau de mai jos cu trenul de 9, nu cu cel de 6 – deci o zi plină.

Microbuzul de Întregalde o fost 10 lei, trenul de la Feneș la Alba este până în 5 lei (și gratis pentru elevi).

mai puțin direct, dacă mergi drept înainte în loc sa faci dreapta la Iezer sau stânga la Întregalde, se poate ajunge la Piatra Craivii

Lecții învățate

  • parazăpezile-s bune și la altceva decât zăpadă (cred că le-am dat noi nume aiurea în română)
  • îi foarte util să înregistrezi turele pe care le faci și să le ai undeva – n-am reușit să găsesc tura ce-am făcut-o cu Geri și cu Mircea undeva, în consecință n-am putut să-mi evaluez ușor opțiunile
  • tura asta se poate face într-o zi (a săptămânii) doar cu transport în comun

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.