Autor: yeti

După cum ziceam și mai jos, am fost la Vienna, la RobotChallange. Am făcut cam 2 zile pe drum dus întors, am avut o zi de concurs și o zi de turiști. Concluzia pe scrut este că a fost extraordinar. Pentru detalii, citiți mai departe :)

Drumul

Pe scurt: 17 ore cu trenul. La clasă (adica în fund) ca studenții. Fun, dar greu.

Am plecat din București la 16:45, cu toții, deși era să-l uitam pe Adi acasă (o întârziat puternic :)). Ne-am pus instant pe povești și aproape că nu ne-am dat seama când s-o întunecat. Am stabilit cartierul general în vagonul restaurant, unde nu ne-am sfiit să scoatem niște prelungitoare și să tragem curent la toată lumea (de apreciat că omu de la vagonul restaurant n-o sărit la noi). La Alba am făcut o pauză și Dan și cu mine ne-am văzut cu părinții, eu am căpătat două lucruri neprețuite (Swiss-ul uitat acasă de ceva vreme și o sticlă de vin de Aiud care a ajutat puternic mai departe :P). Am încercat să îl mai sprijinim pe Dan la camera pentru robotul de Slalom, dar fără prea mare succes.

După Alba am intrat în vorbă (sau mai iute a intrat el în vorbă cu noi) singurul alt client al vagonului restaurant, un domn tânăr, cu care ne-am conversat un pic despre condițiile noastre în facultate și despre eventuale posibilități de finanțare dinspre UE, anul ăsta fiind ceva cu inovație și cercetare la UE. Optimismul lui mi s-a părut un pic cam exagerat și am presupus că nu a făcut facultatea în România, pentru că altfel n-avea cum să nu știe unele chestii de „bază” despre cât de greu este să obții bani printr-o instituție cum este Politehnica. Dar discuția a fost interesantă :D

Am ajuns în Vienna pe la 9, și ne-am găsit ușor drumul spre hotel pentru că Cip mai stătuse acolo cu altă ocazie. La cazare am aflat cu surprindere că recepționista era româncă (deși asta urma să devină un aspect comun al excursiei ăsteia, am interacționat cu mulți români acolo).

Ultimele pregătiri

După ce toată lumea a fost so fresh and so clean, am dat o tură scurtă prin centrul Vienei, pe o vreme destul de închisă (Cip și cu mine am fost eroi și am plecat fără geacă, lucru ce l-am regretat puternic după aia). Am mâncat scurt la un birt care părea uitat de timp pe undeva prin centru și ne-am întors la hotel să lucrăm la roboți. Evident, prima data a fost mai mult decât necesară o pauză de somn, pentru că eram deosebit de rupți. Ne-am pus pe urmă pe lucru, și am încercat să mai rezolvăm din problemele roboților. Micvs, Gia și Cornel au rezolvat din problemeler lor, Simina cu Matei și Adi au înnebunit lângă robotul lor, a cărui constanță în mișcare era egalată doar de constanța numerelor de la loto. Aici a venit foarte la îndemână vinul de Aiud, care a trecut atmosfera dintr-una încordată, într-una foarte foarte fun :)

Robotul nostru a fost pe departe cel mai weirdo, și după ce Dan l-a lăsat din mână pentru o pauză binemeritată am încercat și eu să fac un pic de debugging. Concluzia, tristă și de neînvins a fost că firmware-ul aduna două numere pozitive și dădea un număr negativ. Nu depășiri, nu greșeli. Doar încăpățânare de firmware. După ce toată lumea a adormit la un group-screening de Gray’s Anatomy, we called it a night.

Concursul

RobotChallange 2009 a fost considerabil mai mare ca număr de roboți decât ediția anterioară. Spațiul alocat lor a fost însă daca nu la fel de mare, poate chiar un pic mai mic. Rezultatul a fost o învălmășeală generală de oameni, de la puști de 10 ani la oameni trecuți de prima tinerețe. Atmosfera a fost însă foarte foarte ok. Am raportat live de la eveniment pe blog-ul echipei, și nu o să reiau aici. Pe scurt, humanoidul tinereilor a luat argintul și puck collector-ul Giei și al lui Micvs au luat bronzul. La finalul concursului, am fost invitați de organizatori la o cină și o cană de poveste la parterul clădirii, care a fost deosebită. Am stat împreună cu toții și am mâncat un șnițel de la mama lui, și am băut ceva mai mult de O bere nefiltrată de căciulă. Am plecat acasă pe la 9 seara, fericiți, împliniți și cu burta plină. Seara ne-am făcut noi curaj să bem o bere, dar nu numai că scorurile de la hotel erau exorbitante, s-a și închis barul pe la 23. Oricum, mai mult nu cred că țineam nici noi :)

