The camp

Am tot zis ca o sa scriu mai des in blog. Si tot mai rar am ajuns sa scriu :). Intre 29 iulie si 12 august am fost plecat in camp, la Cheile Cibului. Povesti de prin camp si tot tacamu sunt pe site-ul campului. Am stat acolo 14 zile, cu o vreme mai capricioasa, una peste alta cred ca am reusit sa facem un camp bun. Nu cred ca a fost cel mai reusit camp facut de noi vreodata din punct de vedere al programului, dar legaturile dintre oameni si dezvoltarea unor cercetasi in doua saptamani ma fac sa cred ca am avut un camp bestial.

Personal, campul m-a invatat foarte multe despre compromisuri si dificultati intr-o tabara internationala, sa cunosc niste lideri de treaba din Germania, si sa identific potentialele cercetasilor din grupul nostru.

Cred ca, pentru mine, cel mai demn de mentionat lucru din camp a fost hike-ul, in care am incercat sa ajungem intr-o zi la Alba Iulia, si n-am ajuns (desi, … daca era dupa mine ajungeam lejer :P), n-am ajuns pe jos adica. Am fost „ajutati” de Nico, tata, Puiu sa merem la Alba.

La Alba, cu nemtii am petrecut super hike-ul nostru in Pub13 si a doua zi ne-am intors cu microbuzul in camp.

Making Ready

Azi am fost la Cib, primul pas în „eforturile” de a face un camp puternic acolo în luna august. Scopul „excursiei” de azi a fost să luăm probe de apă şi să verificăm de unde putem trage curent electric.

Am învăţat azi că pompa lui Nicu e mare dar şi ca ştie să scoată o gramadă de apă deodată :)

Cu RoverNet.eu, proiectul la care lucrez pentru Cătă, treaba nu ştiu exact cum merge, în sensul că încă nu am nimic concret de prezentat, deşi cred că structura e partea cea mai importantă din proiectul ăsta.

De azi cred că o să încerc să scriu mai multe în blog :)

Regie, sambata seara

Iunie, catre sfarsit. Mijlocul sesiunii pentru poli. Termin niste cursuri de citit si ma decid sa ies sa iau o gura de aer, ca in camera nu mai este. Nu realizez ca e sambata, zic ca ies sa dau o tura prin Regie, ma plimb, ma linistesc. Cobor scarile incet incet, ca inca ma tine febra musculara, mirosu’ de buda de gara ma urmareste pana la parter.

Ies din camin, la roxy terasa e, cam ca intotdeauna pe trei sferturi plina, oameni linistiti, muzica data incet. Trece pe langa mine seful de camin, ma saluta vesel cu „salut, grasule”. Il salut si eu, in gandul meu notez ca e cazu sa ma ocup un pic de fizicul meu.

Cand sa ies prin gang, atmosfera de sambata kicks in. Inainte de colt, niste „bazati” stau si sparg seminte la o pauza intre cluburi. In stanga mea, la un colt o fata se cearta la telefon cu cineva, plange. Doi pasi mai in fata, cineva vorbeste la telefonul public. Aleea e plina de masini venite „la manele”, pe langa masini, in gang, numai „adevarati” si fetele lor. Trec mai departe, soseaua plina de masini, parcate pe stanga si spre dreapta. Spre intrarea auto in regie, coloana puternica de masini. Plin de masini puternice, tunate, muzica la maxim …

Merg mai departe, spre p7, trec pe langa mine o gramada de fete si o gramada de baieti. Fetele, unele mai frumoase, altele … nu asa de frumoase, toate dezbracate cat mai mult posibil. Baietii imbracati „de fitze” care mai de care mai aranjati … toti niste penibili. O gramada de fete dragute de mana cu monstrii de 120 de kile, urati ca noaptea…

Ajung in fata la MAXX, aici aurolacii se ocupa la greu de indrumat oamenii cu masini scumpe sa isi parcheze masina in speranta ca o sa primeasca 10 mii de lei de la sofer. Injuraturi in toate partile, nimeni nu-si gaseste loc de parcat, toata lumea tipa. Ca de obicei, sambata la MAXX vin mirese … de ce, n-am inteles niciodata … Tre sa fie tare sa iti faci nunta impreuna cu alti 100.000 de ciobani intr-un club cu striptease inghesuit si fara aer …

Ma gandesc sa imi iau ceva de mancare. Ma opresc, prea multi tarani la coada. Langa mine, un adevarat isi scuipa guma … s-o fi plictisit de ea. Imi iau un suc, si trec mai departe. La p7 un grup de rockeri obositi si, probabil, beti sprijina un gard, unii dorm altii … incearca.

Ajung iar la coloana de masini, plin de taxiuri care aduc lumea la club, ca doar e sambata … ma gandesc sa ma duc sa stau un pic pe pod dar cand ajung aici, iara, plin de ‘adevarati’ si ‘adevarate’. Cu cat mai frumoase ele, cu atat mai urati ei. Ma scarbesc si o iau catre casa. Trec pe langa o masina parcata mult prea pe trotuar, masina incepe sa piue… Ii dau pace, ma gandesc ca ma duc acasa si scriu in blog …

Ma opresc iar in gang, sa iau o apa si o ciocolata, pentru energie. In fata mea, la coada, un meserias cu niste lanturi de fantana de aur la gat si vreo 3 bratari „asortate” cu un ceas mare, tot din aur… pe aceeasi mana. Ma gandesc „cat de penal poti sa fii … ” si o iau catre camin.

Roxy, la fel de liniste si voie buna. Intru in camin, incepe sa puta a buda de gara … it’s 22 allright, urc si la fiecare etaj simt cum e mai cald, mai putin aer, pana ajung la 3. Aici .. nu mai e aer de loc. Intru la 333, imi pun pe messenger un status potrivit pentru experienta si ma gandesc daca sa ma apuc de lucru sau sa imi pun un lord of the rings sau braveheart sa imi ridic moralu …

One veeery good day

Ieri am avut examen la CIL. Încă o materie împuţită din măreaţa politehnică. Am stat 6 zile cu burta pe carte, am tocit sute de scheme şi jdemii de formule, dar până la urmă … tot 4 am luat. Naşpa … deci după 6 nopţi nedormite calumea la 14:00 după aflarea măreţului rezulatat am fost acasă şi am bagat 10 ore somn. M-am trezit şi am mai bagat vreo 2, până la 5, când a început ziua asta foarte bună.

Stabilisem de câteva zile că o să încercăm să facem un munte. Guli a venit cu ideea înainte cu o săptămână, Micvs a zis că vine şi el, apoi s-a strâns gaşcă mai mare. Guli însă mi-a dat mesaj când dormeam că nu mai vine, gaşca a renunţat şi ea şi am rămas eu cu Micvs.

La 5 jumate la 290, la 6 la gară (unde m-am întâlnit cu un cercetaş cu care nu mă mai văzusem de … secole), la 6 şi 10 în tren, cu bilete. SOMN :). În Buşteni am ajuns pe la 9:30, vreme superbă. Am stabilit că o să încercăm să urcăm pe Valea Jepilor. Nici eu nici el nu fusesem niciodată sus pe Bucegi.

No bun, cumpărat mâncare, întrebat nenea de la telecabina dacă murim … totul ok. Mergem 10 minute până la baza traseului, ne punem de mâncăm. Trec pe lângă noi 2 grupuri, printre care şi un tip şi-o tipă – în adidaşi. La intrarea pe traseu tot felu de semne de genu „traseu deosebit de periculos”, „doar pentru turişti bine pregătiţi şi echipaţi” …

Am început să urcăm, am băgat mare mare, dar dupa 10 minute deja simţeam că crăp. Să fi fost de la mâncare sau de la altceva, nu ştiu … nu mergea treaba de loc de loc. Nu ne-am oprit, am dat înainte, da … nu reuşeam să îmi intru în ritm. Politehnica distruge sănătatea.

I-am ajuns şi i-am întrecut pe cei care trecuseră pe lângă noi când mâncam, dar eram rupţi şi eu, şi Micvs. Am văzut o cascadă superbă undeva pe stânga, am stat un pic să ne tragem sufletul. Drumul e o potecă de munte, da’ … tot în sus. No, până la urmă am ajuns la locul unde se trece Valea Jepilor. Pauză mare, am stat vreo 20 de minute aici, eram obosiţi tare.

Se simţea că am urcat, era altul aerul, vremea era numai bună de urcat, era şi o cascadă acolo … Şi totuşi ceva nu era în regulă. Mie nu mi se face niciodată rău pe munte, da’ atunci îmi era rău.

No, îi dăm înainte, uşurel că altfel nu mergea, şi în maxim 20 de minute dăm de zăpadă. Zăpadă mai văzusesem şi înainte, numa că de data asta traseul pe acolo ducea… Pe zăpadă, ca şi melcu ce iese din fântână: 3 paşi înainte, 1 înapoi… Şi o fost o bucată mare mare mare de zăpadă – vreo 500 de metri pieptiş … (sus, am văzut că 70% din zăpadă putea fi ocolită pe o potecă, but şşşşt, nu mai spuneţi la nimeni!). Parcă îmi mai venise suflul la loc cand am văzut zăpadă, stânci, mergea ceva mai bine treaba.

