Hamacul ca solutie pentru camp

S-a făcut un an de când hamacul a devenit soluția mea preferată pentru campare – ușor, versatil și comod, hamacul îndeplinește o serie de criterii care îl fac, pentru mine, excelent pentru „locuitul” în natură.

Hamacele au devenit populare în grupul nostru când Nicu și Adi au primit câte unul de ziua lor (parcă?),  și au început să și le ia cu ei în ieșirile noastre. Pentru că cele disponibile în Decathlon erau „garantate” până la 100 de kg și eu depășesc „ușor” acest „target”, nu am putut să îmi iau și eu unul de acolo. Acest mic impediment m-a trimis la MinorSwing.ro, care erau un pic înainte de perioada asta de glorie pe care o trăiesc acum, și Andrei de la MinorSwing mi-a executat un hamac garantat să mă susțină :). 

Pentru campurile / ieșirile cercetășești, hamacul are în opinia mea câteva avantaje clare:

  • un somn comod – după mai multe zile de dormit în cort sau în adăpost pe izopren începi să te resimți, mai ales dacă cântarul îți răspunde în trei cifre. Hamacul este foarte comod și permite aproape toate pozițiile de somn. Unde mai pui că briza serii te leagănă și dormi mai cu spor :) Am auzit multă lume care are îndoieli cu privire la comoditatea dormitului în hamac – și dintre ei, toți și le-au risipit după primul somn de după-masă în hamac :)
  • scaun încorporat – unul din lucrurile pe care le găseam neplăcute în campuri (cel puțin înainte să introducem mese și bănci pliabile în campurile mai mari la Alba) era faptul că era complicat să găsești un loc unde să stai jos comod pentru câteva minute. Hamacul poate fi folosit cu succes și pe post de scaun.
  • izolare de pământ / apă – în condiții de umiditate mare în pământ, când plouă mult și des, la cort există posibilitatea să „iei apă” pe dedesubt. Hamacul nu suferă de această problemă – curajoșii pot să-l întindă chiar și peste pârâu :)
  • aer curat tot timpul – cele mai multe corturi alpine de 2 – 3 persoane îmi „vin” la limită și de multe ori dacă avem și bagaje mă lovesc cu nasul de prelata cortului :) În plus, îmi place foarte mult să am sentimentul că dorm cu adevărat în aer liber, chiar cu costul câtorva grade.

Pe lângă asta, dimensiunea și greutatea redusă a hamacelor le face ideale și pentru hike-urile pe mai multe zile, cu autotalpa sau cu bicicleta. Chiar și când plec la cort nu uit hamacul acasă :)

Totuși, există și dezavantaje, și soluția de campat la hamac nu este pentru toată lumea:

  • temperatura – în hamac dormi practic afară. Asta înseamnă că dormitul în hamac te privează de calitățile de reținere a căldurii ale corturilor, cât și de contribuția colegilor de cort la aceasta :) Hamacul este bun, evident, pentru munți mai mici, cum sunt Apusenii. Nu recomand dormitul peste noapte în hamac fără un izopren (sau ceva termoizolator similar) dedesubt, și fără un sac serios.
  • necesită organizare la bagaje – nu există un cort în care poți să-ți arunci toate lucrurile și să nu le plouă :) Există soluții de organizare, dar implică un efort un pic mai mare decât cu cortul. De asemenea, când campezi cu alții nu ai unde să-ți „ascunzi” lucrurile – ceea ce înseamnă că trebuie să fii permanent organizat
  • intimitatea este redusă – dacă vrei să te schimbi, spre exemplu, când campezi cu alții, trebuie să găsești un loc potrivit pentru asta.
  • trebuie copaci – deși există condiții de instalare și pentru cort (loc drept, uscat), și pentru a instalat hamacul ai nevoie de doi copaci rezistenți, cu o distanța potrivită între ei. De asemenea, când ești cu mai multă lume care stă în hamac, cazarea tuturor necesită mai mult spațiu și mai multă infrastructură.

