UberEpicGreatnessWinFailHike

Așaaaaa. Sâmbătă seara în Art ne gândeam cu voce tare să facem un ultim hike al vacanței. Ne-am găsit 3: Emi, Gabi și, evident, eu, pentru o nouă tentativă Păltiniș – Sarmizegetusa Regia, dar de data asta în 2 zile, nu în 3. Despre tentativa de 3 zile, citiți aici.

Am băgat la adăpost duminică seara în grabă materialele rămase aiurea-n tramvai la mine în curte după Cetatea Meteșului, și luni dimineața la prima oră Teo ne-o săltat până la Păltiniș.

Păltiniș, ora 10:30 in the AM, 7 grade Celsius, 1450m altitudine.

dscn1321
Gata de acțiune

Prima parte a traseului o știam de la încercarea trecută, dar de data asta am mâncat pământul și am străbătut cât știam eu din traseu în jumate din timpul în care am făcut asta data trecută. De acolo, din golul alpin, un drum superb. Norii lângă noi, deasupra noastră, dar foarte rar pe noi. Am urcat și-am coborât câteva vârfușoare, ba pe iarbă, ba prin jneapăn, până când am ajuns dedesubt de Cindrel.

Pe drum spre Cindrel
Pe drum spre Cindrel

Traseul este marcat foarte foarte bine până aici, și în dreapta, jos, am văzut Iezerele Cindrelului, care sunt spectaculoase. Noi eram cu program strâns și cu planuri mărețe, așa că am trecut mai departe, mulțumindu-ne cu câteva poze de deasupra.

dscn1350
unul din Iezerele Cindrelului

De acolo, ultima ascensiune puternică a zilei, Vârful Cindrel (2244m). Frig năprasnic, noru on and off pe noi, ne-am ascuns după niște bolovani și am facut rock, paper, scissor ca să decidem cine merge să facă poze de la marginea platoului din vârf (Gabi lost :)) ). Ne-am mai tras o ultimă poză în vânt, și am plecat mai departe.

Friiiig
Friiiig

De pe Cindrel până la coborârea prin pădure spre Oașa, traseul are și etape fericite și etape mai puțin fericite. La început, de pe platou se vede tot în zare, frumos, dar după ce se coboară suficient, deși temperatura crește apreciabil, peisajul devine mai plictisitor, și, mai pe final, maxim boredom. Apusul ne-a prins urmărind traseul spre vest, printr-o pădure de-aia, drept în jos. Până aici, traseul este marcat destul de ok, n-am pierdut aproape deloc traseul. În schimb, pe ultima porțiune din pădure nu se mai poate înainta, îs căzuți copaci unu lângă altu, ne-am caftit cu pădurea aproape juma de oră până să scăpăm să ajungem la Cabana Oașa.

Către Oașa
Către Oașa
Tot pe-acolo
Tot pe-acolo
Traseu de creastă spre Rai
Traseu de creastă spre Rai

Cabana Oașa, ora 20:30, 4 grade Celsius (friiiig frate) – 25 de km or so. Distruși, băgăm o bere, după aia luam un ceai și băgăm țuică în el, halim ceva urgent, punem cortu în „camping” și încercăm să tragem cu porcu.

Praf
Praf la Oașa

Încercăm să ne trezim, de pe la 7 jumate încolo. Pe la 10 reușim să plecăm iar pe drum, ne ia un nene (domnul Nemuritoru’, după cum s-o prezentat) de la baraj până la Luncile Prigoanei. De acolo, am băgat gaz puternic, până la Poarta Raiului (30 min).

Slightly offtopic, Poarta Raiului se prezenta mult diferit de cum era anul trecut, se văd pregătirile pentru viitoarea stațiune, sunt drumuri noi făcute, e defrișat masiv, este piatră adusă pentru drumuri. În aceeași ordine de idei, pe Șaua Șureanu se lucrează la o instalație de teleschi pentru o pârtie de ski. Părerea mea e că ce vor ei sa faca acolo e mult sub potențialul zonei și pe partea greșită, și că strică muntele pentru nimic.

