yeti – Pagina 62 – Blogu' lu' Yeti

PORTC pe ATMega32

Scriu acest post pentru că e util să înveți din nopțile pierdute ale altora, ca să ai timp să-ți pierzi nopțile pe altceva, mai interesant :).

Am ajuns târziu ieri la școală, pentru că am fost să dau jos blana, și m-am hotărât să nu plec până nu fac modulul de condus motorul să meargă (o să scriu mai pe larg despre el, în mai multe posturi despre a mea viitoare licență). Evident, treaba părea simplă și a devenit tot mai groasă pe măsură ce treceau orele.

Am scăpat de câteva conexiuni greșite, mi-am dat seama ca am pus diodele de protecție de peste bobinele de la relee pe dos, totul părea ok până într-un punct. Pun un ATMega32 nou nouț în soclu, setez direct AVR Eclipseu la 1MHz ca sa nu mai resetez fuse-uri, programez, super tare, merge. Pun multimetru pe picioarele ATMega, care ar fi trebuit să tragă tot portul C pe ieșire, pe 0. Jumate din pini erau la 0. Restu, la Vcc. WTF?

Îmi dau seama un pic mai târziu că PC0 și PC1 sunt legați la conectorul meu pentru I2C, și sunte legați la Vcc cu niște pull-up-uri ca să meargă cu brick-urile NXT. Bun. Dar restul? Mai erau cel puțini 3 pini care erau strâmbi. Din care unu exact ăla pe care mi-am legat eu ieșirile pentru comanda la motor. Am mai pierdut vreo oră, două întrebându-l pe prof, căutând scurt-uri pe placă …

Am scos porțile logice, am zis ca poate fac alea ceva. Niet, no luck. Am schimbat controller-ul cu cel de la mașinuța pentru Eurobot, aceeași poveste. Într-un final, pe la 6:45 AM, deja mă ridicasem de pe scaun să merg la șaorma, mă gândesc să mă uit eu pe datasheet la ATMega să vad dacă n-au ei ceva șmecherie cu Portu C. Urmeaza partea cu informație utilă din acest post:

Se pare că ATMega32 (și presupun că și alte ATMega-uri) au anumite PORT-uri din portul C care nu pot fi utilizate pentru I/O în momentul în care este activat JTAG-ul pe controller. Este vorba despre pinii PC5, PC4, PC3 și PC2. Soluția, evident, este să se dezactiveze JTAG-ul. Asta se poate face prin de-programarea siguranței (fuse) JTAGEN de pe ATMega. Eu am folosit AVRDude (pentru Linux), pe Windows foloseam PonyProg. Pentru AVRDude, ca să nu cauți referințe grămadă prin datasheet, există site-ul asta, care îți formează automat comanda pentru avrdude.

Noaptea muzeelor 2009

E deja o tradiție pentru gașca noastră să dăm o tură prin oraș la noaptea muzeelor. În primul an când am fost am râs de ne-am prăpădit cu Iuli și cu Ioana, în al doilea an am văzut și chestii cool și am apucat de am beut și o bere sănătoasă. Anul ăsta însă nu a fost așa de mișto. Îmi amintesc că, parcă, în alți ani era totuși loc să miști stânga dreapta, să vezi ceva. E drept, anul ăsta am fost la muzee la care n-am mai încercat până acum să mergem, dar nu doar că era foarte multă lume, dar chiar nu ne mai lăsau să intrăm.

Am încercat să vizităm așa:

Muzeul Tehnic – prea multă lume, intrarea blocată și se dădea drumu cu porția înăuntru, ar fi durat 2h să intrăm
Muzeul de Artă Contemporană din București – coadă imensă, direct în stradă, Palatul Paralamentului fiind obiectiv păzit. Am stat juma de ora, jandarmii nu erau tocmai primitori (de înțeles, având în vedere că strada, de obicei goală era plină cu melteni care se împingeau înspre ei). Ne-am supărat și am plecat
Muzeul Militar – aici am chiar reușit să intrăm, cu juma de oră înainte de închidere. Dar am ieșit instant afară pentru că era uberînghesuiala și nu mai era aer deloc înauntru. Am vizitat totuși curtea, unde sunt chestii cool (tancuri and stuff) și pavilionu de avioane, unde am văzut, printre altele, capsula cu care a zburat singurul român care a fost în spațiu, unu Prunariu.
Muzeul București – în Palatul Șuțu – aici chiar am putut vizita, sunt multe chestii legate de istoria Bucureștiului dinainte de al doilea război mondial, dar ne-a provocat mai multe întrebări decât răspunsuri.