Pentru campare, hamacul trebuie însoțit de o prelată – mai ales pentru ploaie, dar și pentru soare și pentru frunze și alte lucruri care pot (și vor) cădea de deasupra :). Sunt prelate foarte bune și relativ ieftine la Decathlon sau la Mormota.ro, și se pot folosi evident și ca adăpost clasic, pe pământ. De asemenea în cazul în care e nevoie (e suficient de cald, se campează lângă un lac) hamacul poate fi însoțit de o plasă de țânțari. Există variante de hamac în comerț care se „închid” peste tine și au o aerisire, sau se poate cumpăra o plasă de țânțari de la aceleași magazine – încă n-am avut nevoie dar sunt foarte curios cum e cu plasă ;)

Hamacul meu (și haos-ul din jurul lui) în campul unităților de temerari, la jumătatea lui iulie. A plouat în draci, dar n-am luat apă decât un pic, prin scurgere (lesson learnt)
Hamacul meu (și haos-ul din jurul lui) în campul unităților de temerari, la jumătatea lui iulie. A plouat în draci, dar n-am luat apă decât un pic, prin scurgere (lesson learnt)

Am luat hamacul cu mine în toate campurile în care am fost anul trecut și anul ăsta. Nu l-am putut folosi chiar peste tot (spre exemplu, în hike-ul din CCL de anul trecut am campat pe platoul Bedeleu, și pădurea din apropiere nu era prea prietenoasă, când am fost cu cercetașii din Drobeta-Turnu Severin în septembrie trecut am considerat că este prea frig pentru hamac și am dormit pe pământ) – dar a fost un accesoriu ideal pentru Apuseni.

Adi Cozma mi-a recomandat un site fantastic pentru hamace, care e al unui lider cercetaș american și care, pe lângă o grămadă de review-uri de echipament, are și multe sfaturi practice pentru campat în hamac: http://theultimatehang.com/.

Există soluție la orice, chiar și la prea puțin copaci :) În poză sunt 3 hamace legate de trei copaci (4 hamace legate de 4 copaci dacă socotiți și hamacul lui Nicu din care a fost făcută poza)
Există soluție la orice, chiar și la prea puțin copaci :) În poză sunt 3 hamace legate de trei copaci (4 hamace legate de 4 copaci dacă socotiți și hamacul lui Nicu din care a fost făcută poza). Foto: Adi Cozma

Florina (care în această minunată poză doarme în hamacul de sus)  mi-a sugerat să scriu că în cazul în care se doarme supraetajat – ăla de sus să aibă grijă să se pună suficient de sus, că altfel riscă să-și ia picioare involuntare-n spinare de la ăla de dedesubt. Eu, evident, nu știu despre ce vorbește :)

Suport pentru bagaje

Dacă dormi la hamac altfel decât în hike, ai nevoie să îți pui bagajele undeva sigur și uscat – pe pământ, sub hamac poate fi o variantă, dar în cazul în care solul nu absoarbe apa foarte bine și acolo poate ajunge umiditate. O soluție faină (pe care eu am învățat-o de la Nicu) este să tragi o coardă tot sub prelată, ușor diagonal față de hamac, pe care să poți prinde cu carabiniere rucsacul (rucsacii), bocancii, frontala, trusa de baie … Cu puțină creativitate, inclusiv vesela și celălalte accesorii de camp pot sta foarte bine pe această coardă sau pe copacii de lângă.

