Autor: yeti

yeti vs. cartelă acces cămin

Ieri s-a decis (de cine, nu știu) să se repună în folosire interfonul de la intrarea în cămin (ceea ce evident pune problema „cine, când și de ce s-a decis să se SCOATĂ din folosire intrfonul?”). Pentru că eu sunt nou aici, în P16, nu am cartelă, și la cazare nu s-a pus de nici un fel problema de a primi o cartelă.

Am decis să dau o tură pe la admină (care este o femeie deosebită, cea mai pro-studenți admină din cele 4 pe care le-am „testat” de-a lungul celor câțiva ani prin cămine) să o rog să mă ajute să fac rost de o cartelă. Conversația a mers cam așa:

– Sărumâna, eu n-am cartelă, și am văzut că ați dat drumu la interfon …

– Nici eu n-am …

– A, deci nu mai aveți cartele de dat la studenți

– Nu, nu am cartelă nici EU!

Mi-a mai explicat că o comandă pe care ar face-o acuma pentru cartele, ar fi onorată undeva în iulie, deci mai bine nu ne blochează banii. Eu sunt un pic dumbstruck aici, cum adică durează așa mult o comandă, ce puii mei fac ăștia, fac RFID-urile din cartele din blană de crocodil?

Mă rog, ideea e că am rămas fără cartelă de acces în cămin, așa că acum de câte ori vin acasă, trebuie fie să sun și să sper că e cineva acasă, fie să aștept să treacă cineva și să-mi deschidă, ca un homeless sau un infractor. Trist! Și și neplăcut!

Am hotărât azi să revin un pic asupra unei idei mai vechi ce o aveam, dar care din lipsă de necesitate nu s-a concretizat, și anume hackuiala postului de interfon. Și când spun hackuială mă refer la ceva de genul: formez numărul camerei mele, și ușa mi se deschide automat (varianta basic) sau sun la un număr / dau comandă pe un IP pentru deschiderea ușii, sau formez un cod în plus după codul camerei (astea-s variante extra, sunt lucrari de diplomă mai praf ca astea :P).

Anyway, o sa revin aici cu informații despre această nouă provocare care mi-a fost scoasă în față.

UPDATE: mda, a durat exact două zile treaba cu interfonul. Cineva a avut o idee mai puțin elegantă dar mai eficientă decât mine și a deșurubat și subtilizat zăvorul de la interfon. De data asta, se pare că forța, nu inteligența, a rezolvat problema.

Un aspect pozitiv

Nu am mai fost la Carrefour de câteva luni, dar ieri am ajuns din greșeală să-mi fac cumpărăturile acolo și am observat o schimbare în bine, și foarte binevenită dar care se putea întâmpla acum ani de zile. Până acum, Carrefour oferea tuturor cumpărătorilor pungi „de-un leu” pentru cumparaturi, gratis. Și, evident, toată lumea renunța să mai vină cu pungi de acasă și folosea pungile de la Carrefour, care după aia ajungeau în gunoi și care după aia împanzeau (și o să împânzească în continuare) gropile de gunoi de peste tot (pentru că la noi reciclarea este un concept care se reduce la câteva concerte și un logo frumos).

Nu știu să estimez cam câte pungi consumă (degeaba) un român pe an, sunt sigur că au făcut-o alții. Printr-o estimare grosolană, un magazin Carrefour (sau un alt supermarket) scotea în mediu câteva mii de pungi pe zi, pentru că la noi orice este gratis este bun fără să mai pui întrebări, și toată lumea lua pungi cât încape (inclusiv eu, când nu încăpeau lucrurile în rucsac!). Am văzut chiar oameni care-și luau acasă când nu se uita vânzătoarea, un „teanc” de pungi.

Conceptul ăsta de pungi gratis pentru cumpărături era (și este în continuare, doar că costă cu  20 de bani în plus) prezent, peste tot în București, și era considerat de mulți dintre oamenii de aici un indicator de civilizație. La Alba Iulia, spre exemplu, nu îți dă nimeni pungi degeaba, fie vii cu ea de acasă, fie îți cumperi o pungă cu 2 lei (și am auzit oameni care nu înțelegeau cum de e posibil ca un market să nu dea pungi gratis, că Alba Iulia îi un sat, ca nu suntem civilizați).

Guvernul a dat relativ recent ceva ordonanță că toate pungile care erau gratis acuma să fie 20 de bani. Ca să nu mai fie prăpăd. Taxă verde. Nu m-am gândit când am auzit de asta ce imact o să aibă asupra pungo-maniei din București, dar ieri am văzut, în sfârșit, o reacție suficient de hotărâtă în direcția asta: la Carrefour nu mai există pungi de-un leu, nici gratis nici pentru 20 de bani. Există în schimb 4 tipuri de sacoșe „verzi” (pungă de hârtie, ceva sacoșă Natura care nu se strică și dacă se strică ți-o schimbă ei gratis, o plasă mai serioasă făcută din ceva material care se descompune în mediu în 6 luni și încă una, nu mai știu exact cum era). Deși sunt fericit că în sfârșit oamenii au luat o oarecare inițiativă, îs curios dacă Carrefour ar fi făcut ceva dacă nu se dădea hotărârea asta cu 20 de bani).

