Dacă tot a venit primăvara, le-am propus eXplo din Alba să facem o ieșire de o jumătate de zi la o minunăție de loc din apropiere – Râpa Roșie. Am ajuns sâmbătă dimineață la 5 la Alba, la 9 ne-am întâlnit în autogară să plecăm – cam puțini, ce-i drept, Mike Cetean, Andra, Florina și eu. Continuă să citești Râpa Roșie reloaded
Categorie: Munte
Râpa Roșie
Acum trei săptămâni plecam din București cu acceleratul de noapte pentru un weekend plin la Alba Iulia – sărbătorirea a 17 ani de Centru Local, pregătiri pentru UP și o scurtă tură de o zi cu eXploratorii.
Despre sărbătorirea a 17 ani de Centru Local nu voi scrie acum, deși sunt multe de spus atunci când un Centru Local ajunge la vârste de-astea – chiar daca suntem tinerei comparat cu alte grupuri, cum ar fi prietenii noștri de la Hoersching care au 44 anul ăsta.
Voi scrie în schimb despre Râpa Roșie, despre care am auzit că este inclusă în liste de genul nu știu câte sute de locuri de vizitat înainte să pleci din România. Râpa Roșie este o rezervație naturală la nici 3km de Sebeș și la mai puțin de 15km de Alba Iulia, și este, evident, o râpă … roșie – ca un deal de pământ roșu secționat, în care apa sapă tot felul de forme. Continuă să citești Râpa Roșie
Drumeție Mamut – Cetatea Tăuți
Era și vremea să ne întindem picioarele un pic! Ieri ne-am luat și am făcut o mică tură Mamut – Cetatea Tăuți, cu 9 eXplo și Andra, Gabi și Pătrat. Ultima ieșire pe care am făcut-o cu gașca de eXplo a fost la Roica, pentru sărbătorirea Zilei Cercetășiei.
Am plecat pe la 9 jumate de la Cinema Dacia, și am urcat Mamutul. Am zis că este o super ocazie pentru a vedea cum merge înregistrarea de rute folosind aplicația My Tracks de la Google, așa că am înregistrat partea asta. Sus pe Mamut am făcut o gașcă și un british bulldog (două jocuri cercetășești), și am fript o slană (și îi mulțumesc providerului de slană, Gabi, că noi toți restu am plecat fără …). Continuă să citești Drumeție Mamut – Cetatea Tăuți
Morile de la Eftimie Murgu
Am făcut revelionul cu mai mulți prieteni lângă Cheile Nerei, între Dalboșeț și Șopotu Nou, în județul Caraș-Severin. Într-una din zile, la recomandarea (și chiar insistențele) cabanierului nostru, am fost să vizităm un complex de mori de apă vechi, dar întreținute și funcționale, lângă Eftimie Murgu (aka Rudăria).
Sunt în jur de 20 de mori, în comună și mai sus, pe valea râului, care este modificată de oameni are tot felul de terasări și canale prin care ajunge apa la roțile morilor. Roțile sunt orizontale (ceea ce mi s-a părut inițial ciudat, dar este foarte practic, având în vedere că piatra de moară este deasupra și axul de la roata de apă merge direct, fără alt mecanism, la piatră).
Toate morile sunt mici ca dimensiuni, protejate ca obiective turisice, și, din informațiile pe care le-am putut afla, erau (și sunt și acum) folosite pentru măcinat porumb.
Pozele sunt facute cu telefonul, care, ca și mine, nu se obișnuise încă cu lumina de afara, so excuse the quality. Aș putea spune mai multe, dar cred că pozele vorbesc de la sine. Sper ca în curând să obțin și poze de la aparatele mai profesioniste care erau cu noi :)
[nggallery id=1]
Omu
După un weekend de București, cu Adunare Generală, multe povești și multe planuri, weekendul următor, pe 19 și pe 20 iunie, am fost puțin la munte, cu Miha, Tromppy și Adi Se.
