Cercetas pentru o saptamana?

Pe unul din grupurile de discuții ale cercetașilor s-au aprins puțin spiritele pe o temă care are efectul ăsta întotdeauna între cercetași: organizarea de așa numite tabere de cercetași contra cost, deschise publicului larg. De data asta e vorba de taberele organizate de Centrul Local Virgil Onițiu Brașov.

Aș vrea în primul rând să clarific aici că nu am niciun conflict personal cu Maricel, șeful Centrului Local din Brașov, cu care mă cunosc de mulți ani, îl respect, și care îmi este senior în activitate cercetășească. A făcut multe pentru comunitatea din Brașov și nu numai – proiecte, așa cum am reușit eu să le văd din exterior – utile și apreciate.

Am scris post-ul ăsta pentru ca cred că, înafara unor comentarii pe Facebook, subiectul ăsta nu este dezbătut, și, fără a avea pretenția că am toate datele, încerc să formulez aici un punct personal de vedere cu privire la aspectul ăsta. Ideea generală este să încurajez exprimarea de opinii și formularea de argumente, pentru a încuraja dezbaterea fondului problemei :)
Continuă să citești Cercetas pentru o saptamana?

Adunarea Generala 2014 – partea II

Am împărțit post-ul ăsta în două, ca să fie mai simplu de digerat și mai simplu de scris :) Primul este cu rapoarte, buget și înființare / desființare de grupuri, și este publicat aici.

Acesta, al doilea, este cu toate celălalte lucruri – subiecte concrete propuse de Consiliul Director sau de Centrele Locale, cu câteva săptămâni înainte de Adunarea Generală, în funcție de nevoi și situații curente. Spre exemplu, noi am propus ca rapoartele de activitate ale Centrelor Locale să fie publicate către toate Centrele Locale, și ca membrii adulți care sunt încă parte din grup, fără a fi activi, să primească un statut care să permită Centrelor Locale din care fac parte să îi onoreze, nu să îi împovăreze. Continuă să citești Adunarea Generala 2014 – partea II

Adunarea Generala 2014 – partea I

Ne-am întors azi dimineață de la București, unde am participat Adunarea Generală a ONCR, întâlnirea anuală a Centrelor Locale, unde am reprezentat cercetașii din Alba Iulia. Au fost discutate multe aspecte, idei și propuneri despre viața și structura organizației.

Pentru că cred în implicarea tinerilor în luarea deciziilor și la acest nivel, în transparență și mai ales într-o informare corectă, mi-am propus să trec în revistă cele mai importante puncte de pe ordinea de zi împreună cu rezultatele, așa cum mi le amintesc. Am notat unde am putut și cele câteva discuții care au avut loc, și, desigur, că de aia e blog personal, „analiza” mea.  Continuă să citești Adunarea Generala 2014 – partea I

Candidez :)

In două săptămâni închei cel de-al doilea mandat ca Șef de Centru Local. Pe mandatul consiliul de acum am făcut cu toții pași frumoși pentru creșterea Centrului Local, și rezultatele se văd: suntem mai mulți, și, mai important, mai activi acum decât eram acum trei ani. Structura de conducere a Centrului Local a evoluat și ea ca să răspundă nevoilor creșterii grupului, și multe ore ale săptămânii se duc pentru munca administrativă din Consiliu, pe lângă întâlnirile la fiecare două săptămâni, dar orele în plus se văd.

De când m-am mutat la Cluj am reușit să fiu mai activ în unele zone, mai ales la activități ale unităților, lucru care îmi era foarte dificil în anii trecuți și care mă motivează suplimentar :) De aceea, chiar dacă (încă) nu locuiesc la Alba Iulia și vor exista în continuare tot felul de minusuri asociate cu asta, am hotărât să candidez la încă un mandat de Șef de Centru Local. Continuă să citești Candidez :)

Arzator cu banut, pentru hike

In pregătirile pentru ieșirea tradițională de 22 februarie (despre care o să puteți citi pe site-ul Centrului Local), am avut o discuție cu lideri și cu eXploratori de costuri, de cheltuieli cu campul, mai ales în condiții de iarnă și, desigur de cât de mici sunt bugetele personale ale tinerilor (mai ales a eXplo, care au „viață socială” intensă :).

De la discuția asta ne-am gândit că ar fi fain să facem ceva prin care să le demonstrăm că există și soluții low-cost pentru multe din lucrurile care țin de camp – și mi-am amintit de pennystove – un aragaz mic și portabil, pe bază de alcool. Youtube are o grămadă de variante de construcție. De asemenea, există analize de performanțe, diferite tipuri de combustibil, comparații și așa mai departe. Dar să rămânem la oile noastre. Continuă să citești Arzator cu banut, pentru hike