Zoo și o masă copioasă

A treia zi ne-am împărțit în 2, Dan cu Roxănica și cu mine am hotărât să mergem la Tiergarten (parcă așa îi zice, aka Grădina Zoologică) și restul au vizitat palatul Schombrun. Grădina Zoologică din Vienna este absolut deosebită, cu toate că gândul că animalele alea îs în cuști și vin șoarecii să se uite la ele și să-și facă poze cu ele nu e tocmai ok. Am văzut animale de tot soiul, ne-am chiorât în insectar la tot felu de gâze interesante și greu de deosebit de plantele pe care stăteau, am prins ora de masă a pinguinilor și o girafă a vrut să-i lingă obiectivul lui Dan. N-am reușit să vedem chiar întreagă grădină zoologică, pentru că la 3 aveam întâlnire cu domn’ profesor și ne așteptau și ceilalți.

Atracția zilei a fost cârciuma de care ne-a tot povestit domnul profesor înca de acasă. Undeva pe lângă Belvedere, la strada, un local aparent ca oricare altul, până în momentul în care s-a deschis ușa. Eu cum am intrat, m-am simțit exact ca într-o banda desenată cu Asterix și Obelix, iar când chelnerul a pus în fața mea și a lui Cip o halcă de carne de porc cu două cuțite înfipte în ea, apropierea de Asterix și Obelix care stăteau întinși pe câte un pat lângă o masă cu câteva schelete de mistreți între ei a fost maximă :). Localul avea și berărie proprie, de unde am și băut căteva beroase buuune.

Unde puteam să mergem după o masă serioasă decât la ringhișpil? Cu burțile pline am dat o tură prin Prater, parcul de distracții al Vienei, unde după ceva căutare am găsit o mașinărie demnă de întreg grupul și am hotărât să ne dăm în  ea :) Cred că cea mai bună descriere a sentimentului din drăcovenia aia este că te simți ca într-un mixer. Dintre toți, Micvs s-a resimțit cel mai tare, dar nici Roxănica nu era mai puțin verde la coborâre. Ne-am mai plimbat puțin, ne-am dat în carturi și o parte au mers și s-au dat în roata mare din Prater, care este un impresionant monument, din aceeași generație cu turnul Eiffel.

Am încheiat seara la un foarte primitor Irish Pub, chiar în centrul Vienei. Ne-am și tras în chip în spatele barului, ne-am simțit excepțional. Am mai încercat noi să bem o bere acasă după ce-am plecat din pub cu ultimul tramvai, dar nu mai era posibil, eram toți deosebit de obosiți (în special eu :P).

Ultima zi și drumul înapoi

Trenul de plecat spre casă a fost pe la 7 seara, așa că am avut vreme să mai dăm o raită prin Vienna. După ce am urcat pe cele 300 și ceva de scări de la Stephansdom, Puștiul, Matei și Manu au dat o tură pe la muzeul tehnic, și noi restul ne-am plimbat fiecare prin oraș. Am dat inclusiv de un magazin Saleva unde am aflat că dacă vreau echipament serios de munte trebuie să renunț la minim un rinichi, dar și la un picior și la o mână :-s. Pe acolo pe lângă Hofburg am fost surprinși să vedem steagul României fluturând lângă cel austriac și am aflat ulterior că Băsescu era în vizită de stat la Vienna. Ne-am mai plimbat pe străduțe pe acolo și am fugit pe MariablablaStrasse (strada de cumpărături) până la gară. Ultima fază tare înainte de plecare a fost când Matei a băgat cartela pentru transport în loc de tichetul pentru bagaj în automat și a trebuit să vină băieții de la securitate să descurcăm situațiunea.

Nu îmi amintesc foarte multe despre trenul înapoi, am cam dormit puternic :)