Sfori pentru scurgerea apei de ploaie

Una din lecțiile pe care le-am învățat pe barba mea este asta cu scurgerea. În cele mai multe cazuri, indiferent cum îți pui prelata, sforile care leagă hamacul de copaci o să iasă de sub prelată, și dacă plouă o să înceapă să se ude. Prin natura lucrurilor, apa o să se scurgă către hamac, către bagaje (pe cealaltă coardă) și o să ude orice ating, sau o să ajungă la tine. Dacă prelata se sprijină pe o coardă, același principiu se aplică și acolo. Există mai multe soluții la problema asta:

  • elemente mecanice, cum ar fi carabele sau sisteme de prindere dedicate, care separa coarda de la hamac de coarda cu care este legat de copac. Elementul mecanic trebuie să fie, desigur, sub prelată. În anumite condiții (dacă plouă suficient de tare) apa poate să se scurgă și pe elementele mecanice.
  • o sfoară legată de corzile cu risc de scurgere, cu un capăt lasat liber, în jos, imediat sub prelată, va prelua toată apa și o va direcționa în jos. Mai multe detalii aici.

Alte sfaturi

  • pentru prinderea de copac se pot folosi treehuggers (care sunt niște benzi textile ca o lonjă de cățărare) care distribuie un pic tensiunea pe scoarța copacului să nu îl strice. Avantajul suplimentar este că adaugă la lungimea maximă în care poți să-ți întinzi hamacul.
  • există o mulțime de noduri simple și bune pentru hamac, dar le păstrez pentru când o să fiu mai experimentat un pic cu ele.
  • unghiul la care atârnă hamacul este foarte important pentru confort. Este o grămadă de teorie, dar pe scurt cu cât e mai întins hamacul, cu atât o să te strângă mai mult în el.
maimult_hamac
În mijloc, hamac pregătit pentru înnoptare, cu sac de dormit și izopren. O prelată de rafie dedesubt poate să fie utilă și pentru bagaje, dar și pentru a avea un loc curat și uscat pe care să stai. Foto: Adi Cozma

Câți dintre voi campați cu hamacul sau dormiți în hamac? Și care sunt lecțiile pe care le-ați  învățat din experiențele voastre? Ce noduri faceți, ce echipament folosiți? 

Budapest, Budapest, Hungary

2 comentarii la „Hamacul ca solutie pentru camp”

  1. Eu in primul an in care am avut hamac am dormit 55 de nopti in hamac, in decurs de 3 luni. Mi-am dat seama ca nu mai are rost sa ma obosesc sa pun cortul. Clar te trezesti mult mai odihnit daca dormi in hamac, sau afara, pentru ca esti mai oxigenat, aerul tot timpul proaspat face mult. Noduri …la inceput foloseam cabestan si carabiniere, dar Andrei mi-a explicat ca Bulin e cel mai folositor. Din experienta mea de pana acuma, cel mai rapid sa pui si sa iei jos e cu lat dupa copac si la hamac faci un bulin de ochiul de cordeina care trece prin hamac. Avantajul e ca se desface foarte usor, ajung 2 degete :).
    LA pozitia hamacului in momentul in care vrei sa dormi in el ..conteaza cateva detalii din punctul meu de vedere. Sa fie distanta minima dintre copaci 5 metri, de preferat 6-7 . Cand ai o cordelina intinsa mai mult, hamacul devine ca o saltea, devine mai comod. Unghiul se modifica in functie de distanta, dar cum zice Yeti, sa fie mai intins hamacul, dar nu atat de intins sa devina rigid. Conteaza lungimea hamacului, as zice ca 2.80 e lungimea ideala. Sa fie hamacul legat pe un singur fir, nu pe 2, ca atunci cand e pe 2 fire legat de copac devine usor rigid. Sa ai izopren, poti dormi fara doar cand sunt 20 de grade noaptea, atunci devine placut si fara :). In rest, Yeti felicitari pentru articol, foarte elaborat, imi place!:))

  2. Salut,

    Doua reguli esentiale, de la veterani, pentru confortul in hamac(confirmate de experienta personala):

    1. Lungimea hamacului L=h+1,2metri unde h este inaltimea persoanei

    2 Latimea hamacului l=1.65metri

    Sporul de confort e f mare.

    Sorin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.