Plimbarea de ieri noapte a generat mai multe dispute, pentru unele dintre ele fiind necesară revizitarea unor muzee:

Trecând pe lângă Liga Profesionistă de Fotbal (fondată 1993), micvs și cu mine am avut o dispută despre dacă înainte de 89 erau sau nu jucători profesioniști. O avut și el dreptate, o dată, am verificat acum, erau.
În muzeul București (palatul Șuțu) este un tablou / fotografie care înfățișează ceva ce ar trebuie să fie din București, dar care are un lac în mijloc și niște clădiri pe care nici unul dintre noi nu le-a putut recunoaște
Tot în același muzeu, este o schema a canalizării Dâmboviței care prezintă o cale ferată care taie Dâmbovița după Regie dar înainte de Cotroceni, dicuția e pe unde ar fi trecut calea ferată
Tot în același muzeu, este o biblie mare scrisă cu niște caractere ciudate, care aduceau a caractere chirilice, dar nu semănau în ce-am văzut în bibliile străbunicului meu. Am verificat cu Popicu, era română cu chirilice.

Alte câteva chestii interesante ce le-am văzut seara trecută: un stâlp la universitate cu 200 de kilograme de fire atârnate de el, ghivece cu flori și haine aruncate de la balcon pe Știrbei Vodă, adidași aruncați pe cablu ca în State, pe aceeași stradă, un ceas care se vede în oglindă, la Palatul Șuțu, un tip de motor de avion care se numea GNOME, volanul de la unul din avioanele lui Vlaicu, spațiul pentru turbine dintr-un MIG de la începutul istoriei, fighter de producție românească, cu texte românești pe el, inclusiv textul loc pentru cărucior sub spațiul de evacuare al turbinelor :), and others.

Câteva poze de aseară:

Ceasul ce se vede din oglindă, poză directă ;)

Spațiul pentru turbine într-un MIG de demuult

Eco E COol

Ovidiu Hațegan e un cercetaș mai vechi decât în Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, și o persoană de la care am învățat multe de-a lungul vremii. Acum, lucreaza la ALEA și a organizat o campanie de colectare a hârtiei în școlile generale și primare din Alba Iulia. Ideea e ca campania s-a răspândit like wildfire, cum ar zice americanii, poate și pentru că pe fiecare ciclu de învățământ, clasa care a strâns cea mai mare cantitate de hârtie a primit o excursie în Retezat, și în final s-au implicat părinții, prietenii, toată lumea, și s-au strâns 93 de tone de hârtie și carton reciclabil.

Scriu aici din două motive, unul din ele este să-l felicit pe Ovidiu pentru idee și pentru punerea ideii în practică, cu rezultate, pentru mine cel puțin, incredibile. Mii de copii, profesorii și familile lor, implicați în super campania asta, în Alba Iulia. Sunt convins că pentru bucureșteni s-ar putea să nu pară mare șmen, dar pentru Alba Iulia e un big deal. Încă o dată felicitări lui Ovidiu și echipei de la ALEA!

Al doilea motiv pentru care scriu aici este că, deși noi ca cercetași nu ne-am implicat în parterea cu strângerea de hârtie, exploratorii de la Alba au dat o mână de ajutor la organizarea evenimentului final, și încercăm să trimitem câțiva lideri cu ei în Retezat să le arate chestii de cercetași la copii. O să încerc să pun aici și poze cu excursia :)

Știrea în ziar și la tv.
Poze pe site-ul ALEA și la Nico.

