Mi-am făcut o treabă pentru prindere și eliberare rapidă pentru bețele de tură de pe mai orice rucsac, și m-am gândit să împărtășesc ideea asta și cu alții în speranța că poate fi de folos cuiva cumva :)
Acum doi ani, fiind în sandale pe ceva grohotiș, în Cheile Râmețului, am decis că trebuie să trec o pereche de bețe de tură în planul personal de investiții. De atunci m-am învățat să merg cu ele, le iau cu mine oriunde merg la munte, le folosesc nu doar pentru mers ci și pentru montat prelata pentru hamac sau pentru dormit sub cerul liber. Unde mai pui că, în timpul lor liber, bețele sunt bune și pe post de selfie-stick pentru GoPro :)
Ce-i limpede e că acum bețele de tură fac parte din echipamentul permanent de munte, și deci trebuie cărate peste tot. Chiar dacă cei mai mulți rucsaci de munte vin dotați cu un sistem de prindere a bețelor pe exteriorul rucsacului, acum câteva luni Luiza mi-a arătat rusacul ei de tură de la Osprey, care are un sistem fain pentru prins bețele pe bretea, „din mers”, astfel că nu trebuie să-ți dai jos rucsacul ca să le pui bine / să le iei în mână.
Cu un plan fabricat încă din Amazonia, acum două săptămâni am dat o fugă în Retezat, cu planul să facem cel mai înalt vârf al lui, Peleaga, la 2509.
Am plecat cu voie bună în ceas de seară, vinerea, cu Vlăduț și cu Popi din Cluj, cu o întârziere de câteva ore cauzată de probleme care n-au putut fi evitate. Planul era să „ajungem când ajungem” la Cârnic, poarta de intrare în Parcul Național Retezat, și să mergem de aici la Cabana Pietrele, unde ne așteptau ceilalți co-aventurieri ai noștri – Nico, Adi, Nicu, Paula dinspre Sibiu și Alba, împreună cu Radu, Diana și Evelina care au venit direct de la București.
Am ajuns la Cârnic un pic înainte de ora 1 noaptea. Întunericul nu ne-ar fi oprit neapărat din urcarea spre Pietrele, întrucât drumul e decent. Totuși, ne-am gândit că ajungem pe la 3 la cabană și nu știm exact la ce ușă trebuie să batem. Și cum asta n-ar fi fost suficient, când am pornit frontalele să vedem cum e drumul ne-am dat seama că în ceața deasă ce învelea drumul, frontalele n-aveau cum să ne fie de folos. Continuă să citești Prin văi și pe creste
Acum trei săptămâni plecam din București cu acceleratul de noapte pentru un weekend plin la Alba Iulia – sărbătorirea a 17 ani de Centru Local, pregătiri pentru UP și o scurtă tură de o zi cu eXploratorii.
Despre sărbătorirea a 17 ani de Centru Local nu voi scrie acum, deși sunt multe de spus atunci când un Centru Local ajunge la vârste de-astea – chiar daca suntem tinerei comparat cu alte grupuri, cum ar fi prietenii noștri de la Hoersching care au 44 anul ăsta.
Voi scrie în schimb despre Râpa Roșie, despre care am auzit că este inclusă în liste de genul nu știu câte sute de locuri de vizitat înainte să pleci din România.Râpa Roșie este o rezervație naturală la nici 3km de Sebeș și la mai puțin de 15km de Alba Iulia, și este, evident, o râpă … roșie – ca un deal de pământ roșu secționat, în care apa sapă tot felul de forme. Continuă să citești Râpa Roșie
Am decis sâmbătă că e cazul să fac ceva mișcare, mi-era dor tare de munte, și cum terminasem cu concursul (RobotX, revin cu detalii) era momentul de un pic de relaxare. Am propus un Vf. Omu pentru duminică lui Adi și lui Micvs, dar sâmbătă a fost ziua lui Ka (La Mulți Ani!), și am amânat pe luni.
Azi dimineață la 6:30, nedormit și nemâncat, am plecat cu meseriașii menționați de mai sus la gară. Am luat acceleratul de 7:30 (13,5 lei cu reducere de student!!!) până la Bușteni (și am dormit duși până acolo). Aprovizionați cu slană, ceapă și ciocolată, am pornit pe Jepii Mici spre Babele, cu planul să facem de acolo dreapta spre Vf. Omu.