Am plecat din București târzior, pentru că eu am avut de rezolvat ceva la facultate de dimineață, și ne-am regăsit cu Tromppy prin Bușteni pe la ora 2. Am aprovizionat de la piața din Bușteni cu o bucată considerabilă de șuncă fiartă + afumată, o brânză serioasă și ceva legume, și jap pe jepi. Pe Jepii Mici mai concret, pe traseul care merge la Cabana Caraiman.
A fost frumos și am mers cu toții bine, ne-am mai întâlnit și cu un cercetaș din Bușteni, cu Silviu, când mai aveam 40 de minute până la Caraiman. Am văzut mai multe capre negre (care în perioada asta numa negre nu-s :P), dar am prins și o vreme excepțională. Deși era deja pe sfârșit de iunie, zăpada încă era serioasă pe vale, și am traversat pe zăpadă cel puțin o dată.
De la Caraiman, după-o scurtă clipă de răgaz (la la la), am continuat spre Babele și spre o ciorbă caldă. Am ajuns sus pe la 6, cu obiectivul de a continua spre Omu, unde aveam rezervare. Salvamontistul care păzește drumul către Omu de la Babele nu părea foarte convins de capacitățile noastre montane, și nu s-a sfiit să ne facă acest lucru cunoscut :)
Aici trebuie notat că Tromppy de când am ajuns la Babele și până am luat-o ușurel către Omu a pierdut două pariuri legate de care bolovan este Sfinxul … :P
Drumul spre Omu a fost mult mai simplu decât mă așteptam, deși ne-a plouat la un moment dat inclusiv cu gheață și începuse să se lase noaptea. La 10 pași de cabană am umplut pentru siguranță toate sticlele, dar sunt convins că apa aia are ceva mineral prin ea de nu o lasă să înghețe chiar dacă îi reeeece, ca tăia la mână ca firezu. Cu mâinile pe la tot felu de încheieturi călduroase am ajuns la Cabana Omu, care mi s-a părut că are un aer foarte familial. Ne-am schimbat repede și am tăbărât pe provizii. După o cină îndestulătoare și udată cu vin fiert, am mai rezistat toți înca cateva ture de trombon (suficient încât să câștige toată lumea, chiar și Miha, care a luat bătaie grav în principiu :P Totuși, cred că Adi a fost cel mai bun trombonist :P).
Ziua s-a terminat cu Tromppy și Miha și Adi făcând tot soiu de bancuri într-o cameră în care erau 30 de persoane care voiau să doarmă (eu eram ocupat să mușc din sacul de dormit ca să nu râd …).
A doua zi a fost cu mult mai nefericită, și ne-am petrecut-o de jumătate plimbându-ne, la propriu, printe nori. Voiam să ajungem la Crucea de pe Caraiman, dar nu am reușit să depășim partea cu releul de pe Coștila, că ne-a prins o ploaie de aia așa ca la 2000 de m, care ne-a mânat așa, pas alergător, pe un traseu de întors către Babele. Uzi până la … well, piele, refugiați la Babele, nu am putut să nu comentăm pe tema pantofilor de catifea albastră cu vârful îndoit înapoi al unuia dintre băieți, nici nu am încercat să ne abținem felicitările pentru prietena lui, care avea sandale cu toc. Nu știu cum au urcat ei doi scările, dapoi mai să vină toată distanța de 200 de m de la telecabină până la cabană …
A doua parte a zilei a fost mult mai frumoasă și a făcut ca stropeala din prima parte să merite. Am coborât pe la Cantonul Jepilor, de la Piatra Arsă la stânga spre Bușteni. Am coborât prin niște peisaje fenomenale, pe lângă cablul unei telecabine mai vechi, și la final am dat un mic ocol și am văzut și Cascada Urlătoarea.
Pe undeva pe coborârea pe la Piatra Arsă s-a terminat și benzina, așa că am făcut plinul la restaurantul hotelului Silva, cel puțin până a venit megaploaia după noi :)
Revin cu poze.