Pe două roate prin Dobrogea

Mihaela și Adi Creața încercau deja cred că de mai bine de o lună să mă convingă să facem o tură cu bicicletele prin Dobrogea, de la Babadag la Constanța. Cum ultimele două weekenduri le făcusem tot în Ardeal, nu știu cum am calculat eu că e mai aproape Babadagu ăsta decât Constanța, și că va fi un weekend mai lejer (lejer, siiiiiigur …).

Am reușit să îmi finalizez ultimele task-uri pentru săptămâna respectivă pe la 11 seara și, după o tură la Decathlon și una la MegaImage pentru ultimele cumpărături, am lucrat la bicicletă cam 3 ore, de abia am apucat să îmi fac rucsacul ca să putem pleca în timp util pentru trenul de 5:40. Continuă să citești Pe două roate prin Dobrogea

Râmeț, familiar și surprinzător

Am luat-o la rând cu aventurile din ultimele săptămâni, care au fost așa de multe și de intense că nu am mai prins timp liber în weekenduri să și scriu. Acum două săptămâni am plecat spre casă, în primul rând pentru că plănuisem o ieșire de o zi cu patrula de eXplo de care mă ocup – Powerpuff Girls & Mojo Jojo – la Cheile Râmețului, dar și pentru că în grădină la Alba este considerabil mai bine decât între betoane în Militari. Continuă să citești Râmeț, familiar și surprinzător

Cu lupișorii prin Cluj

Echipa noastră de lideri de lupișori este fantastică – hotărâtă și implicată, a crescut, așa cum cresc lupișorii, într-un an cât alții în 10 – daca anul trecut a fost primul camp de vară în care participau lupii – acum haiticul nostru numără în jur de 40 de copii și echipa de lideri face tot posibilul să crească pentru a ține ritmul.

Din cauză că nu sunt permanent în Alba, după campul de astă vară am avut puține ocazii să mă întâlnesc cu lupișorii, și, pentru că cred cu tărie că un șef de centru local ar trebui să cunoască cercetașii din centrul local pe care îl conduce, am rugat-o pe Popi să mă anunțe când lupișorii au acțiuni la care aș putea participa și eu. Am ratat o ocazie la începutul lunii trecute, când lupișorii au fost la Deva, pentru că a trebuit să particip la Adunarea Generală a ONCR, dar acum trei săptămâni, când lupișorii au mers în excursie la Cluj, m-am pus și eu pe tren. Continuă să citești Cu lupișorii prin Cluj

VoluntExpo 2012 Alba Iulia

Deși main-event-ul weekend-ului a fost Festivalul Luminii, care s-a organizat și la Alba Iulia (și despre care voi scrie imediat tot aici), sâmbătă dimineața, la Alba Mall, în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului a avut loc târgul de voluntariat VoluntExpo.

Am luat joi decizia de a participa, la inițiativa Iuliei, care a avut argumentul (convingător) că este bine să participăm la astfel de evenimente, chiar dacă focusul nostru principal este festivalul. Prezentarea pentru târg am făcut-o pe tren de la Simeria la Alba Iulia (deși m-am tot gândit la cum trebuie să arate de joi seara) – și am avut-o gata 95% pentru ora 11, când a început târgul. Continuă să citești VoluntExpo 2012 Alba Iulia

Trei locuri care trebuie vizitate

În vacanța de Paște am decis să merg acasă, pentru că așa îi tradiția și am prins și un pic de vacanță. Din păcate, a fost necesar să lucrez și sâmbătă, și duminică, și am fost un pic sub presiune – așa că n-am prea avut vreme de relaxare.

Pentru ziua de luni, a doua zi de Paște, îmi propusesem să încerc un Râmeț sau altceva de genul cu eXplo, pentru că sunt cam couch potatoes în ultima vreme (sau așa mi se pare mie :P), dar ne strânsesem puțini, prognoza meteo era nefavorabilă, așa că am contramandat.

Gașca de lideri ai Centrului Local, strânsă duminică seara la reședința de la Teleac a lui Adi Cozma a propus o aventură de un alt fel – Castelul Huniazilor și Parcul Dendrologic de la Simeria. A două seara s-a mai lipit o propunere – și uite că până să mă întorc la București am văzut și Salina de la Turda.

Continuă să citești Trei locuri care trebuie vizitate