Loc beton de casă

Duminică, după grătarul de la Teo de la Vinț, ne-am întâlnit la alt grătar, la Paul, undeva în Micești (Micești era un sat la ieșirea din Alba spre Câmpeni – Oradea, acum este un cartier rezidențial), dedesubtul pădurii. Am decis tema campului de vară, am băut o bere și ne-am simțit bine.

Postul asta îl scriu ca să vă arăt ce o sa vadă Paul dimineața, când o să se trezească să-și bea cafeaua înainte să mearga la lucru, și să-l felicit pentru alegere :P.

Alba Iulia. No, parcă așa m-aș trezi și io de dimineață :P
Alba Iulia. No, parcă așa m-aș trezi și io de dimineață :P

Cum aparatul meu, după cum scriam și în alte posturi cu poze, nu este tocmai eroic, n-am reușit să fac o poză și cu Alba Iulia by night de la locul lui Paul de casă, dar vă asigur ca era dacă nu la fel de beton, și mai beton :P

Despre câinii sălbatici

Există în orașul ăsta mirific pe care eu îl numesc Marele Sat foarte mulți câini fără stăpân. Extrem de mulți. Există în orice oraș și sunt un fenomen normal al urbanizării. Sunt convins că, dacă nu ar exista servicii speciale, ar exista și în vest câini fără stăpân.

Există multe motive pentru care apar câinii ăștia: oamenii care își aruncă animalele în stradă, lipsa de control și de responsabilitate a celor care dau legi, dar și a administrațiilor locale. Există oameni cărora le place să aibă câini pe lângă bloc, și le pun de mâncare în fața scării, dar nu își asumă responsabilitatea pentru ei.

Soluția autorităților a fost sterilizarea lor. Adică i-or castrat și după aia le-o dat drumu înapoi pe stradă. În timp ce asta încetinește (parțial) problema înmulțirii exponențiale a câinilor fără stăpân, nu rezolvă nicicum problema agresivității lor. În cel mai bun caz lasă problema neschimbată.

Bucureștiul este una din cele mai dens populate locuri din Europa (am citit undeva că am avea 3000 locuitori / kmp) – nah, într-un bloc încap mulți mulți oameni, dar are și niște spații nepopulate foarte mari (zone industriale, parcuri). În astfel de locuri, câinii fără stăpân se simt ca acasă: nu sunt mașini să-i deranjeze, se găsesc oamenii miloși care să le dea de mâncare, au spațiu cât vor ei să fugă. Fără stăpâni, se sălbăticesc, își stabilesc haite și devin agresivi.

Poate că într-un oraș cu o geometrie cât de cât normală, zonele astea ar fi fie înafara orașului (zonele industriale), fie păzite / închise noapte (parcurile). La noi însă, lucrurile se petrec un pic altfel.  Locuiesc în București de 5 ani. Prima dată când am dat de o haită de câini mă întorceam noaptea de la Universitate spre Regie, pe jos, și în dreptul parcului de la Grozăvești m-au atacat vreo 5 – 6 câini. Erau totuși mașini pe stradă, am trecut repede și nu m-or urmărit. Nu m-am mai gândit la asta, și nici n-am mai avut probleme cu câinii.

Anul ăsta în schimb, în campusul nostru de la Politehnică, câinii ăștia s-au înmulțit alarmant. Aproximez că numărul câinilor fără stăpân de pe campusul Politehnicii, incluzând Regia, depășește 100. Lucrând la licență, petrec tot mai mult timp la școală, și ajung să plec noaptea târziu sau chiar dimineața. Anul ăsta până acum m-au atacat ”pe bune” de două ori: 10 – 12 câini, grămada, supărați tare tare. Și nașpa, mai ales că la orele de care vorbesc eu nu se găsește nimeni să te ajute. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă dacă te mușcă de ceva arteră mai serioasă. Nu pot să nu mă gândesc la cazul japonezului omorât de-un câine fără stăpân în București.

Nu mi-e frică de urs, nu mi-e frică de lup, am mers de mai multe ori noaptea singur în pădure și am dat nas în nas cu mistrețul. Animalele sălbatice nu atacă fără provocare, sau fără motiv. Acuma dacă mă prinde noaptea la școală prefer să stau până dimineața, sau să ocolesc pe la Apaca. Nu că acolo ar fi mult mai safe, da pe-acolo nu m-or atacat niciodată (încă).

Unii fac pe curajoșii și zic că dacă îi atacă pe ei dau cu picioru și mușcă ei primii. Prima dată să-i văd cu 10 câini în juru lor. După aia putem și discuta despre eroisme. Soră-mea mi-o zis să-mi iau șpray de ăla pentru autoprotecție, sau petarde. Mama mi-o zis să-mi iau o bâtă de baseball cu mine. Eu nu înțeleg de ce trebuie să mă protejez eu de animale sălbatice în mijlocul unei capitale europene?

