Festivalul Luminii – de patru ani la Alba Iulia

După cum mulți dintre voi știți, Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații în România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune.

Pe 25 mai am ținut Festivalul Luminii și la Alba Iulia, în același timp cu cercetașii din Cluj, Timișoara, București, Hunedoara, Sibiu, Brașov și alte locații din țară – din diferite motive, multe alte grupuri de cercetași țin (sau au ținut) festivalul la ei în localitate la date diferite, inclusiv în septembrie.

Pentru noi, Festivalul este unul din modurile prin care putem să dăm ceva înapoi comunității pentru sprijinul care ni-l oferă, dar și un proiect în care se pot implica activ toți membrii noștri, de la cei mai vechi la cei mai micuți. Continuă să citești Festivalul Luminii – de patru ani la Alba Iulia

Prima Evadare 2013

Anul trecut mi-am propus să merg la Prima Evadare. M-am înscris, am primit și număr de concurs, dar n-am mai ajuns pentru că a intervenit ceva pe proiectul pe care lucram și a trebuit să lucrez tot weekend-ul. Pe vremea aia aveam încă prima mea bicicletă (din era noastră), o Orbea. S-au întâmplat de atunci mai multe lucruri triste în planul ăsta – concluzia fiind că de curând sunt proprietarul unui 29-er, și am fost foarte hotărât să particip la Prima Evadare de anul ăsta.

Maratonul are loc pe drumuri de țară și prin pădurile din jurul Bucureștiului, prin locuri unde eu nu am fost niciodată până acum – Pădurea Băneasa, Pădurea Vlăsiei, Pădurea Snagov, pe lânga A3 – pe un traseu cu diferență de nivel nesemnificativă, cam 55 de km în total – și a fost acum trei săptămâni, pe 12 mai. Continuă să citești Prima Evadare 2013

Concurs afise Festivalul Luminii

Ne apropiem cu pași repezi de încă o ediție a Festivalului Luminii – anul ăsta ne-am propus să facem festivalul pe 25 mai la Alba Iulia – în aceeași dată în care va mai avea loc și în alte locații din țară (Cluj, Timișoara și București fiind printre ele).

Cristi Moldovan a lansat săptămâna trecută un concurs, în special pentru tinerii designeri de peste tot din țară – cercetași sau nu: să creeze afișul pentru festival, și să aibă în portofoliu un afiș de eveniment național.  Continuă să citești Concurs afise Festivalul Luminii

Adunarea Generală a ONCR, 2013

Pe 13 și 14 aprilie am reprezentat Centrul Local pe care îl conduc la Adunarea Generală a Organizației Naționale Cercetașii României de anul ăsta, care a avut loc la Cluj.

M-a bucurat să văd că tot mai multe grupuri se informează despre ce se discută în Adunarea Generală, ridică probleme și se pregătesc înainte (măcar prin întâlniri și decizii de Consiliu de Centru Local, dacă nu Adunări Generale locale). Din păcate au fost sărite, și anul ăsta, cum au fost sărite și când am fost eu în Consiliul Director, etape esențiale pentru asigurarea transparenței și a unei democrații participative adevărate. Mai multe propuneri nu au fost prezentate decât în săptămâna premergătoare AG, unele chiar cu o zi înainte sau chiar acolo. Asta a însemnat, desigur, ca unii delegați nu aveau suportul Centrului lor pentru ce votează (adică au votat ce au crezut ei, nu Centrul Local), și că alții au trebuit să se abțină, neavând mandat să ia decizii pe subiectele respective.

Continuă să citești Adunarea Generală a ONCR, 2013

De ce avem nevoie ca eXploratorii sa voteze

In câteva zile începe Adunarea Generală a ONCR pe 2013, și printre alte subiecte puternice se găsește și propunerea Centrului Local Dimăncescu din București care, în esență cere retragerea dreptului de vot pentru eXploratori în Adunarea Generală a Centrului Local. Argumentul Centrului Local Dimăncescu, disponibil aici la punctul 3, pe scurt, este că celălalte ramuri de vârstă sunt discriminate prin accesul eXploratorilor la vot.

Sistemul de vot actual al Adunărilor Generale din Centrele Locale spune că eXploratorii cu promisiunea depusă, cotizația la zi, care nu sunt sancționați prin suspendare și care au împlinit 16 ani la data Adunării Generale au drept de vot.

Consider sănătoasă o dezbatere pe această temă înainte de Adunarea Generală. Iată, deci, contra-argumentul meu, altfel spus motivul pentru care eu cred că sistemul de vot curent din Adunarea Generală a Centrului Local trebuie păstrat. Înainte să se înțeleagă altceva, aș vrea să subliniez că relația mea personală și a Centrului nostru Local cu Dimănceștii este una foarte bună, și sper să rămână așa multă vreme de acum încolo. Respect opinia lor, chiar dacă, de data asta, nu sunt de acord cu ea. Continuă să citești De ce avem nevoie ca eXploratorii sa voteze