Lacul Oașa de pe viaduct
Lacul Oașa de pe viaduct
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Capătul de sus al instalației
Capătul de sus al instalației

Am urcat destul de repede la Cabana Șureanu, am dat o tură pe la lac, apoi am urcat în șa, și de acolo pe după Șureanu, pe triunghi roșu, până în spatele vârfului, cu norii în urma noastră dar și cu un pic de soare. După Șureanu, nu mai este nimic de urcat. Am urmat traseul, care continuă pe golul alpin și care este marcat decent, cu stâlpi de lemn (mă întreb cât or să reziste), am ocolit prin stânga vârful Negru (traseul original pe harta din Munții Noștrii o ia prin dreapta). Pe partea cealaltă a Vf. Negru ne-am întâlnit în 15 minute cu două jeepuri, primul cu o familie care o ieșit la cules afine, și al doilea cu un nene care mergea la Șureanu și care ne-o recomandat o potecă, dar și-a și exprimat îndoiala că vom ajunge la destinație :)

Cu norii în urmă
Cu norii în urmă

Marcajul original se pierde aici, este un traseu care o ia spre Vf. Bătrâna în dreapta, și sunt săgeți către Vf. Godeanu, dar sunt mult mai sporadice decât marcajul de până aici. Noi, în criza de timp, am decis sa ieșim de pe traseul marcat și să mergem după busolă, spre vest, spre Sarmizegetusa. Ne-am oprit pe la 5 într-o vale de am mâncat ceva, și după aia cu greu ne-am ridicat și am continuat, tot pe busolă. Harta pe care o aveam cu noi era harta din Munții Noștrii, produsă cel mai târziu prin anii 80, și în mod evident nu avea toate drumurile, nici măcar cele forestiere. De la ieșirea din golul alpin am identificat niște văi de pe hartă, am ales una din ele, și am coborât în ea în speranța (justificată până la urmă) că vom găsi și un drum jos. Coborârea a fost o provocare pentru genunghii noștri, eu nu înțeleg cum urcă un TAF pe acolo, dar într-un târziu, pe la 7:30, am ajuns jos în drum.

Coborâre din golul alpin
Coborâre din golul alpin

De aici, noi speram că în câțiva kilometri ajungem la Sarmizegetusa Regia, și, de acolo, mai facem cei 5 km până la Grădiștea de Munte unde sunăm după cineva să vină să ne ia. Am continuat pe drum în jos cam 2h, se făcuse deja întuneric tare și noi nu găsisem nici Sarmizegetusa, nici altceva. Pe la 10 fără un sfert am ajuns la o microhidrocentrală, unde paznicul de noapte ne-a zis că Sarmizegetusa era la 200 de m mai sus, pe dreapta, pe alt drum decât cel pe care am venit noi, dar și că Grădiștea de Munte e la 8km mai la vale.

Obosiți și un pic dezamăgiți că n-am apucat să vedem Sarmizegetusa (acum era deja prea întuneric să mai urcăm), am pornit încet-încet spre Grădiștea. La ora 11 am cedat, nu găsisem nici urmă de sat, și eram efectiv epuizați, am pus cortul și ne-am culcat. În mod evident, a doua zi am aflat de la văcar că de fapt am pus cortu chiar în Grădiștea, și, la fel de evident, 100 de metri mai jos pe drum după două curbe era și partea centrală a satului (adica 5 case și o pensiune :).

Deja cu o zi peste program, am plecat pe la 10 mai departe, spre Costești și spre civilizație. Nici n-am ieșit bine din Grădiștea că ne-a și luat un nene cu un camion de lemne, și ne-o și dus până la Popasul Dacilor în Costești, la asfalt, semnal, ciocolată și mâncare. Fiecare dintre noi și-a luat de ce avea nevoie (bine, ciocolată a luat toată lumea :P) : Emi – cafea și țigări, Gabi – Cola și eu – slană :).

De aici am luat autobuzul până la Orăștie, am mai făcut un mic hike în Orăștie de la Autogară până la Gară (și trebuie să spun că ăștia din Orăștie, pe lângă că și-or ascuns gara în fundu orașului, au și niște berze de plastic cocoțate pe un stalp – why?), și de acolo am găsit instant un tren către casă.