Am ajuns la locul unde se termina zăpada, şi acolo era o cascadă superbă. Deasupra noastră trecea telecabina. Telecabina face 12 minute. Noi începeam a treia oră de urcare. Am continuat, ultima parte este destul de stâncoasa şi dificil de abordat. În plus cele mai multe cruci pe care le-am întâlnit pe traseu erau în zona asta (am numărat pe puţin 15 cruci în total, pe tot drumul).
Undeva pe la jumătatea ultimei părţi, un nor s-a dat la o parte, ceaţa s-a risipit un pic şi am văzut sus pe stâncă obiectivul secundar, Cabana Caraiman. Am fost acolo în cam 20 de minute cred, după ce am văzut-o. Drum anevoios, printre stânci. Pe drum ne întâlnim cu un grup care coboară. Deja îmi era mai mult decât ciuda că nu aveam aparatul la mine.

Am stat un sfert de ora acolo la Cabana Caraiman, am fost la baie, ne-am tras sufletul … bătea un vânt acolo că în sfertul ăla de ora ne-o intrat frigu în oase tare de tot. Am facut 25 de minute până la Babele şi la Sfinx. Era clar că nu mai ajungem să facem Omu, era deja 14:00.

Afară ningea, şi frigu intra tot mai mult în oase. Ne-am încălzit cu o ciocolată caldă la birtu telecabinei şi după aia, pe la 3, am început să băgăm gaz către Buşteni.

Drumu în jos o fost foarte foarte plăcut, deşi ploua şi era şi ceaţă. La zăpadă, după ce am ochit două capre (căprioare, capre negre, nu ştiu … era ceaţă), acum ştiam de potecă şi am folosit-o, şi ce a rămas din zăpadă nu a fost prea criminal. După zăpadă am bagat o masă mai lungă, să ne ţină până jos. Am trecut repede şi de zăpadă şi am ajuns la cascada unde se trece Valea Jepilor, unde era cam jumătatea coborârii.

De acolo a fost chiar uşor, nu mai era ceaţă, ieşise şi soarele un pic … în 20 de minute am fost jos, în alte 20 de minute am intrat în Buşteni. Rupţi. Am făcut cel puţin jumătate de oră până la gară, unde am băgat o bere, că mergea foarte foarte bine după masa de sus, şi după aia am luat trenul.

Pe tren, înafară de încă o masă, am dormit buştean până la Bucureşti Basarab. End of Day.

Seara muzeelor

Ieri, 20 mai, a fost în Bucureşti un eveniment organizat de guvernul francez. Evenimenul se numeşte Noapte Muzeelor şi înseamnă că anumite muzee sunt deschise în noaptea evenimentului mai târziu decât normal, unele chiar până la 4AM.

Micvs m-a convins să merg, iniţial vroiam să mergem la Muzeul de Artă al României. Am convins-o şi pe soră-mea, care venea să vadă ea cu ochii ei că m-am dus eu la muzeu ( nu sunt atât de incult, dar muzeele de artă nu sunt tocmai locurile mele preferate), apoi şi pe Guli, care vroia să îmi arate nişte poze. L-am mai convins şi pe Tzucre, care a venit cu Bogdan, fratele lui. În ultimul moment, Micvs şi Gia s-au decis să nu mai vină, aşa că am fost doar 5.

La muzeul de artă, fetele au întârziat, şi în spatele nostru s-a făcut o coadă monstru monstru. Am reuşit să le aducem pe fete pe lângă paznici de la uşă să stea la coadă cu noi, şi am intrat destul de repede. Am stat cam 2 ore la muzeu acolo, am râs la fiecare tablou şi am comentat mai mult de jumătate din ele.

Doamnele care supravegheau expoziţia ne-au făcut observaţie de câteva ori, şi am un feeling că măcar jumătate din camerele de supraveghere erau orientate spre noi.

În loc să mergem acasă, i-am sunat pe Micvs şi pe Gia, care se hotărâseră între timp să meargă la un alt muzeu, şi ne-am întâlnit cu ei la Victoriei, să mergem la Antipa. Acolo am văzut tot soiul de animale şi animăluţe şi bolovani şi alte chestii de genul ăsta. Ne-am întâlnit cu nişte prieteni cercetaşi, şi am aflat că la Ţăran (muzeul ţăranului român) nu numai că este deschis, dar este şi bere ieftină.

Aşa că, pe la 12 am ajuns la Ţăran, unde era doar o expoziţie de poze, destul de neinteresantă, şi berăria se închisese. Am vizitat 10 minute Ţăranul, şi am pornit pe jos spre Moxa, unde vroiam să bem o bere.

Ne-am întâlnit pe drum şi cu nişte colegi care vroiam să meargă la Muzeul de Artă contemporană, care se închidea doar la 4AM, dar i-am corupt şi i-am luat cu noi la bere. De la bere am plecat pe la 2 jumate, băieţii chiar s-au dus la muzeu mai departe, şi noi toţi restul am mers către casele noastre.

concluzie: cultura oboseşte!