Ce iei cu tine când pleci pe poteci noi?

Dacă anul trecut am ajuns la Cioclovina după două zile prin Munții Șureanu / Orăștiei, acum câteva luni plecam alături de Paula, Mihaela și Florina într-un alt fel de aventură: un traseu pe jos din Piața Unirii din Cluj-Napoca până în Piața Cetății din Alba Iulia. Pe jos, prin Apuseni, timp de 4 nopți.

Deși nu am ajuns chiar la Alba Iulia în timpul alocat (ni s-a terminat timpul înainte să ni se termine poteca), Aventura noastră-n Apuseni a fost o experiență tare faină, despre care îmi propun să vă povestesc pe larg de îndată ce reușesc să traduc cele 10 pagini de notițe în ceva descifrabil și de altcineva decât mine!

A fost, așa cum era de așteptat, și o ocazie bună de învățat lucruri noi nu doar despre mine dar și despre despre cum e mai bine să abordăm aventuri în natură, în locuri noi, pe mai multe zile.

Așa că într-o zi, după ce m-am întors, mi-am găsit check-list-ul de dinainte de plecare și m-am gândit și că poate-ar fi util să o împărtășesc cu voi, poate plecați și voi hai-hui pentru mai multe zile, fără să știți precis unde o să dormiți sau cum și pe unde sunt drumurile, și poate vă ajută să nu uitați ceva!

Continuă să citești Ce iei cu tine când pleci pe poteci noi?

Postasi in Africa – un wide-game

Campul de vară al Centrului Local de anul ăsta a avut ca temă „Roadtrip through Africa” – la drum prin Africa – am pus roți pe corturi, pe catarg, pe spălător – pe fiecare construcție de camp și în fiecare seară corturile ne conduceau către următoarea destinație africană.

Am ajuns în Africa de Sud în ziua când aveam pregătit wide-game-ul, un joc care implică pe toată lumea din camp. Am mai scris despre wide-game-uri și altă dată, așa că nu mai intru în mai multe explicații, dar mi-am propus să descriu jocul în sine – poate poate fi folosit de cineva ca sursă de inspirație pentru propriile wide-game-uri :)

Asftel, anul acesta întâmplarea a făcut că exact în ziua când am ajuns noi acolo, guvernul sud-african a organizat o competiție pentru cel mai bun echipaj de poștă, și noi ne-am nimerit acolo chiar cu această ocazie, cu chef de dezmorțit picioarele după o călătorie peste noapte din Kinsasha, Congo. Continuă să citești Postasi in Africa – un wide-game

Suport de rucsac pentru betele de tura

Mi-am făcut o treabă pentru prindere și eliberare rapidă pentru bețele de tură de pe mai orice rucsac, și m-am gândit să împărtășesc ideea asta și cu alții în speranța că poate fi de folos cuiva cumva :)

Acum doi ani, fiind în sandale pe ceva grohotiș, în Cheile Râmețului, am decis că trebuie să trec o pereche de bețe de tură în planul personal de investiții. De atunci m-am învățat să merg cu ele, le iau cu mine oriunde merg la munte, le folosesc nu doar pentru mers ci și pentru montat prelata pentru hamac sau pentru dormit sub cerul liber. Unde mai pui că, în timpul lor liber, bețele sunt bune și pe post de selfie-stick pentru GoPro :)

Ce-i limpede e că acum bețele de tură fac parte din echipamentul permanent de munte, și deci trebuie cărate peste tot. Chiar dacă cei mai mulți rucsaci de munte vin dotați cu un sistem de prindere a bețelor pe exteriorul rucsacului, acum câteva luni Luiza mi-a arătat rusacul ei de tură de la Osprey, care are un sistem fain pentru prins bețele pe bretea, „din mers”, astfel că nu trebuie să-ți dai jos rucsacul ca să le pui bine / să le iei în mână.

Continuă să citești Suport de rucsac pentru betele de tura

Idei si sfaturi pentru calatoria cu CFR

Când eram eXplorator călătoream prin țară aproape exclusiv cu trenul. Ca și student, lucrurile tot cam așa au stat, trenul fiind mijlocul prin care am reușit să rămân conectat la Alba Iulia și la cercetașii de acolo. În ultimii 10 ani călătoria cu trenul și-a pierdut treptat din relevanța pentru noi, parțial pentru că au crescut prețurile biletelor, dar și pentru că a scăzut numărul trenurilor și al locurilor pe unde circulă. Totuși CFR-ul rămâne încă o soluție de luat în considerare pentru unele destinații, mai ales pentru cercetașii care călătoresc în grupuri.

Articolul ăsta își propune să fie ce Internetul în limba engleză numește tips & tricks – adică niște ponturi și șmecherii despre călătoria cu trenul în România, și m-am trezit eu să-l scriu – da’ de e de folos cuiva. Continuă să citești Idei si sfaturi pentru calatoria cu CFR

TEDxCluj 2016

Acum cam 10 zile am fost la TEDxCluj 2016. Ediția de anul trecut a fost prima mea experiență TEDx și a fost atunci destul de interesantă – o zi plină cu discursuri „grele” și oameni importanți. De aceea atunci când au apărut biletele pentru 2016 „Super Early Bird” n-am ezitat şi mi-am cumpărat unul.

Tema de anul ăsta a fost Mythbusting – dar trebuie să recunosc că după ce mi-am cumparat biletul în decembrie nu m-am mai interesat deloc cu privire la vorbitori. Am lucrat târziu vineri seara înainte de conferință, nu m-am trezit nicidecum să ajung pe ora 8 la checkin, și, neavând la îndemână un program pe ore (care a fost singurul aspect negativ al întregii zile), am ajuns la Cinema Florin Piersic cu 5 minute după ce s-au închis ușile pentru a doua sesiune :)

Un lucru care cred că a lipsit într-un oraș studențesc cum este Clujul au fost biletele speciale pentru studenți. Deși evenimentul a fost Sold Out, prețurile normale au fost un pic cam ridicate pentru studenți (~50 EUR). Presupun că ăsta a fost unul din motivele pentru care anul ăsta am mers fără gașcă.

Încerc să notez câteva din ideile ce le-am prins de la oamenii pe care i-am ascultat. Mai mulți dintre ei mi-au dat de gândit, așa că unele din notele de mai jos ar putea fi și doar ce am înțeles eu și nu neapărat ce au spus oamenii :)  Continuă să citești TEDxCluj 2016