Muzeul de Tehnică din București

Bunul meu prieten și coleg de patrulă din tinerețe, Bogdan, a făcut o vizită la București acum ceva vreme, prin iunie să fi fost – ocazie cu care m-a scos și pe mine din scorbură, să încerc să îi fiu ghid la Muzeul de Tehnică din București. Mi-am propus să-mi scriu impresiile, pentru posteritate – și post-ul ăsta stă la ciorne de câteva luni.

Muzeul, care poartă numele fondatorului, Dimitrie Leonida, un mare profesor (și mare șerif), este în partea de jos a Parcului Carol, către Fântâna Zodiac și a fost mulți ani în renovare și nici acum nu este complet deschis vizitatorilor. Noi am fost într-o sâmbătă la prânz, era foarte pustiu acolo. Intrarea – 3 lei (!) – a venit inclusiv cu anunțul halucinant (da, este un cuvant a la Badea) pentru mine că, dacă vrem să facem poze, trebuie să plătim 5.45 lei pentru fiecare obiectiv fotografiat.

La intrare te întâmpină un automobil imens, o variantă beta de pe la 1930. Împreună cu Bogdan, și cu Ancuța, sora lui, ne-am folosit de educația noastră de Discovery Channel, și de ce-am mai învățat pe la școli înalte și am deslușit ce sunt și cum funcționau mare parte din exponate – de la mașini și motoare cu aburi la mașini și dispozitive electrice și electromagnetice.

Muzeul are tot felul de mașini (instalații) cu aburi, motoare de locomotivă, motoare cu aburi folosite în fabrici cu roți volante imense (3m+), este chiar o reproducere (cred ca scara e undeva la 1:3) a unei termocentrale, motoare cu aburi pentru producerea energiei electrice, motoare de tramvai, mașini de epocă și dinainte de „epocă” și alte asemenea trăznăi.

Este acolo și un automobil de design românesc, unul din primele care a folosit un design aerodinamic pentru a scădea frecarea cu aerul – e un fel de pară gri, imensă :)

Din păcate, înafară de câteva foi îndoite pe care scria CE anume este exponatul la care ne uitam – nu era niciun fel de indicație asupra principiului de funcționare, a istoriei sau a utilității respectivelor obiecte – HTC-ul și Wikipedia au fost foarte la îndemână, cei 3 lei ar fi fost cheltuiți în zadar dacă am fi plecat fără tehnologie de acasă. Ce POȚI găsi sunt mai multe semne în care ți se cere în mod imperativ să nu atingi exponatele.

Primul muzeu de tehnică pe care l-am vizitat a fost cel de la Berlin, tot cu Bogdan, în anul de grație 1998, împreună cu patrula noastră de temerari – patrula Alpha. Îmi amintesc și acum cât de surprins că nu doar că avem voie să punem mâna pe lucruri – ci ăsta este întreg scopul muzeului – și Bogdan și eu avem o amintire vie (deși au trecut de atunci mai bine de 10 ani, :o) – că ne-am suit pe o ditai motocicleta BMW expusă acolo.

Tot ce-mi aminteam din muzeele noastre, lucru care nu s-a schimbat nici acum, este politica unitară de „vă rugăm, nu atingeți exponatele” – angajați care au un scaun la geam, lângă calorifer, și care stau într-o tăcere deplină croșetând sau rezolvând rebusuri în așteptarea trecerii timpului – iar dacă îndrăznești să îi deranjezi cu o intrebare, de foarte multe ori nu știu să răspundă – rolul lor de angajați la stat este să păzească exponatele de tine.

Ca să închei, două ore și 3 lei pentru muzeul de tehnică din București merită pentru cei care (1) au înclinații tehnice, (2) sunt curioși din fire și le place să descopere singuri cum funcționează tot felul de mecanisme și (3) au un device conectat la internet care să îi ajute la deslușire … Poate fi un loc interesant pentru o activitate cu temerarii, în cazul în care se asigură ghidul de pe partea noastră.

Cred că la deschiderea oficială, când întreaga renovare va fi finalizată – vor fi totuși și experimente și lucruri pe care să poți pune mâna – la etajul I, care momentan este inaccesibil. De asemenea, sper că își vor face și un site nou, ăsta de acum este îngrozitor :)

[geolocation]

Bucharest, Bucuresti, Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.