UberEpicGreatness – până aici îmi imaginez că e clar.

Win – pentru că am făcut un vârf peste 2000, pentru că am făcut 70 de km prin niște locuri spectaculoase în 2 zile, pentru că am văzut Iezerele Cindrelului, Iezerul Șureanu, Lacul Oașa și o grămadă de gol alpin

Fail – pentru că nu am ajuns să vedem Sarmizegetusa. Ne întoarcem

Hike – this should be self explanatory.

Pozele mele sunt aici, și sunt poze și de la Gabi.

The END.

Gabi, ziua 3
Gabi, ziua 3
La Costești
La Costești
Berze FAIL
Berze FAIL la Orăștie

Cetatea Meteșului 2009

Din 20 august am fost plecat în deplasare în Cetatea Meteșului, ca membru al Consiliului Cetății. Cetatea a fost forma de organizare a campului nostru de vară (nu exista nici o cetate acolo la Meteș, și, mai mult, campul nostru a fost la Lunca Meteșului, care este la kilometri buni de Meteș :P). Timp de 12 zile am construit, am avut activități, am inventat, ne-am simțit bine în familia noastră cercetășească.

Primele trei zile am construit, încă doua am fost în hike, înca două am lucrat pe diferite tehnici cercetășești, am avut o zi cu părinții, am avut Farfurii Deschise, am avut un Turnir, am a am avut o zi de lucru pentru comunitate / mediu în care am strâns gunoaiele de pe valea Ampoiței din zona campului, și ne-am petrecut în mai multe ocazii.

La Seara Farfuriilor Deschise (deși mai redusă cantitativ și calitativ ca anul trecut, când m-am dus în 4 labe la somn), am mâncat salată de ton, budincă, pui cu susan… mda, și anu ăsta m-am dus în 4 labe la somn :)). Eu am fost în hike cu explo din patrula Grohotiș, am fost pe Platoul Ciumerna, la peștera Bisericuța, la peștera Curu Calului ( :P ), la Iezerul Ighel, și după aia înapoi spre camp, cu somn sub stele undeva deasupra Iezerului.

Am făcut cu exploratorii Cartare și Focuri, am avut un treasure hunting făcut de Pătrat și de Cristinuța, și pe o parte am reușit să-i ducem și la o peșteră mai ascunsă de aproape de camp (scary moments, intrarea în peșteră e foarte strâmtă, eu nu, și mai îs și claustrofob :P). Teme or făcut și ei o tură de treasure hunting, dar au avut și prim ajutor, și comunicare, și au mai lucrat și pe alte abilități personale.

La Turnir am avut o grămadă de probe, dar și premii. Am avut Traseu de Viteză, câștigat de Marius Bocan și de Ioana Popa (popi), am avut Scos de mere din ceaun (ceea ce e mai greu decât pare), sărit în saci, aruncatul bocancului, cafteală cu saci de frunze, târât viteză prin tunel, turnir (călare pe cal, cu sulița la țintă) – vezi pozele . :))

Seniorii au făcut în plus și cățărare, când s-or prins gașcă și or avut echipament :). Și explo, și teme au avut trasee de orientare de noapte prin pădure.

Am făcut și un waterslide, dintr-un linoleu de 10m, întins la vale, dat cu săpun, și cu apă pe el (din nou, check pics, a fost extrem de entertaining pentru mine :) ), însă una din cele mai mari realizări din punct de vedere al proiectelor în camp, pentru mine, a fost o pompă de apă acționată de o roată de apă. Proiectul a fost al lui Gopo, Nicu, Pătrat, Vlăduț și al meu, realizarea a fost a mai multor participanți :). Roata a ieșit un pic strâmbă din cauza lemnelor nu tocmai drepte, dar a funcționat și mai putea funcționa și mai departe, daca nu trebuia să recuperăm jgheabul din care am făcut canalizarea râului. Mai tricky a fost cu pompa, până am găsit piese și am reușit să le cumpărăm, până am reușit să inventăm o garnitură la piston (cu superlipiciu lu Gopo), și, mai ales până am reușit să instalăm sistemul bielă-manivelă făcut din ochi :). Oricum, sistemul a funcționat foarte ok și a asigurat apă pentru dușurile din camp până în penultima zi, când a cedat.