Drepturi de autor, cât de ignoranți suntem

Pe măsură ce termin an după an de facultate, convingerile mele se cristalizează și devin tot mai clare, mai ales pentru mine ;).

Una din aceste convingeri este că atitudinea generală, dar mai ales românească față de încălcarea drepturilor de autor, în special în software și filme / muzică este rezultatul unei ignoranțe tâmpite și idioate.

Sunt de acord, există companii (mari, imense) care profită nesimțit pe baza drepturilor de autor. Eu susțin cauza TPB până într-un punct, dar consider că societatea românească exagerează într-un mod deosebit când vine vorba de download conținut distribuit ilegal.

Spre exemplu, aș fi de acord cu un sistem în care poți să asculți muzica / să vezi filmul care te interesează, și în cazul în care te mulțumește, să ai posibilitatea să îl cumperi. Este un sistem care funcționează prin alte părți, și este unul din motivele pentru care marile case de producție n-or comentat prea mult până acum. Dar când se ajunge ca nici fanii sa nu mai cumpere albumele artiștilor preferați, sistemul cedează iremediabil. Câți dintre voi aveți acasă albume ale formaților / artiștilor a căror fani (înfocați) sunteți?

Mă gândesc în special la artiștii / programatorii din România, sau chiar la nivel local. Lăsăm la oparte toți țumpalacii ăia care zic că fac ”muzică”, mă refer la muzică cu personalitate, muzică cu mesaj (adică îl sărim pe Moga și pe cei ca el) – spre exemplu Luna Amară, sau oamenii ăștia de care vă mai ziceam. Cum o să reușească o formație / o firmă de programare să pună un produs original pe piață dacă din ziua lansării albumul se găsește pe tarabă la Universitate (și la 5 minute după aia pe torrente și pe DC)? Singurul mod prin care formațile se pot face cunoscute e să-și publice albumele free pe Internet (ceea ce și fac), și atunci se întorc la problema banilor. Ce mănâncă oamenii ăștia daca noi furăm tot?

Până la urmă, la asta se reduce toată problema. Dacă eu vreau o bluză Nike (eu nu mă știu la mărci și n-am vrut niciodată haine scumpe, da când eram mic chestiile Nike erau scumpe și greu de găsit, just go with me on this one), pe care am văzut-o în magazin, dar eu n-am bani decât de o bluză noname, ce fac? Intru în magazin și fur bluza Nike sau îmi iau bluza noname și mă mulțumesc cu ea? Dacă pun problema așa, majoritatea românilor pe care (vreau să) îi cunosc aleg, evident, a doua variantă. Dar pusă în termeni de muzică sau filme, problema se schimbă (în mod efectiv misterios pentru mine). De ce?

Repet, sunt de acord ca industria filmelor, a muzicii și chiar și software supraevaluează produsele pe care le vând dar asta se întâmplă pentru că există oameni care le chiar cumpără la prețurile alea! Repet din nou, sistemul ăsta nu e ok, ar trebui schimbat, dar până se schimbă, dacă e să ne gândim long-term, nu pe noi ne furăm, omorând inițiativele (locale) independente?

În ideea asta, mi-am șters toată muzica de pe calculator, și intenționez să cumpăr, piescu cu piesă chestiile care mă interesează. Am până acum un album de la Phoenix și două de la Mafia care le-am cumpărat. Dacă mă strădui, mai pot avea albumele Phoenix ale părinților mei. Restul, o să cumpăr, pe măsură ce îmi permit.

Până atunci, am hotărât, folosind ideea lui Micvs, să ascult muzică prin last.fm. Necazul e că serviciul last.fm pentru orice altceva decât State nu mai este gratis, dar taxa pentru utilizarea lui este de 10 RON / lună, ceea ce mie mi se pare chiar puțin. (Dacă mă caută cineva pe last.fm, id-ul meu este yetibalauru)

Tură Bușteni – Cabana Caraiman – Babele

Am decis sâmbătă că e cazul să fac ceva mișcare, mi-era dor tare de munte, și cum terminasem cu concursul (RobotX, revin cu detalii) era momentul de un pic de relaxare. Am propus un Vf. Omu pentru duminică lui Adi și lui Micvs, dar sâmbătă a fost ziua lui Ka (La Mulți Ani!), și am amânat pe luni.