Luni am de gând să fac o sesizare scrisă universității despre problema asta. Nu sunt convins că o să rezolv ceva, câinii ăia nu-s la prima ”procesare”, cei mai mulți au cercel din ăla cum că au vizitat ecarisajul odată.

Notă: nu sunt animal hater, îmi plac câinii. Dar situația aici este scăpată de sub control, și nu o să se controleze singură. Sunt convins că dacă nu face nimeni nimic acum, la anul pe vremea asta o să fie mult mai multe persoane care urlă pe tema asta.

Noaptea muzeelor 2009

E deja o tradiție pentru gașca noastră să dăm o tură prin oraș la noaptea muzeelor. În primul an când am fost am râs de ne-am prăpădit cu Iuli și cu Ioana, în al doilea an am văzut și chestii cool și am apucat de am beut și o bere sănătoasă. Anul ăsta însă nu a fost așa de mișto. Îmi amintesc că, parcă, în alți ani era totuși loc să miști stânga dreapta, să vezi ceva. E drept, anul ăsta am fost la muzee la care n-am mai încercat până acum să mergem, dar nu doar că era foarte multă lume, dar chiar nu ne mai lăsau să intrăm.

Am încercat să vizităm așa:

  • Muzeul Tehnicprea multă lume, intrarea blocată și se dădea drumu cu porția înăuntru, ar fi durat 2h să intrăm
  • Muzeul de Artă Contemporană din București – coadă imensă, direct în stradă, Palatul Paralamentului fiind obiectiv păzit. Am stat juma de ora, jandarmii nu erau tocmai primitori (de înțeles, având în vedere că strada, de obicei goală era plină cu melteni care se împingeau înspre ei). Ne-am supărat și am plecat
  • Muzeul Militar – aici am chiar reușit să intrăm, cu juma de oră înainte de închidere. Dar am ieșit instant afară pentru că era uberînghesuiala și nu mai era aer deloc înauntru. Am vizitat totuși curtea, unde sunt chestii cool (tancuri and stuff) și pavilionu de avioane, unde am văzut, printre altele, capsula cu care a zburat singurul român care a fost în spațiu, unu Prunariu.
  • Muzeul București – în Palatul Șuțu – aici chiar am putut vizita, sunt multe chestii legate de istoria Bucureștiului dinainte de al doilea război mondial, dar ne-a provocat mai multe întrebări decât răspunsuri.

Plimbarea de ieri noapte a generat mai multe dispute, pentru unele dintre ele fiind necesară revizitarea unor muzee:

  • Trecând pe lângă Liga Profesionistă de Fotbal (fondată 1993), micvs și cu mine am avut o dispută despre dacă înainte de 89 erau sau nu jucători profesioniști. O avut și el dreptate, o dată, am verificat acum, erau.
  • În muzeul București (palatul Șuțu) este un tablou / fotografie care înfățișează ceva ce ar trebuie să fie din București, dar care are un lac în mijloc și niște clădiri pe care nici unul dintre noi nu le-a putut recunoaște
  • Tot în același muzeu, este o schema a canalizării Dâmboviței care prezintă o cale ferată care taie Dâmbovița după Regie dar înainte de Cotroceni, dicuția e pe unde ar fi trecut calea ferată
  • Tot în același muzeu, este o biblie mare scrisă cu niște caractere ciudate, care aduceau a caractere chirilice, dar nu semănau în ce-am văzut în bibliile străbunicului meu. Am verificat cu Popicu, era română cu chirilice.

Alte câteva chestii interesante ce le-am văzut seara trecută: un stâlp la universitate cu 200 de kilograme de fire atârnate de el, ghivece cu flori și haine aruncate de la balcon pe Știrbei Vodă, adidași aruncați pe cablu ca în State, pe aceeași stradă, un ceas care se vede în oglindă, la Palatul Șuțu, un tip de motor de avion care se numea GNOME, volanul de la unul din avioanele lui Vlaicu, spațiul pentru turbine dintr-un MIG de la începutul istoriei, fighter de producție românească, cu texte românești pe el, inclusiv textul loc pentru cărucior sub spațiul de evacuare al turbinelor :), and others.

Câteva poze de aseară:

Pe scări în Palatul Șuțu
Pe scări în Palatul Șuțu
Ceasul ce se vede din oglindă, poză directă ;)
Ceasul ce se vede din oglindă, poză directă ;)
Stâlpul suprasaturat
Stâlpul suprasaturat (poză de la Micvs)
Sombody got thrown out?
Sombody got thrown out?
Dangling shoes
Dangling shoes
Spațiul pentru turbine într-un MIG de demuult
Spațiul pentru turbine într-un MIG de demuult

Eco E COol

Ovidiu Hațegan e un cercetaș mai vechi decât în Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, și o persoană de la care am învățat multe de-a lungul vremii. Acum, lucreaza la ALEA și a organizat o campanie de colectare a hârtiei în școlile generale și primare din Alba Iulia. Ideea e ca campania s-a răspândit like wildfire, cum ar zice americanii, poate și pentru că pe fiecare ciclu de învățământ, clasa care a strâns cea mai mare cantitate de hârtie a primit o excursie în Retezat, și în final s-au implicat părinții, prietenii, toată lumea, și s-au strâns 93 de tone de hârtie și carton reciclabil.