Atât explo cât și seniorii au avut tentative la cuptoare de pizza, dar nici una nu a fost încununată cu succes :) În schimb, am avut mese acoperite în fiecare subcamp, și temerarii și-au făcut chiar și un turn în care au și dormit într-o seara :). La inițiativa lui Gopo am făcut și sculptură în BCA, care a fost un atelier foarte OK, și a rezultat în mai multe sculpturi beton (menționez aici, cu modestie, și porcul meu :)) ).

Am prins doua weekend-uri în camp, și în amândouă ne-am bucurat să-i avem în camp pe seniori mai puțini implicați în viața centrului local, care au reușit să urce în Cetatea Meteșului și cu care am reușit să petrecem câteva seri foate mișto la foc. Și dacă tot zic de invitați, am avut mai multi invitați, pe Adi, Cubu și Bogdan de la Timișoara, pe Simina și pe Miha de la București.

Ovidiu s-a ocupat și am apărut și în ziar, în Adevărul de Seară de Alba, chiar pe prima pagină, cu o poză de la Andra.

Ar fi foarte multe chestii de spus despre camp, 12 zile e timp lung și se întâmplă multe. Mi-am propus pentru la anu’ să îmi țin așa un mic jurnal de camp, să nu uit chestiile :). Pentru mine a fost o experiență utilă, mi-am facut câțiva prieteni noi, am avut și momente mai bune. și momente mai puțin bune, dar per total a fost o aventură interesantă și plăcută.

Sunt pe net poze de la mai mulți dintre pozaci, nu într-o anumită ordine:

Fost-am în Padiș

Ieri seară m-am întors din Padiș, unde am fost, după cum scriam acum câteva zile, să dau o mână de ajutor la pregătirea campului Scoutland 2009. Am plecat la 5:30 AM din Alba, cu Rareș, și am ajuns în Padiș, la Glăvoi mai exact, pe la ora 12. Era ceva popor acolo, mai mulți decât speram să fie, dar cu mult mai puțini decât ar fi putut fi folosiți :)

În prima zi am săpat. Și am săpat. Și am săpat. Am săpat 4 oameni la o groapă de 5m x 60 de cm x 50 de cm. Le-am spus că dacă cei (maxim) 150 de participanți în camp reușesc să umple buda aia înainte de finalul campului, mă întorc și sap eu înca una singur :) (parcă văd că în doua zile tre să mă întorc la ei să mai sap :P). Joi a fost și singura seară în care am stat la foc și am cântat.

Vineri am primit trezirea la 10, să mergem după lemne. Luați direct din sacu de dormit și puși în mașină, nu ne-am prea prins noi ce se întâmplă când păduraru ne-a oprit la un loc unde drumul fusese luat de apă cu câteva luni înainte. Numa după ce a apărut tractoru cu niște lemnoace care nu aveau legătură cu ce aveam noi nevoie am început să ne prindem că trebuia reparat drumu :) Așa că, după ce am fost gropari o zi, am lucrat și la „drumuri și poduri” câteva ore.

Am primit lemne de la pădurar, am mai făcut rost de o tură de lemne din pădure, le-am transportat și pe alea în camp. Apoi, am construit catargul, suspendat în 3 puncte, și ne-am chinuit până a venit seara să-l ridicăm și să-l ancorăm pe poziție. Având în vedere că timpul era scurt și mâna de lucru puțină, am decis să lucrăm, la lumina unui reflector alimentat de generator și noaptea. Dacă la căderea serii aveam doar groapa săpată cu o zi înainte, pe la ora 2:30 AM aveam o structură solidă pentru budă.

