Cib revisited – după 7 ani

Acum 7 ani, în 2006, primeam vizita grupului de cercetași din Laufen, Bavaria. Campul, de cam 100 de persoane, a fost pe o pășune lângă satul Cib, în Apuseni, între Zlatna și Geoagiu și a fost o adevărată provocare pentru mine și echipa de atunci (nu că a fost vreun camp de-atunci încoace care să nu fie o provocare …). Eu tocmai terminasem anul II, și o mare mare parte din echipa noastră de atunci erau mai mici ca mine!

Poate de aia, când în discuțiile cu eXplo pentru ultima ieșire înainte de campul de vară a apărut varianta Cib, nu am fost neapărat entuziasmat – dar cum traseul l-am votat împreună și exista o majoritate covârșitoare care deja se vedea la Geoagiu Băi, ne-am dus :) N-am fost chiar mulți – Mircea, Geri, Alin, Radu și Luiza de la eXplo și Ștefana, Alexa, Bogdănel și subsemnatul să-i păzim, dar dacă am zis că merem, ne-am dus :) Continuă să citești Cib revisited – după 7 ani

Cu Capristanii pe Vf. Omu

Capristania de Răsărit este numele patrulei de explo al cărei lider sunt la Alba, cu care am plănuit mai bine de-o lună o ieșire mai serioasă – un vârf de 2500+, pe care s-o facem împreună.

Am stabilit ieșirea pentru 29 / 30 iunie, pentru că anul trecut am fost în Bucegi în a doua jumătate a lui iulie și am prins o megasecetă. Pe măsură ce ne-am apropiat de data plecării, prognoza meteo a devenit tot mai potrivnică – dar, într-o decizie de grup, cu câteva ore înainte de plecare, am stabilit că mergem înainte. Continuă să citești Cu Capristanii pe Vf. Omu

Invenții de camp, partea a doua

In gașca noastră de lideri este un grup aparte, grupul „inginerilor”. Cu sau fără diplomă, este un grup care produce tot felul de idei trăznite, și, profitând de faptul că atunci când mergem în camp suntem în propriul nostru oraș, pe propriile noastre reguli, câteodata reușește să le pună și în aplicare.

Acum câțiva ani, trăznaia maximă a fost să construim o roată de apă, care la rândul ei alimenta o pompă de apă artizanală care urca, încet dar sigur, apă într-un rezervor. Am scris despre asta cam pe-atunci, aici, și este un post foarte popular pe blog-ul ăsta :)

Anul ăsta ne-am propus ceva mai complicat – să avem apă caldă!

Update: am găsit și o poză cu sistemul de încălzire, vezi la sfârșitul post-ului.

Update 5 ani mai târziu: ne-am perfecționat și Nicu a confecționat o serpentină mai performantă și mai ușor de transportat, care e în uz acum de câțiva ani. Am adăugat o poză cu ea la sfârșitul articolului,

Continuă să citești Invenții de camp, partea a doua

Plimbărică

De anul trecut le-am promis eXploratorilor de la Alba că încercăm să facem o ieșire la Vf. Omu. După ce am ieșit cu patrula la Râmeț, și ne-am mișcat bine și ne-am activat pentru o vară fantastică, am găsit ideal weekend-ul trecut pentru ieșirea asta.

Costurile ieșirii au fost însă prohibitive pentru mulți eXplo, care au preferat (pe bună dreptate) să strângă banii pentru Provocarea Zamolxe, care începe săpămâna asta. Într-un final, ne-am strâns 7 : Mike Cetean și Bogdan Florea, de la eXplo, Cătă Răzăilă, Ștefana, Niculaie, Mihaela și subsemnatul. Singura variantă care avea sens cu mijloacele de transport existente a fost una în care Mihaela și cu mine mergeam la Brașov, stăteam câteva ore acolo, și luam același tren cu care venea restul găștii dinspre Alba ca să ajungem în jur de 5AM la Bușteni. Continuă să citești Plimbărică

O aventură neașteptată, dar excepțională

M-am apucat de scris post-ul ăsta de patru ori până acum, și fie am adormit de fiecare dată cu laptopul în brațe, fie a trebuit să mă apuc de altceva. Încă am probleme cu a integra noul job în programul zilnic. Mai mult, am băgat multe multe multe drumuri de Alba și n-am prins un weekend liber de mai bine de o lună.

Cred că ar fi fost al 5-lea sau al 6-lea weekend la rând în care aș fi plecat spre Alba, și când am adormit vineri seara cu telefonul la ureche, proaspăt venit de la servici pe la 10, încercând să prind pe cineva la Rezervări la Gara de Nord eram convins că weekendul va fi (în sfârșit) unul de mailuri și alte probleme administrative. Continuă să citești O aventură neașteptată, dar excepțională