Plimbărică

De anul trecut le-am promis eXploratorilor de la Alba că încercăm să facem o ieșire la Vf. Omu. După ce am ieșit cu patrula la Râmeț, și ne-am mișcat bine și ne-am activat pentru o vară fantastică, am găsit ideal weekend-ul trecut pentru ieșirea asta.

Costurile ieșirii au fost însă prohibitive pentru mulți eXplo, care au preferat (pe bună dreptate) să strângă banii pentru Provocarea Zamolxe, care începe săpămâna asta. Într-un final, ne-am strâns 7 : Mike Cetean și Bogdan Florea, de la eXplo, Cătă Răzăilă, Ștefana, Niculaie, Mihaela și subsemnatul. Singura variantă care avea sens cu mijloacele de transport existente a fost una în care Mihaela și cu mine mergeam la Brașov, stăteam câteva ore acolo, și luam același tren cu care venea restul găștii dinspre Alba ca să ajungem în jur de 5AM la Bușteni.

Decizia pentru varianta asta am luat-o pe la ora 20, așa că nici n-am apucat să mănânc acasă, sau să cumpăr ceva de mâncare: am ajuns, am scos laptopul, am băgat sacul de dormit, am făcut un duș scurt și am plecat la gară.

Brașov by night

Obiectivul nostru a fost să ajungem cât mai departe și, mai ales, cât mai sus, înainte să ne pleznească soarele „ăla tare”. Am plecat voioși pe Jepii Mici, pe sub telecabină, care este cel mai rapid traseu Bușteni – platoul Bucegilor. Urcarea este întotdeauna spectaculoasă, în doar câțiva kilometri (distanță) urci mai bine de 1000 de metri diferență de nivel, și treci prin toate tipurile de vegetație – foioase, apoi conifere, și de la 1800 încolo gol alpin.

Mai era unu, acum câțiva ani, în care îți spunea să nu le dai de mâncare

Am mers în relativă liniște, și traseul nu era prea populat la ora aia, așa că am avut ocazia să vedem și mai multe capre negre – inclusiv cu iezi :)

Chiar după primele 10 minute de urcare – și singura apă curgătoare pentru mai bine de o zi de-acum încolo
7 AM: la „cascadă”, unde traseul traversează valea
Drept. Drept în sus
Nu știu când am făcut poza asta, dar a ieșit interesant

Urcarea e destul de solicitantă și cred că lucrul cel mai obositor e că pornește dintr-o dată, nu apuci să-ți intri în ritm, și nu te mai lasă până sus la Caraiman. Eu mă simțeam în formă la plecare, cu ceva exercițiu fizic din weekendurile anterioare, dar cele 10 ore pe zi la servici și-au spus cuvântul și am scos limba de-un cot înainte să ieșim din pădure. Mai pe ultima porțiune măturam deja cu ea pe jos …

O capră neagră, secțiunea n00b, prin iarbă
Pauză de băut apă
Înainte de golul alpin
Sus sus sus la munte sus! :)
Și mai sus
Do look back!

Sus la Cabana Caraiman am profitat de briza ce vine de pe vale și am luat toți somn (din surse credibile, se pare ca am dormit undeva la două ore), la soare – apoi am continuat către Cabana Babele. Vremea a fost splendidă, nicio urmă de nor, dar foarte foarte cald. Chiar și pe Jepii Mici, și peste tot pe platou, se simțea lipsa ploilor din ultimul timp. Cascadele și pâraiele secate, chiar și la Babele singura apă disponibilă pentru băut era apa îmbuteliată.

Bogdan și Cabana Caraiman
Două capre mari și doi iezi, o scenă inedită pentru mine
Jepii Mici

La Babele e ca pe bulevard. Telecabina e la 100 de metri și poteca e plină ochi de pantofari veniți să vadă Sfinxu și Babele. După o ascensiune prin sălbăticie, capre negre și vârfuri de stâncă peisajul a devenit dintr-o dată foarte deprimant. Ca să ne mai revenim, am început să dăm note oamenilor care treceau pe bulevard. De la 0 la 10, cu cât mai mari șansele de a suferi fracturi de membre și alte oase cu echipamentul curent în dotare, cu atât mai mare nota.  Deși media s-a situat undeva un jurul lui 7, highlight-urile pauzei au fost două 8.5 : sandale fine, cu platformă.

