Râpa Roșie

Acum trei săptămâni plecam din București cu acceleratul de noapte pentru un weekend plin la Alba Iulia – sărbătorirea a 17 ani de Centru Local, pregătiri pentru UP și o scurtă tură de o zi cu eXploratorii.

Despre sărbătorirea a 17 ani de Centru Local nu voi scrie acum, deși sunt multe de spus atunci când un Centru Local ajunge la vârste de-astea – chiar daca suntem tinerei comparat cu alte grupuri, cum ar fi prietenii noștri de la Hoersching care au 44 anul ăsta.

Voi scrie în schimb despre Râpa Roșie, despre care am auzit că este inclusă în liste de genul nu știu câte sute de locuri de vizitat înainte să pleci din România. Râpa Roșie este o rezervație naturală la nici 3km de Sebeș și la mai puțin de 15km de Alba Iulia, și este, evident, o râpă … roșie – ca un deal de pământ roșu secționat, în care apa sapă tot felul de forme. Continuă să citești Râpa Roșie

Muzeul de Tehnică din București

Bunul meu prieten și coleg de patrulă din tinerețe, Bogdan, a făcut o vizită la București acum ceva vreme, prin iunie să fi fost – ocazie cu care m-a scos și pe mine din scorbură, să încerc să îi fiu ghid la Muzeul de Tehnică din București. Mi-am propus să-mi scriu impresiile, pentru posteritate – și post-ul ăsta stă la ciorne de câteva luni. Continuă să citești Muzeul de Tehnică din București

QR scanning la UP14?

Poate ați văzut pe pagina de Facebook a Centrului nostru Local, discuțiile preliminare despre UP14 au început, și sunt acum mai puțin de 70 de zile până ne vom întâlni din nou. În grupul nostru au început deja discuții pe toate temele, de la temă și cum trebuie ea să se manifeste în tot ce înseamnă festival, până la soluții tehnice pentru diferite lucruri.

Spre exemplu, ne gândim să lansăm, începând cu momentul trimiterii invitației, un sistem de înscrieri online pentru grupuri – ca să ne fie și nouă, și vouă, mai ușor cu înscrierea. Desigur, sistemele bazate pe formulare în documente Word și pe documente printate vor rămâne în continuare funcționale, atâta vreme cât există înca Centre Locale cărora le este mai simplu să se înscrie așa. Continuă să citești QR scanning la UP14?

Let’s do it Romania 2011

Dupa cum sunt sigur că știți, Let’s do it Romania este un proiect care își propune sa scape „areale naturale” (paduri, campii, munti) din țărișoară de gunoaiele care le împanzesc. Proiectul este la a doua ediție în România, și poată că sunt dintre voi care sunt deja înscriși, cu cercetașii, prin scoala, sau cu prietenii, pentru a participa la „marea curățenie” care va avea loc mâine, 24 septembrie. Continuă să citești Let’s do it Romania 2011

Scurt și la obiect – de-atunci până acum

Văd că au trecut aproape două luni de când n-am mai scris aici, pe blog. Vara asta a fost intensă în tot soiul de activități offline – am intenționat să-mi pun amintirile în cuvinte aici, dar încă n-am apucat, deși n-am renunțat la idee – și sper că pot prelua ideile de mai jos în articole zilele astea.

Foarte pe scurt, Continuă să citești Scurt și la obiect – de-atunci până acum