Salvamontul din Bușteni nu ne-a recomandat foarte călduros traseul pe Jepii Mici, dar nici nu ne-a interzis să plecăm pe el (Jepii Mici sunt închiși până pe 30 aprilie, în fiecare an). A durat ceva până ne-am intrat în ritm, dar după ce am traversat râul eram deja destul de în formă. Am ajuns și apoi am întrecut un grup de … turiști mai slab pregătiți și echipați (ca să nu le zic pantofari, că erau de treabă).
Nu am mâncat nimic toată ziua, și am tras cât am putut de tare până la Cabana Caraiman, unde am înfulecat o tură de slana cu ceapă, după care am decis că nu se mai poate și ne-am culcat juma de oră pe iarba uscată. Abia ne-am trezit când o sunat telefonu lu Micvs :)
De acolo, am pornit la pas către Babele, dar abia am reușit să facem 10 pași că o început să vină vremea rea dinspre Babele, cu vânt, nor și ploaie. Ne-am grăbit și am reușit să ajungem la Babele fără să ne ude prea tare. Micvs obosise tare, vremea devenise rea de tot, ora era târzie, Vf. Omu nu mai putea fi un obiectiv. Am cerut un sfat la tanti de la cabană, ne-am hotărât să așteptăm până trece norul și apoi să plecăm spre Piatra Arsă, să coborâm de acolo la cota 2000 și înapoi la Sinaia.
Totuși, norul nu mai pleca. Am dat niște telefoane, am încercat să găsim o rută bună, pe ploaie Jepii Mici erau inaccesibili. Am decis să începem să o luăm spre Piatra Arsă, dar nu se vedea nimic în față. Ne-am oprit la cabana telecabinei ca să ne adăpostim de ploaie, și eventual să le folosim buda, știind că telecabina nu funcționează (era în teste, văzusem o cabină care urcase înainte).
Și atunci s-a întâmplat bulanul maxim: operatorul de la telecabină ne-o întrebat dacă coborâm cu ei, în tura de probă. Nici nu ne-am mai gândit la altceva, am fost în telecabină instant, și în 10 minute eram jos în Bușteni, la loc uscat și luminat. Mi-o părut rău de grupul din Pitești, care poate aveau nevoie de telecabina aia mai mult decât noi, dar care or ajuns acolo imediat după ce telecabina plecase din stație :| Sper că or găsit o soluție, erau destul de hopeless.
Câtă vreme am mâncat noi la Casa Ancuței, o ajuns muma de furtună care ne prinsese pe noi sus și în Bușteni, și o rupt tot. Din fericire, până când am plecat noi către tren, era deja liniște și pace :) Pe tren înapoi am dormit mai valiză decât pe tren spre Bușteni, și acum sunt surprins că nu dorm cu nasul pe tastatură :)
Sper ca tura asta să fie începutul unui obicei fericit de a merge mai des la munte. Următoarea tură sper că o să fie în Retezat, și deja doritorii sunt mai mulți :)
Mai multe poze din tura asta la mine pe Picasa și așteptăm și de la Micvs.
Micvs și Adi căutau o caprăAproape de CaraimanLa răscruce la cabană la Caraiman, cu brândușe în față și cu Sfinxul în depăratareCâinele care ne-a însoțit pe o parte de drumCu bestia
Imediat sub vârful Șureanu există un lac glaciar numit Iezerul Șureanu, care este un punct de atracție pentru toată lumea care merge în Munții Șureanu și care este înconjurat de tot soiul de legende (cum ar fi cea că este fără fund).
Am primit de curând vestea că super lacul de la Șureanu nu mai există. Niște prieteni au fost acolo weekend-ul trecut, și se pare că o avalanșă a adus o parte din munte în lac. Cu toate că îmi vine greu să înțeleg cum un pic de avalanșă poate să ”omoare” un lac, și mai mult, îmi vine greu să înțeleg de unde a venit tot pământul ăla, poza de mai jos pare să fie destul de clară:
