ZigBee – Serială

Am zis că o să revin, foarte scurt, cu ultimul dizpozitiv pe care l-am inventat pentru cursul de RIE. E vorba de un adaptor, de la modulul ZigBee de la Atmel de care vorbeam înainte, la o serială (RS232). Pe ăsta l-am și nimerit la fix și încap toate mufele cum trebuie :D

Back
Front
Front

Pentru că deja am lipit chestii SMD (mă rog, pe astea ce le-am avut până acum), placa asta nu a mai fost o provocare din punctul ăsta de vedere. Totuși, am învățat multe chestii de PCB / gSchem cu ocazia plăcii ăsteia. O dată, am făcut update la gSchem cu ce este în repo-ul lor, versiune care se mișcă mult mai bine (și arată mai bine). Am făcut update și la PCB, dar nu am prins schimbări majore.

Apoi, am descoperit trei feature-uri de la PCB care mi-au fost de real ajutor. Prima, cea mai neimportantă, este că poți mări un text dacă stai cu mouse-ul deasupra lui și apeși pe S. Apoi, am reușit să potrivesc dimensiunea discului de cubru care rămâne în jurul găurii (pentru ca ale mele erau prea mici și se corodau sau le luam din greșeală cu bormașina). Și cea mai folositoare chestie ce am găsit-o, utilă îndeosebi când ai și componente SMD și și de-alea normale, dar și când lucrezi la o placă cu două fețe, este posibilitatea de a vedea cealaltă parte a plăcii și de a muta elemente pe cealaltă parte a plăcii (adică le oglindește direct programul).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.