Despre Căpâlna, de la cineva care știe

In general scriu aici  lucruri despre experiențele mele personale în lume, mai rar despre alte lucruri. Dar am o ocazie pe care n-aș fi putut să o irosesc, și care, deși atipică mie, am încredere că poate fi interesantă.

Căpâlna e un sat pe Valea Sebeșului. Cei mai mulți din cei care ajung aici, la mine pe blog, mă cunosc personal, și m-au auzit vorbind despre Căpâlna și despre rădăcinile familiei mele de acolo, și, desigur, au auzit povești de familie izvorâte din același loc. Singura legătură pe care o am eu cu Căpâlna este prin familie, mai ales prin tatăl meu, care este la rândul lui legat puternic sufletește de satul bunicilor lui. Continuă să citești Despre Căpâlna, de la cineva care știe

Trei locuri care trebuie vizitate

În vacanța de Paște am decis să merg acasă, pentru că așa îi tradiția și am prins și un pic de vacanță. Din păcate, a fost necesar să lucrez și sâmbătă, și duminică, și am fost un pic sub presiune – așa că n-am prea avut vreme de relaxare.

Pentru ziua de luni, a doua zi de Paște, îmi propusesem să încerc un Râmeț sau altceva de genul cu eXplo, pentru că sunt cam couch potatoes în ultima vreme (sau așa mi se pare mie :P), dar ne strânsesem puțini, prognoza meteo era nefavorabilă, așa că am contramandat.

Gașca de lideri ai Centrului Local, strânsă duminică seara la reședința de la Teleac a lui Adi Cozma a propus o aventură de un alt fel – Castelul Huniazilor și Parcul Dendrologic de la Simeria. A două seara s-a mai lipit o propunere – și uite că până să mă întorc la București am văzut și Salina de la Turda.

Continuă să citești Trei locuri care trebuie vizitate

Despre Gala Voluntarului

Am promis ieri pe Facebook că voi scrie aici despre ce s-a întâmplat la Gala Voluntarului, so here goes. Varianta pe scurt e așa:

Am fost desemnat de un juriu Voluntarul Anului 2011 în domeniul Educație, din partea cercetașilor, mai concret din partea Centrului Local Axente Sever Alba Iulia la un eveniment numit Gala Voluntarului.

Povestea este totuși mai complicată, și vă invit să citiți un pic mai mult.

Continuă să citești Despre Gala Voluntarului

Muzeul de Tehnică din București

Bunul meu prieten și coleg de patrulă din tinerețe, Bogdan, a făcut o vizită la București acum ceva vreme, prin iunie să fi fost – ocazie cu care m-a scos și pe mine din scorbură, să încerc să îi fiu ghid la Muzeul de Tehnică din București. Mi-am propus să-mi scriu impresiile, pentru posteritate – și post-ul ăsta stă la ciorne de câteva luni. Continuă să citești Muzeul de Tehnică din București

Let’s do it Romania 2011

Dupa cum sunt sigur că știți, Let’s do it Romania este un proiect care își propune sa scape „areale naturale” (paduri, campii, munti) din țărișoară de gunoaiele care le împanzesc. Proiectul este la a doua ediție în România, și poată că sunt dintre voi care sunt deja înscriși, cu cercetașii, prin scoala, sau cu prietenii, pentru a participa la „marea curățenie” care va avea loc mâine, 24 septembrie. Continuă să citești Let’s do it Romania 2011