Sâmbătă dimineața am terminat structura de rezistență pentru budă, placajele pe care se stă, și fetele au montat foliile de jur împrejur și ușile. Sâmbătă a mai fost nevoie de o tură de lemne de construcții, așa că am mai umplut odata mașina lui Alex cu lemne. Cât a mai fost lumină am lucrat la turnul de apă, și la frigiderul pentru mâncare (o groapă de 1 x 1 x 1 e mult mai greu de obținut decât s-ar părea :P). Seara, ne-am dat seama că turnul de apă este prea jos, așa că Iulian a sugerat să clădim un trepied peste structura existentă, care să fie bătut în piroane sus.

Cu lumină generator-powered am construit și structura de rezistență pentru cele 6 dușuri, și apoi am încercat, împreună cu băieții de la MASH, să punem sus trepiedul pe turnul cu apă. După jumătate de oră de planuri, și altă jumătate de oră de tentative eșuate, am renunțat. Duminică dimineața când m-am trezit, Iulian pusese deja trepiedul sus, după ce-l scurtase totuși în prealabil. Duminică începând cu ora 10, au început să vină deja copii. Ai noștri au ajuns undeva pe la ora 3, pe o ploaie de-aia a la Padiș.

Seara a fost deschiderea oficială a campului, cu poveste și ridicarea steagurilor, și a ieșit foarte OK. Luni, adică ieri, noi ne-am luat la revedere, și ne-am îndreptat spre Arieșeni, de unde tatăl Nicilor ne-a adus acasă pentru că autobuzul de Arieșeni funcționează cum vrea el.

Le urez succes temerarilor noștri, dar și liderilor din echipa de organizare a ScoutLand 2009, și aștept cu nerăbdare poze după sosirea acasă :).

Avem și dovezi, de la Nico și de la mine.

Plec în Padiș

Peste 3 ore (more or less) plec în Padiș, mai exact la Glăvoi, împreună cu Nico și cu Nicu. Mergem să dăm o mână de ajutor în pregătirea campului național de temerari (pe numele lui, Scoutland), unde o sa avem și noi o patrulă care să ne reprezinte. Campul începe Duminică, pe 9, dar noi mergem de mâine să încercăm să sprijinim construcții de tot felul (dușuri, catarg and so on).

Revin Duminică sau Luni cu detalii și cu poze :P Se pare că vom avea semnal, chiar dacă numa așa la jumate putere.

Pentru prietenii care urmează să poposească prin Glăvoi sau prin împrejurimi în următoarele câteva zile, don’t be shy, and come and say hi :P. Pentru liderii din Alba care s-au hotărât târziu că vor să vină și ei până acolo, autobuzul de Arieșeni pleacă la ora 7:00 din Autogara Alba, costă 16 lei și vă lasă în centru în Arieșeni. De acolo, urmați traseul marcat până în Glăvoi :P

La plimbare cu Bogdănel

Vineri seara, după întâlnirea cu eXploratorii și cu seniorii, Bogdan a propus să mergem la Râmeț, pe același traseu pe care am fost cu exploratorii acum o lună, și eu am fost de acord să merg cu el, eu cunoscând traseul.

Având în vedere ca am fost numai doi, ne-am deplasat mult mai repede, și am putut să ne oprim să admirăm cheile la Râmeț (apa era mică și foarte foarte curată), și să facem poze. Am mers mult mai bine decât acum o lună și am avut parte și de vreme bună, până când am ajuns la Hudă. De aici, ne-o plouat de vreo 5 ori pe cei 6 km până la Sălciua. Foarte trist :)

Preț: 6 (până la Râmeț) + 8.5 (Sălciua de Jos – Turda) + 2.5 (Turda – Câmpia Turzii) + 9.5 (Câmpia Turzii – Teiuș) + mix de smochine and stuff (Teiuș – Alba Iulia :P)

Timp: 6h 30 (Mănăstirea Râmeț – Primăria Sălciua de Jos) – 12h 30 (cu tot cu deplasări și așteptări prin gări / stații de autobuz)

Poze: aici (unele dintre ele îmi par mie chiar foarte reușite, dar e cum zice mama, ca nu fotograful o fost de calitate, ci natura :P)

Distanță: aproximativ 21 de km (viteză medie – 3.2 km/h)