Concurs afise Festivalul Luminii

Ne apropiem cu pași repezi de încă o ediție a Festivalului Luminii – anul ăsta ne-am propus să facem festivalul pe 25 mai la Alba Iulia – în aceeași dată în care va mai avea loc și în alte locații din țară (Cluj, Timișoara și București fiind printre ele).

Cristi Moldovan a lansat săptămâna trecută un concurs, în special pentru tinerii designeri de peste tot din țară – cercetași sau nu: să creeze afișul pentru festival, și să aibă în portofoliu un afiș de eveniment național. 

Eu nu sunt nici designer și nu am nici portofoliu, dar după cum știți mai meșteresc la nevoie câte ceva, așa că am luat una din fotografiile mele preferate de la Festivalul Luminii (cadou de la Ioji :P), și m-am jucat un pic:

Propunere afiș Festivalul Luminii 2013
Propunerea mea pentru afișul Festivalului Luminii 2013

Sunt necesare câteva explicații pentru unele din spațiile albe din partea de jos, le-am desenat aici:

Explicații spații afiș FL2013
Explicații spații afiș FL2013

Voi ce ziceți?

Întrebare pentru 1 punct imperial: A observat cineva că pe primul din Luminii este o flacără în loc de punct?

Ca de obicei, postez aici nu doar pentru a primi feedback, ci și ca să încurajez pe toți cei care au idei, dar se blochează când vine vorba de pusul lor pe foaie digitală sau nu. Desenul de mai sus, desigur, minus fotografia, a fost realizat folosind doar software OpenSource și gratuite (Inkscape pentru afiș / vectori, GIMP pentru tăiat și adjustat fotografii, și utilitarul convert pentru transformări png la jpg), și laptop-ul meu modest pentru ziua de azi, în mai puțin de 10 ore (da, mă mișc greu, dar cel puțin 4 din orele respective au fost pe tren :P). Spor!

 

3 comentarii la „Concurs afise Festivalul Luminii”

  1. Salut,
    Chiar dacă nu eşti designer să ştii că ai făcut un afiş chiar reuşit (părerea mea). Am văzut şi modelele de anii trecuţi nu pot să spun că erau chiar pe gustul meu, însă parcă acesta se apropie mai mult de ideea festivalului. Îmi place mult fontul folosit la „Festivalul Luminii” (şi da, am observat flacăra în locul punctului de la i- arată bine), însă aş recomanda un alt font pentru „redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”…. parcă acesta nu e în ton cu celălalt font. Ah, şi îmi place poza folosită. :)

    1. Un punct imperial pentru Roxi :) Mulțumesc pentru feedback și apreciere, deadline-ul pentru concurs a fost extins până deseara, o să încerc sa mai meșteresc.

Dă-i un răspuns lui yeti Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.