sampling teaching

Acum ceva mai bine de o săptămână m-a sunat unul dintre profesorii mei de la facultate, cu care am mai colaborat pe diferite chestii, să mă întrebe dacă nu sunt interesat să țin câteva laboratoare la o materie numită Programare Web. Nu m-am gândit prea mult atunci, dar am acceptat. În consecință, acum sunt asistent la Programare Web, o materie de anul 4, specializarea C5, la dl. prof. Florin Rădulescu și la Ciprian Dobre.

Am de ținut 3 laboratoare, celălalte 7 sunt susținute de colegul meu (mai experimentat), Matei Popovici. Pentru că nu am mai făcut niciodata așa ceva, să fiu sincer, am fost cam morcovit pentru prima „reprezentație”:), dar totul a decurs ok și toți cei  ~50 de studenți (! – deh, luni or tras chiulu de la tot oricum :P) de la primul laborator de marți au supraviețuit :P

Sunt câteva lucruri pe care le văd pozitive în treaba asta cu laboratoarele, și anume că ăsta fiind primul an în care se ține Programare Web, am oportunitatea să mă implic activ în dezvoltarea unor laboratoare interesante despre ceva cu care lucrez zilnic și despre care am strâns destul de multe informații utile și practice de-a lungul anilor. O să încerc să postez aici despre dificultățile care apar când lucrezi la o tematică (ce cuvânt de „lemn”!) de laborator de la 0, și despre reușitele noastre în domeniu :).

Îi invit, de asemenea, pe acei prieteni care citesc pe-aici și lucrează în bresle conexe aplicațiilor web, să vină cu idei și propuneri de ce cred ei că ar trebui ca tinerii absolvenți de facultate ar trebui să știe despre aplicații web. În principiu, ce ne-am propus până acum este să încercăm să încurajăm niște bune practici pentru dezvoltarea unor aplicații web scalabile, secure și robuste. Aplicațiile de laborator o să le facem în PHP (deja aud criticile :P), și ne-am propus să discutăm și despre interfețe, și despre funcționalitate javascript, și despre arhitectura aplicațiilor web în general. În plus, o să dedicăm două laboratoare securizării.

Ce mi se pare mie mișto este că oamenii au de făcut un soi de proiect, constituit din 4 teme care se construiesc una peste cealaltă, și la laborator învață chestii utile pentru temele respective. Pașii sunt aceeași, dar fiecare lucrează pe tema de proiect ce și-o ales-o, și la sfârșit ar trebui să aibă o aplicație web completă și funcțională.

Later edit: se pare că popularitatea mea e în scădere, vineri am avut doar doi studenți la laborator :P

yeti vs. mersultrenurilor.ro

Există site-ul ăsta, mersultrenurilor.ro, care este practic o interfață nouă, umană și bună (în comparație cu infofer.ro, care e urât, ne-prietenos și pe care nu te poți baza) pentru mersul trenurilor. Nu îmi este exact exact clar cum obțin informațiile (mersul trenurilor este o informație publică prin natura ei), dacă le obțin de la diverse agenții (mă îndoiesc) sau parsează conținuturi de pagini de la infofer și își fac o bază de date a lor, copie fidelă a bazei de date infofer.

Mie mi-a surâs foarte mult ideea, pentru că algoritmii pe care îi aplică site-ul oficial pentru calcularea rutelor sunt efectiv varză (adica dacă ai de schimbat, îți arată mii de legături, nu doar cele mai bune), și interfața lor lasă puternic de dorit. Mai mult, nu ai cum să integrezi informația de la infofer în altă aplicație. Așa că am crezut că, dacă oamenii ăștia au „eliberat” baza de date a CFR Călători or nu or să repete greșeala celor de la infofer de a obliga utilizatorii să folosească interfața lor. N-a fost așa :|.

M-am gândit să le scriu un mail, să le zic de posibilitatea asta extraordinară de a dezvolta ceva deosebit, dar nu aveau mail de contact pe site, doar formular de pus comentarii. Așa că am pus comentarii, mai ales liniștit că dacă nu vor să-l publice aveau moderare și cineva îl citea. Uite ce le-am scris:

Salut,

Avand in vedere ca oferiti aceeasi informatie ca si infofer, doar ca voi o faceti liber, aveti posibilitatea extraordinara sa implementati un SERVICIU WEB si sa deschideti baza asta de date (care oricum ar trebui sa fie publica, dar deh, nici nu vreau sa stiu ce calificare au oamenii lor pe tehnica / informatica) catre servicii terte.

Sunt sigur ca s-ar putea gasi o solutie pentru gazduire, dar ati putea pune baza unui serviciu mai mult decat util pentru foarte multe companii (agentii de turism, diverse site-uri). CFR nu prea are ce actiune sa ia impotriva unei treburi de genul asta, pentru ca in orice societate ne-inapoiata, EI ar trebui sa fie cei ce fac asta.

Am constatat cu placere ca nu aveti reclame pe site, deci nu o faceti pentru bani, si va felicit si va respect pentru asta. Sugestia mea ar fi : porniti un proiect OpenSource, lasati lumea sa vina sa va sprijine! ;)

Și uite ce răspuns mi-or tras:

[RASPUNS] : Multumim. Dar pana la urma e munca 8ore/zi a unor oameni si nu poate fi open source.

GRRRRRRR…. mi se pare incredibil, o dată să ai idei așa bune, să le duci la implementare și să nu înțelegi avantajul OpenSource, și după aia să mai faci și pe șmecheru ca ui la ei cât lucrează și cum adică să dea și la alții.

Concluzia e că m-am supărat pe atitudinea asta și m-am hotărât să fac eu produsul opensource care să fie integrabil în alte aplicații, cum ar fi deskbar applet-ul meu de gnome :P, un serviciu web și de ce nu o aplicație pentru agenții de turism din țară și nu numai. Dacă este cineva interesat să dea o mână de ajutor, poate dăm lovitura și ieșim la pensie la 25 de ani! O să postez aici diverse update-uri în legătură cu starea aplicației.

Cea mai buna șaorma de când mă știu

[Pentru puținii oameni care intră aici și nu mă cunosc, trebuie să menționez că sunt gurmand :)]

Am luat acum câteva zile (joi, dacă nu greșesc), în grabă, în drum de la CS.PUB la sediul ONCR, o șaorma de la APACA (nu de la colț de acolo de la Alex Calm, unde au și patiserie, ci de la turc, un pic mai spre facultate). La șaormărie îi zice Helin (sper să nu greșesc), dar toată lumea o știe drept „la turcu’ ăla la APACA”, și am mai mâncat acolo, dar nu mi s-o părut neapărat grozavă (mai bună ca în regie, dar nu grozavă).

Dar joi, am luat o șaorma direct de la turcu bătrân și o fost EXCEPȚIONALĂ. O fost și foarte glumeț când o făcut-o, am chiar simțit așa că pune omu suflet în șaorma aia. Și după aia, m-am apucat să o mănânc, pe drum spre 336, și efectiv m-o lovit cât de bună era și am stat aproape 2 minute la trecerea de pietoni să mă gândesc dacă să stau să o termin și să îmi mai iau una sau nu. (n-am mai stat, că era târziu, dar am regretat și am vrut să mă întorc după).

Recomand șaorma de la turcu de la APACA :P