Scriu aici din două motive, unul din ele este să-l felicit pe Ovidiu pentru idee și pentru punerea ideii în practică, cu rezultate, pentru mine cel puțin, incredibile. Mii de copii, profesorii și familile lor, implicați în super campania asta, în Alba Iulia. Sunt convins că pentru bucureșteni s-ar putea să nu pară mare șmen, dar pentru Alba Iulia e un big deal. Încă o dată felicitări lui Ovidiu și echipei de la ALEA!

Al doilea motiv pentru care scriu aici este că, deși noi ca cercetași nu ne-am implicat în parterea cu strângerea de hârtie, exploratorii de la Alba au dat o mână de ajutor la organizarea evenimentului final, și încercăm să trimitem câțiva lideri cu ei în Retezat să le arate chestii de cercetași la copii. O să încerc să pun aici și poze cu excursia :)

Știrea în ziar și la tv.
Poze pe site-ul ALEA și la Nico.

Drepturi de autor, cât de ignoranți suntem

Pe măsură ce termin an după an de facultate, convingerile mele se cristalizează și devin tot mai clare, mai ales pentru mine ;).

Una din aceste convingeri este că atitudinea generală, dar mai ales românească față de încălcarea drepturilor de autor, în special în software și filme / muzică este rezultatul unei ignoranțe tâmpite și idioate.

Sunt de acord, există companii (mari, imense) care profită nesimțit pe baza drepturilor de autor. Eu susțin cauza TPB până într-un punct, dar consider că societatea românească exagerează într-un mod deosebit când vine vorba de download conținut distribuit ilegal.

Spre exemplu, aș fi de acord cu un sistem în care poți să asculți muzica / să vezi filmul care te interesează, și în cazul în care te mulțumește, să ai posibilitatea să îl cumperi. Este un sistem care funcționează prin alte părți, și este unul din motivele pentru care marile case de producție n-or comentat prea mult până acum. Dar când se ajunge ca nici fanii sa nu mai cumpere albumele artiștilor preferați, sistemul cedează iremediabil. Câți dintre voi aveți acasă albume ale formaților / artiștilor a căror fani (înfocați) sunteți?

Mă gândesc în special la artiștii / programatorii din România, sau chiar la nivel local. Lăsăm la oparte toți țumpalacii ăia care zic că fac ”muzică”, mă refer la muzică cu personalitate, muzică cu mesaj (adică îl sărim pe Moga și pe cei ca el) – spre exemplu Luna Amară, sau oamenii ăștia de care vă mai ziceam. Cum o să reușească o formație / o firmă de programare să pună un produs original pe piață dacă din ziua lansării albumul se găsește pe tarabă la Universitate (și la 5 minute după aia pe torrente și pe DC)? Singurul mod prin care formațile se pot face cunoscute e să-și publice albumele free pe Internet (ceea ce și fac), și atunci se întorc la problema banilor. Ce mănâncă oamenii ăștia daca noi furăm tot?

Până la urmă, la asta se reduce toată problema. Dacă eu vreau o bluză Nike (eu nu mă știu la mărci și n-am vrut niciodată haine scumpe, da când eram mic chestiile Nike erau scumpe și greu de găsit, just go with me on this one), pe care am văzut-o în magazin, dar eu n-am bani decât de o bluză noname, ce fac? Intru în magazin și fur bluza Nike sau îmi iau bluza noname și mă mulțumesc cu ea? Dacă pun problema așa, majoritatea românilor pe care (vreau să) îi cunosc aleg, evident, a doua variantă. Dar pusă în termeni de muzică sau filme, problema se schimbă (în mod efectiv misterios pentru mine). De ce?

Repet, sunt de acord ca industria filmelor, a muzicii și chiar și software supraevaluează produsele pe care le vând dar asta se întâmplă pentru că există oameni care le chiar cumpără la prețurile alea! Repet din nou, sistemul ăsta nu e ok, ar trebui schimbat, dar până se schimbă, dacă e să ne gândim long-term, nu pe noi ne furăm, omorând inițiativele (locale) independente?

În ideea asta, mi-am șters toată muzica de pe calculator, și intenționez să cumpăr, piescu cu piesă chestiile care mă interesează. Am până acum un album de la Phoenix și două de la Mafia care le-am cumpărat. Dacă mă strădui, mai pot avea albumele Phoenix ale părinților mei. Restul, o să cumpăr, pe măsură ce îmi permit.

Până atunci, am hotărât, folosind ideea lui Micvs, să ascult muzică prin last.fm. Necazul e că serviciul last.fm pentru orice altceva decât State nu mai este gratis, dar taxa pentru utilizarea lui este de 10 RON / lună, ceea ce mie mi se pare chiar puțin. (Dacă mă caută cineva pe last.fm, id-ul meu este yetibalauru)

logo-6