Îmi pare rău că nu m-am uitat, la Carrefour mai era o practică foarte ne-verde: dacă aveai un bagaj, rucsac, poșetă, ele trebuiau trase într-un sac de plastic și sigilate, iar apoi, la ieșire, sacii de plastic se aruncau în gunoiul normal, și nu intrau la reciclat, deși în 99% din cazuri erau fie reutilizabili direct, fie reutilizabili prin topire / reciclare. Nu știu dacă se mai întâmplă practica asta la Carrefour acum, dar dacă mai trec pe-acolo chiar o să mă uit.

UPDATE: am aflat aseară de la Gia că nu mai este nici treaba cu trasul în plastic la Carrefour. Nice!

UPDATE: Ana mi-a spus că miercuri încă era treaba cu trasul în plastic la Carrefour (Orhideea). Something’s fishy, I shall investigate.

sampling teaching

Acum ceva mai bine de o săptămână m-a sunat unul dintre profesorii mei de la facultate, cu care am mai colaborat pe diferite chestii, să mă întrebe dacă nu sunt interesat să țin câteva laboratoare la o materie numită Programare Web. Nu m-am gândit prea mult atunci, dar am acceptat. În consecință, acum sunt asistent la Programare Web, o materie de anul 4, specializarea C5, la dl. prof. Florin Rădulescu și la Ciprian Dobre.

Am de ținut 3 laboratoare, celălalte 7 sunt susținute de colegul meu (mai experimentat), Matei Popovici. Pentru că nu am mai făcut niciodata așa ceva, să fiu sincer, am fost cam morcovit pentru prima „reprezentație”:), dar totul a decurs ok și toți cei  ~50 de studenți (! – deh, luni or tras chiulu de la tot oricum :P) de la primul laborator de marți au supraviețuit :P

Sunt câteva lucruri pe care le văd pozitive în treaba asta cu laboratoarele, și anume că ăsta fiind primul an în care se ține Programare Web, am oportunitatea să mă implic activ în dezvoltarea unor laboratoare interesante despre ceva cu care lucrez zilnic și despre care am strâns destul de multe informații utile și practice de-a lungul anilor. O să încerc să postez aici despre dificultățile care apar când lucrezi la o tematică (ce cuvânt de „lemn”!) de laborator de la 0, și despre reușitele noastre în domeniu :).

Îi invit, de asemenea, pe acei prieteni care citesc pe-aici și lucrează în bresle conexe aplicațiilor web, să vină cu idei și propuneri de ce cred ei că ar trebui ca tinerii absolvenți de facultate ar trebui să știe despre aplicații web. În principiu, ce ne-am propus până acum este să încercăm să încurajăm niște bune practici pentru dezvoltarea unor aplicații web scalabile, secure și robuste. Aplicațiile de laborator o să le facem în PHP (deja aud criticile :P), și ne-am propus să discutăm și despre interfețe, și despre funcționalitate javascript, și despre arhitectura aplicațiilor web în general. În plus, o să dedicăm două laboratoare securizării.

Ce mi se pare mie mișto este că oamenii au de făcut un soi de proiect, constituit din 4 teme care se construiesc una peste cealaltă, și la laborator învață chestii utile pentru temele respective. Pașii sunt aceeași, dar fiecare lucrează pe tema de proiect ce și-o ales-o, și la sfârșit ar trebui să aibă o aplicație web completă și funcțională.

Later edit: se pare că popularitatea mea e în scădere, vineri am avut doar doi studenți la laborator :P

4th picture

Am primit o leapșă (îs curios cum îi zice în engleză) de la Iuli (și acuma văd că și de la Bogdan, deși citisem postu și la început nu cred că eram acolo la el pe listă :P). Treaba e cam așa: te duci la al patrulea folder de poze de pe comp, iei a patra poză, o pui pe blog și explici ce se întâmplă acolo.

A patra poză din al patrulea folder de pe al meu laptop este:

Cork street
Cork street

Poza asta este făcută la apus, pe o stradă din Cork, Irlanda, toamna asta. Cork este al doilea oraș ca și populație și ca și economie din Irlanda, și seamănă un pic cu Clujul nostru din punctul ăsta de vedere, și și pentru că e construit pe dealuri :)

Conform mișcării ăsteia, dau leapșa mai departe, mamei mele, lui Micvs, vărului Swamp (deși blog-ul lui are cu totul altă tematică, deci nu știu dacă merge) și lui Zucre, pentru când o să se apuce de blog.

22 Februarie la Alba Iulia

Pentru început, vreau să urez tuturor cercetașilor La mulți ani cu ocazia împlinirii a 152 de ani de la nașterea fondatorului mișcării noastre, BP. Am vrut să găsesc comunicatul oficial al Organizației Naționale Cercetașii României cu această ocazie la noi pe site, dar nu l-am găsit, în schimb l-am găsit pe site-ul de bârfă cercetășească, cârcoscout, împreună cu o urare sentimentală de bine pentru cercetași.

În weekend, am fost acasă. Nu neapărat să sărbătoresc 22 februarie, dar am avut un pic de vacanță și am zis că n-ar strica o gură de aer. Am avut planuri mari, de Șureanu, dar s-au destrămat, și, într-un final, am ajuns la o drumeție cu exploratorii pe dealul din spatele casei.

Dealu de dat cu sacu
Dealu de dat cu sacu
Radu imbrăcat în plastic
Radu imbrăcat în plastic
Povești despre ce înseamnă 22 Februarie
Povești despre ce înseamnă 22 Februarie
Pe drum spre casă
Pe drum spre casă