Pe platou, cu Coștila în față
Pe drum spre crucea de pe Caraiman
O vale de abrupt, de la cruce

Adăugându-ne la lungul șir de porcus turisticus care face (mai mult din orgoliu personal, presupun) drumul spre Monumentul Eroilor (cunoscut popular ca și Crucea de pe Caraiman), am ajuns aproape de vârful Caraiman (unde am văzut și câteva flori de colț – în premieră cred, pentru mine), apoi, după un vot democratic s-a decis să coborâm și până la Cruce.

Nu mi-o părut chiar rău că am pierdut la vot. Locul este foarte frumos și peisajele sunt spectaculoase. Oamenii care se strâng acolo, mai puțin spectaculoși. Am făcut un popas și o poză, ne-am mai revenit, și ne-am continuat drumul, urcând pieptiș înapoi sus pe Vf. Caraiman, apoi, ocolind vârful și releul de la Coștila, încet încet, pe înserate, am ajuns la ultima secțiune de traseu înainte de Vf. Omu.

Gașca veselă :)
Caraiman -> Omu
Colții Morarului
Nenea, dă și mie bicla o tură :)
Zici că noi suntem the fellowship of the ring înainte să o ia în sus pe munte :)

Aici băieții au ochit un mic izvor din stâncă, și, cu puțină creativitate cercetășească, ne-am făcut plinul de apă pentru toată excursia (și eu am mai recuperat jumătate de oră de somn).

Lae Duru, pauză la izvor
Priveliștea lui Lae

Am ajuns la Omu înainte să apună soarele, și am stat jumatate de oră tolăniți în iarbă la 2500. Am profitat de temperaturile mai suportabile și am băgat ceva și la ghiozdan, apoi am savurat câteva căni de vin fiert cu marele maestru al bancurilor în ceas de seară, Cătă :)

Grintim mode: dacă tot am ajuns la cabană, hai să facem niște flotări

Nu cred că era mai târziu de 22.30 când oboseala, frigul și, chiar dacă eram ascunși după cabană, vântul ne-au trimis la somn. În dormitorul comun era o căldură fantastică și o oarecare înghesuială, unii mai și sforăiau (nesimțiții! :P) așa că fiecare a dormit cât și cum a putut. Trezirea s-a dat la 6, ca să putem pleca pe răcoare, și ne-am început coborârea pe Valea Cerbului înainte de ora 7.

Dimineața pe răcoare, cercetași la-nviorare
Ce fac tinerii ăștia, nu se mișcă odată?
This way down

Valea Cerbului e o treabă fantastică – nu cred că o să fiu convins ușor să fac tura inversă și să sui pe-acolo. O coborâre directă, pe o vale strâmtă, pe un marcaj deficitar (bine, nu prea ai cum să greșești direcția generală, dar drumul facil da), tooooot la vale. După ce-am ajuns la pădure, panta a devenit ceva mai prietenoasă, dar și destul de plicticoasă – cred că o bicicletă s-ar fi dovedit extrem de binevenită pe-acolo.

Pe la 11 am ajuns în Bușteni, și am prins un tren de pe la 1 eram deja în Brașov. Am dat un checkin la KFC (unde au o budă sigură și aer condiționat), dar n-a fost rost să conving gașca să ne plimbăm prin Brașov pe cele 35+ de grade de afară. Am mers pe Strada Sforii, la o gelaterie de tipul all you can eat, și într-un final la umbra pentru un Radler – după care fiecare înapoi pe drumul lui, către căși.

Piața Sfatului din Brașov
Prea cald pentru sightseeing. Unde e umbra?
Strada Sforii – tired as hell :)

Vineri noaptea, când ne-am plimbat prin centrul vechi, și am văzut că în piața mare este un centru de informare turistică. Când ne-am întors, duminică, am lăsat gașca la KFC și am mers să văd dacă pot primi niște sfaturi despre ce putem vedea în cele 3 ore pe care le aveam – atâta că la Brașov centrul de informare turistică este închis duminica. Mi se pare o mișcare cel puțin neinspirată, având în vedere că muzeul care operează în exact aceeași clădire este deschis! Bine că au deschis în timpul săptămânii :)

Mai multe poze sunt la mine pe Facebook, și, pentru că mi s-a atras atenția că nu toată lumea e prietenă cu mine pe Facebook, sau poate nici mărcar nu folosesc Facebook, pe Picasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.