Amintirile bunicului, episod special de Craciun

La sfârșitul lui noiembrie, am pus on hold toate proiectele personale și m-am concentrat pe UP17, care, ca în în fiecare an atrage toate resursele disponibile ale grupului nostru de cercetași. Am izbutit însă să terminăm de introdus și centralizat undeva la 90% din amintirile bunicului – mai sunt câteva pagini la care lucrăm din perioada tinereții.

Următoarea etapă va fi corectarea și pregătirea textului pentru a putea fi citit și de alții, nu doar de noi :), și pregătirea cărții pe care ne propunem să o edităm.

Până atunci, vă lăsăm cu un fragment de sezon, în care bunicul descrie activitățile tradiționale de Crăciun din satul natal, Henig, din județul Alba.

Un mare eveniment în viața noastră de la sat erau Sărbătorile Crăciunului și a celor ce urmau imediat după acestea (Anul nou, Boboteaza, Sf. Ion). Aceste sărbători și de altfel întreg dulcele Crăciunului (fârșangul) erau sărbătorite cu deplină destindere și mulțumire a plugarului, care și-a încheiat toate muncile agricole, strângând în cămeri și hambare proviziile pentru întreg sezonul de iarnă. În acest anotimp țăranii-plugari aveau timpul necesar să-și rezolve, în liniște, problemele de viață familiară și sociale. În această perioadă se încheiau căsătoriile, se făceau nunțile și se ospătau, cu plăcere, în toate ocaziile, firesc întâmpinate.

Crăciunul era însă principala sărbătoare de iarnă, de el fiind legate cele mai multe și variate obiceiuri, între care predomina colinda. Acest obicei era foarte răspândit și copleșitor popular, având și o semnificație adânc mistică. A colinda însemna nu numai a rosti prin cântec anumite texte, cu conținut laic sau religios, ci mai însemna și săvârșirea unui ritual cu profunde implicații metafizice. La petreceri și la nunți, cântau numai cei ce aveau glas (voce), fiind ascultați și admirați de ceilalți participanți, ceia ce însemna o manifestare artistică. La colindat cânta oricine, indiferent dacă avea glas sau era afon. Tocmai de aceia colinzile se cântau în satul nostru ca un fel de rugăciune, la care trebuia să participe întreaga suflare a colindătorilor.

Îmi aduc aminte că în după-masa ajunului de Crăciun se isprăvea tot lucrul și întreaga familie se strângea în casă, unde urma un program de spălare și primenire a tuturor, de liniștire și destindere. De fapt această îndeletnicire marca începutul preaslăvitei sărbători a Crăciunului, În această atmosferă începea colindatul în casa noastră, la care participa întreaga familie, deși glas avea numai Muma și fratele Vâsâlie. Corul care se înfiripa era unul original. Pe lângă cei care țineau, cu glasul lor muzical, firul colindei, eram noi ceilalți, care ne strigam partitura, pe toate gamele afonice, după bunul plac. Se colindau colindele vechi: Și te scoală gazda noastră, Hi (fi) veselă Jupâneasă, Sus la poarta Raiului și altele. Odată cu epuizarea repertoriului, cântat cu adevărat ceremonial și sufletul plin de cuvioasă înălțare, eram pregătiți sufletește să primim colindătorii, dar nu fără emoții. Primii care veneau, înfofoliți în șaluri și căciuli, având nasul înroșit de ger, erau cei mititei, însoțiți de părinții și mai ales de bunicii lor, pentru a-i apăra de câini. După ce se însera, veneau cei de vârsta școlară, în grupuri de câte doi – trei la un loc. Îngăduința de a pleca la colindat presupunea recunoașterea de către părinții lor că au depășit prima fază a copilăriei. Ei puteau acuma să se apere singuri de câini, prin curțile oamenilor, unde intrau pe întuneric și erau în stare să susțină – fără ajutor – colinda, la fereastră sau în casă (dacă erau invitați de gazda colindată).

Atât cei mititei, cât și cei de vârsta școlară erau răsplătiți cu bănuți și colăcei. Unii dintre cei de vârsta școlară erau și avizați la această agoniseală, pe lângă plăcerea lor de a colinda. Mi s-a făcut acest favor o singură dată și numai pentru a mi se satisface plăcerea copilărească și spiritul de eroism al vârstei. Îmi aduc aminte cu câtă grije mi-am pregătit – din vreme – bâta, pentru apărare de câini, straița pentru colacii primiți, precum și două colinde pe care le-am strigat pe la ferestrele oamenilor, împreună cu un coleg tot atât de afon ca și mine, dar tocmai în etalarea, cu hotărâre, a afonismului stătea farmecul colindei noastre. Nu pot spune cu câtă mândrie am participat la împărțeala câștigului și ce probleme au invadat capul nostru, de copii, fiind prima agoniseală realizată de noi, în viață. A trebuit să intervină Muma, făcând parte mai bună tovarășului meu, fapt pe care, atunci, nu l-am priceput.

În sfânta seară, mai pe înnoptate, veneau colindători maturi, grupuri de câte 5-6 formate din fete, feciori și tineri recent căsătoriți, care colindau la fereastră o colindă frumoasă, cu multă piozitae și simț artistic. Acești colindători erau poftiți în casă, cu toată amabilitatea, unde erau omeniți, din belșug, cu vin și struț (cozonac) și unde se înfiripau discuții vesele și hazlii.

Grupurile acestea erau formate din neamuri și prieteni și se perindau până noaptea târziu. Ele semnificau și o respectuoasă vizită sărbătorească făcută în cadrul familiarității de rudenie sau prietenie.

