Adunarea Generala a ONCR, ediția 2009

Sâmbătă a avut loc Adunarea Generală a Organizației Naționale Cercetașii României. Am fost și eu, ca delegat din partea Centrului Local Alba Iulia. Ca de obicei, AG-urile care nu sunt cu alegeri, sunt cu miză relativ mică și sunt în mare parte formalități (adică se fac prezentări de rapoarte, se descarcă de gestiune ordonatorul de credite, se votează rectificări bugetare și propunerea bugetului pe anul următor).

Per total, nu există discuții serioase la asemenea puncte din ordinea de zi. Singurele discuții mai aprinse au avut loc în două momente, unul când s-a discutat propunerea Consiliului Director de desființare a Centrului Local din Sinaia, și una când Cristi Moldovan, care se ocupă de ScoutShop (echipamente cercetășești – uniformă, eșarfe) a prezentat câteva propuneri de schimbare a echipamentului cercetășesc standard.

AG este în primul rând o întâlnire oficială și formală a reprezentanților cercetășiei din România. Ca atare, am avut și un reprezentant din partea Regiunii Europene Scout, pe Joao Armando Gonçalve (care este, printre altele, arhitectul RoverWay). Ca și în alți ani, foarte trist din păcate, nefiind alegeri pentru toate pozițiile consiliului director, abia abia am reușit să ne strângem suficienți pentru a lua decizii (50% + 1 din membrii cu drept de vot). Planul meu pentru AG-ul ăsta a fost să mă pun la curent cu ultimele discuții de prin organizație și să încerc să inițiez sau să mișc mai departe variile proiecte pe care ni le-am propus cu mai multe grupuri din țară. Din păcate, pentru că nimeni nu s-a oferit voluntar, am decis să fac parte din comisia de redactare a Procesului Verbal, ceea ce a însemnat că a trebuit să fiu atent nonstop la discuții (bine, e adevărat, mai puțin momentul ăla către sfârșit când am ațipit câteva clipe …). Asta, evident, a însemnat amânarea discuțiilor pentru … alte ocazii.

Am reușit să vorbesc totuși cu Iulian și cu Sorin despre posibila mea implicare pe parte de management și am făcut rost de o variantă a statutului organizației pentru partea cu obținerea personalității juridice.

La AG2009 au fost desființate 16 centre locale, și au fost înființate 2, ceea ce duce totalul de centre din ONCR acum la doar 50, cu 1700 de membrii înregistrați. Cu toate că aspectul ăsta nu este tocmai fericit, măcar de-acum încolo Adunarea Generală nu va mai fi blocată de centrele locale care nu își doresc să participe. Un alt punct important a fost candidatura și acceptarea lui Sorin Boroș în Consiliul Director.

Seara s-a lăsat cu o mică adunare (sau să-i zic adunătură?) la Oktoberfest, unde, printre altele, au bere servită … la găleată. După câteva găleți, pe la ora 4, ne-am dat bătuți și ne-am retras :)

AG2009
AG2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.