Sunt deja mulți ani de când visez la dezvoltarea unui program pentru cercetași care să fie construit pe framework-ul unei drumeții epice de mai multe zile prin munții Apuseni / Trascău (de la Cluj la Alba Iulia sau invers).
Pentru mine, prima condiție pentru a dezvolta un astfel de program e să-mi demonstrez mie că e rezonabilă o astfel de drumeție, așa că începând de vineri intenționez să încerc, din nou, să traversez Apusenii, de la Cluj la Alba Iulia, dintr-o bucată!
Acum 6 ani, cu Miha, Florina și Paula am atentat să facem traseul ăsta, de probă, dar am rămas fără timp în ziua 4, aproape de Poiana Galdei, plecând de la Cluj via Băișoara / Scărița Belioara. Apoi, anul trecut, imediat după ce mi-am dat demisia de la job am mai încercat o trecere solo, de Paște, pe alt traseu, pe care am abandonat-o în ziua 4, la Colțești.
N-am scris nimic atunci, dar am învățat multe lucruri din tura aia, care atunci era o expresie a „libertății” de a putea, în sfârșit, să plec fără responsabilități, câteva zile. Nu doar că n-am fost super pregătit fizic, dar m-am lăcomit cu echipamentul pe care am vrut să-l iau cu mine și asta m-a încetinit și mi-o cam tocat spatele, ăsta fiind într-un final motivul pentru care am decis să mă opresc.
Dar cu lecțiile învățate și cu încrederea că tipul ăsta de drumeție poate fi o experiență fantastică pentru oricine, oferind ocazii pentru introspecție, apropiere de natură, exersarea skill-urilor de planificare, bushcraft, navigare și supraviețuire, și câte și mai câte, sunt decis să fac o nouă tentativă, tot de la Cluj spre Alba, de Paște.
Planul meu este să plec pe 22 aprilie (vineri), de dimineață, din Cluj-Napoca și țintesc să ajung, pe 26 aprilie (marți) sau pe 27 aprilie (miercuri) la Alba Iulia.
Pare să fie ceva ploaie în prognoza meteo pentru perioada asta, dar nu pare nimic tragic și pădurea începe să înverzească, temperaturile noaptea sunt peste 5 grade, deci condițiile par perfecte!
Drumul e întotdeauna mai fain cu prieteni, așa că dacă este cineva interesat sa mi se dalăture în expediția asta, dacă sunteți curioși de programul pe care aș vrea să-l dezvolt (sau chiar vreți să participați la asta) sau dacă pur și simplu aveți chef de o plimbare, m-aș bucura să mergem împreună :)
Înțeleg, desigur, că o experiență de 5+ zile pe drum nu-i chiar pentru toată lumea, dar Apusenii sunt străbătuți de drumuri și înțesați cu localități, deci există și varianta să facem împreună secțiuni de o zi sau de o jumătate de zi.
Pe zile, planul de principiu ar suna cam așa:
- Ziua 1 – Cluj – Făget – Cheile Turzii – Valea Hașdate (campat undeva în apropiere de Cheile Turzii, mai la vale)
- Ziua 2 – trecut Arieșul pe la Moldovenești, Piatra Secuiului, Colțești (Conacul Secuiesc) și apoi spre Platoul Bedeleu
- Ziua 3 – Bedeleu – Valea Poienii, Brădești și coborâre la Cheia / Cheile Râmețului – Tecșești – Întregalde
- Ziua 4 – Platoul Ciumărna – Bisericuța – Presaca Ampoiului
- Ziua 5 – Dealul Stânii – Mamut – Alba Iulia
Sunt multe necunoscute pe drum, deci nu mă angajez să fac planul așa cum e mai sus, dar traseul ăsta, chiar dacă nu-i cel mai scurt, trece prin tot felul de locuri faine din Apuseni, are surse de alimentare și de apă pe drum și permite camparea / făcut un foc înafara zonelor locuite, unde m-aș simți în nesiguranță.
Vremea joacă și ea un rol important cu privire la alegerea traseului și la distanța pe care o pot acoperi într-o zi, deci și asta-i o treabă care rămâne de văzut :)
Intenționez să postez pe youtube / facebook / insta / tiktok pe măsură ce trec prin locuri faine, cât îmi permite bateria și cât mă lasă conexiunea, așa că mă puteți urmări pentru update-uri pe canalele astea de vineri încolo :). De asemenea, o să am cu mine un tracker, în primul rând pentru siguranță, care o să-mi actualizeze parcursul din 10 în 10 minute pe hartă :) O să pun un link aici pe când plec.
Dacă vrei să mergi alături de mine o bucată de drum – sau, de ce nu, să mi te alături pentru toată drumeția, dă-mi un semn pe oricare din canalele de mai sus să stabilim detalii.