În noaptea de Crăciun, casa era deschisă oricui, lampa nu se stângea, iar gazda nu dormea decât îmbrăcată și pe furiș. La intrarea în casă, colindătorii invitați spuneau “Sara din iasară, la mulți ani”, iar la plecare “Rămâi sănătoasă gazdă”. Dacă între oameni existau ceva neplăceri, sau supărare, simpla intrare a unuia în casa celuilalt, în această seară, stingea conflictul, fără nicio aluzie la ceia ce a fost.

Când am ajuns mare m-am desfătat și eu în grupurile de fete și feciori colindând și petrecând momente de neuitat prin casele noastre, ale rudeniilor și prietenilor noștri. Așa s-a petrecut atunci basmul nopții de Crăciun, în belșug și veselie, care a fost, în parte, și bazmul copilăriei și tinereții mele.

La Crăciun se făcea Țurcă în sat. Aceasta era organizată de cei mai vonici și mai de vază feciori din sat, în număr de cca. 6 – 7 și avea un caracter de adevărată nuntă. Acești feciori se strângeau într-o casă, care-i găzduia, unde exersau jocul tradițional al țurcii și cântecul colinzii care urma s-o însoțească. Ei trebuiau să strângă din sat toate podoabele care erau necesare împodobirii ei, sarcină pe care o îndeplineau cu ajutorul fetelor, special invitate. Toate aceste pregătiri se făceau, aproximativ, în ultima jumătate a postului de Crăciun.
Țurca propriu zisă se compunea din ciocul ei de lemn, înfipt într-o prăjină manevrabilă. Deasupra ciocului erau montate două coarne în formă de trapez, cu baza mică în jos, pe care se cosea un covor mare de lână, țesut în casă, cu alesături frumoase pe întreaga lui mărime, în așa fel încât forma o adevărată pelerină. În acest covor intra feciorul care trebuia să joace țurca și astfel ascuns de vedere, executa toate figurile cerute de jocul ritual, care nu putea fi executat decât de câte unul din feciorii voinici, pe rând.

Atât pe coarnele țurcii cât și pe covorul respectiv se aplicau o mulțime de podoabe decorative ca: panglici de diferite culori, batiste mici colorate, brăciri trei culori, cocarde frumoase, clopoței și zurgălăi care împreună produceau o sonoritate impresionantă, în timpul cât se juca țurca.

În noaptea de Crăciun, după miezul nopții, țurcașii plecau din capăt de sat din vreme anunțat și intrau în fiecare gospodărie, fără alegere. Cine dorea îi putea invita și în casă. Țurca își etala întreg programul de joc și era răsplătită cu bani, colaci și uneori chiar o bucate de carne de porc afumată.

La intrarea în gospodărie, cei ce însoțeau țurca cântau colinda Hi (fi) veselă Jupâneasă, aceasta fiind colinda țurcii, iar jocul ei se desfășura pe cântec din fluer, potrivit cu ritmul jocului. După 10 – 12 gospodării cei din covorul țurcii ieșea extenuat și ud de transpirație, îmbrăcând un cojoc ciobănesc, iar altul, odinit, îi lua locul. Uneori, din glumă sau chiar din șicană, banii oferiți îi erau aruncați pe jos, de unde țuirca trebuia să-i coleagă cu ciocul, ceia ce punea la încercare abilitatea țurcașului.

În ziua de Crăciun, până seara, întreg satul era colindat de țurcași și a doua zi de Crăciun se întindea masă mare la casa țurcii, la care luau parte – pe lângă țurcași – fete și feciori, rude și prieteni de-ai lor. Petrecerea ținea două zile, cu muzică și dans (joc).

Crai se făceau rar și rolurile lor erau interpretate de către copilandri în vârstă de 15 – 16 ani, fără complicațiile de la țurcă

Steaua era purtată și colindată de către copii și destul de des de către țiganii din satul vecin, Berghin

În ajunul Anului Nou, nu era obiceiul revelionului, dar tineretul se strângea în diferite case, în grupuri restrânse unde Văcsăiau, adică practicau un joc, pe cât de interesant pentru ei, pe atât de vesel și hazliu.

Cred că denumirea jocului provine de la cuvântul german Wechseln, care înseamnă a schimba, ceia ce rezultă și din practicarea lui:

Pe masa casei unde se adunau tinerii se așezau 7 – 8 blide (farfurii) goale, cu gura în jos, sub care se așezau obiecte cu semnificații deosebite pentru joc ca: verighiete, pâine, sare, câlți, pieptene, etc … iar un blid rămânea fără obiect. Când era totul aranjat, unul dintre tineri – fată sau băiat – era invitat să intre în rol, trebuind să se așeze cu fața la ușa de intrare în casă, respectiv în cameră, pentru câteva clipe, timp în care ceilalți schimbau obiectele de sub blide și îl anunțau să vină la masa de joc. El (sau ea) avea dreptul să ridice unul dintre blide pentru a vedea ce noroc are în dragoste sau căsătorie, după felul obiectului descoperit acolo. Verigheta însemna frumusețea partenerului său și era invidiat, cu admirație. Pâinea însemna partener bogat, câlții, partener urât cu fața păroasă, pieptenele – dinți colțoși, cărbunele bruneție țigănească iar blidul fără obiect surzenie, etc … . Jucătorul producea asupra celorlalți atmosfera de veselie și admirație, după natura obiectului descoperit sub blid.

Deși jocul se desfășura într-o atmosferă de caldă veselie, totuși, în sinea lui, fiecare înregistra o naivă și discretă avertizare a destinului său – jucând (dansând) până către miezul nopții.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.