Gripa porcească

Da, știu, îi zice procină. Și îmi strică planurile. Azi dimineață abia am ajuns la școala că au început să curgă veștile proaste: HCC, partenerul nostru pentru festival, liceul unde se întâmplă totul, este în carantină. Conform protocolului, o săptămână, în care va fi dezinfectat și curățat, dar nu știm ce înseamnă asta pentru UP încă. Vom încerca maine să luam legătura cu dl. director Cerbu, să vedem ce putem face, cum putem face UP-ul în condițiile date.

De la începutul discuției cu gripa asta, acum două săptămâni, am înființat o celulă de criză care să rămână informată și să țină lumea (staff + cerce) informați despre ce se întâmplă. Din celula asta facem  parte, până acum Cătă Muntean și eu (și nu cred că e nevoie de mai mult de eventual încă o persoană).

Situația e delicată, și auzim zvonuri din ce în ce mai ingrijorătoare. Mâine vom avea o discuție (prin Paul) și la Direcția de Sănătate Publică, să vedem ce ne sfătuiesc ei, și dacă rămân aceleași restricții ca înainte. După ce vom avea o listă cu participanții (și doar DUPĂ) putem discuta cu ei de o „autorizație de funcționare” pentru festival.

Ce vă recomandăm noi, de la celula de criză?

  • Continuați să vă înscrieți la festival, cu încredere :)
  • Planificați-vă o vizită la medicul de familie, pentru adeverință (studenții pot merge la doctorul de familie de la cabinetul universității). Cu toate că împreună, noi din Alba avem sute de prieteni în țară NU PUTEM PRIMI PE NIMENI FĂRĂ ADEVERINȚĂ MEDICALĂ!
  • Pentru aceia dintre voi care nu sunt studenți și nu mai locuiesc în orașele în care ați copilărit, dar doctorul de familie este în continuare acolo, poate a venit momentul să vă găsiți un doctor de familie unde locuiți acum.
  • Din respect pentru ceilalți cercetași, vă rugăm să nu tratați superficial nici recomandările noastre, nici starea voastră generală de sănătate. Știm foarte bine că se pot obține adeverințe medicale prin telefon la doctorii de familie. Vă rugăm, faceți-vă timp și mergeți la un consult!
  • Citiți comunicatul oficial al Echipei UP legat de AH1N1
  • Pentru aceia dintre voi care sunt adepți ai variatelor teorii ale conspirației, nu vă contrazic, însă indiferent de scenariu, gripa asta există, e aici și ne afectează.

Noi credem în continuare în festival, și suntem 100% deciși să rămânem pe linia dreaptă în care ne-am încadrat acum. Dacă trebuie să schimbăm macazele din motive de siguranță, o vom face când vom ajunge acolo, și nu un moment înainte.

Un comentariu la „Gripa porcească”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.