Azi dimineață la 6:30, nedormit și nemâncat, am plecat cu meseriașii menționați de mai sus la gară. Am luat acceleratul de 7:30 (13,5 lei cu reducere de student!!!) până la Bușteni (și am dormit duși până acolo). Aprovizionați cu slană, ceapă și ciocolată, am pornit pe Jepii Mici spre Babele, cu planul să facem de acolo dreapta spre Vf. Omu.

Salvamontul din Bușteni nu ne-a recomandat foarte călduros traseul pe Jepii Mici, dar nici nu ne-a interzis să plecăm pe el (Jepii Mici sunt închiși până pe 30 aprilie, în fiecare an). A durat ceva până ne-am intrat în ritm, dar după ce am traversat râul eram deja destul de în formă. Am ajuns și apoi am întrecut un grup de … turiști mai slab pregătiți și echipați (ca să nu le zic pantofari, că erau de treabă).

Nu am mâncat nimic toată ziua, și am tras cât am putut de tare până la Cabana Caraiman, unde am înfulecat o tură de slana cu ceapă, după care am decis că nu se mai poate și ne-am culcat juma de oră pe iarba uscată. Abia ne-am trezit când o sunat telefonu lu Micvs :)

De acolo, am pornit la pas către Babele, dar abia am reușit să facem 10 pași că o început să vină vremea rea dinspre Babele, cu vânt, nor și ploaie. Ne-am grăbit și am reușit să ajungem la Babele fără să ne ude prea tare. Micvs obosise tare, vremea devenise rea de tot, ora era târzie, Vf. Omu nu mai putea fi un obiectiv. Am cerut un sfat la tanti de la cabană, ne-am hotărât să așteptăm până trece norul și apoi să plecăm spre Piatra Arsă, să coborâm de acolo la cota 2000 și înapoi la Sinaia.

Totuși, norul nu mai pleca. Am dat niște telefoane, am încercat să găsim o rută bună, pe ploaie Jepii Mici erau inaccesibili. Am decis să începem să o luăm spre Piatra Arsă, dar nu se vedea nimic în față. Ne-am oprit la cabana telecabinei ca să ne adăpostim de ploaie, și eventual să le folosim buda, știind că telecabina nu funcționează (era în teste, văzusem o cabină care urcase înainte).

Și atunci s-a întâmplat bulanul maxim: operatorul de la telecabină ne-o întrebat dacă coborâm cu ei, în tura de probă. Nici nu ne-am mai gândit la altceva, am fost în telecabină instant, și în 10 minute eram jos în Bușteni, la loc uscat și luminat. Mi-o părut rău de grupul din Pitești, care poate aveau nevoie de telecabina aia mai mult decât noi, dar care or ajuns acolo imediat după ce telecabina plecase din stație :| Sper că or găsit o soluție, erau destul de hopeless.

Câtă vreme am mâncat noi la Casa Ancuței, o ajuns muma de furtună care ne prinsese pe noi sus și în Bușteni, și o rupt tot. Din fericire, până când am plecat noi către tren, era deja liniște și pace :) Pe tren înapoi am dormit mai valiză decât pe tren spre Bușteni, și acum sunt surprins că nu dorm cu nasul pe tastatură :)

Sper ca tura asta să fie începutul unui obicei fericit de a merge mai des la munte. Următoarea tură sper că o să fie în Retezat, și deja doritorii sunt mai mulți :)

Mai multe poze din tura asta la mine pe Picasa și așteptăm și de la Micvs.

La răscruce la cabană la Caraiman, cu brândușe în față și cu Sfinxul în depăratare

Câinele care ne-a însoțit pe o parte de drum

Da mai departe

Da mai departe

Da mai departe

Da mai departe

Da mai departe