Ca de Ziua Copilului

Supremia este un important susținător al nostru de ani de zile, așa că atunci când am primit invitația, prin Iuli, ca cercetașii să facă câteva jocuri cu copiii angajaților la picnicul anual organizat de ei am fost foarte bucuros că a apărut, în sfârșit, ocazia de a face și noi ceva pentru ei, nu doar invers :)

Evenimentul a avut loc sâmbătă, pe 1 iunie, ne-am strâns o mână de cercetași și nu numai și am pregătit o serie de activități care pentru noi sunt întotdeauna hit-uri – cursă în saci, învârtitul în jurul parului, aruncatul bocancului. Când au început să ne apară „clienții”, a trebuit să facem mici adjustări, pentru că cei mai mulți erau mici mici mici :) Nicio problemă, aruncarea bocancului a devenit „să-l învățăm pe dl. Focă să zboare”, mergem să vânăm un urs și hipodromul au avut mare priză la public, traseul pentru cursa în saci s-a scurtat puțin, bățul pentru învârtit a mai intrat un pic în pământ :) Continuă să citești Ca de Ziua Copilului