Aplicații Web – laboratorul

Anul trecut am ținut laborator la două grupe la o materie de la Automatică intitulată Aplicații Web. Anul ăsta, am primit toate 5 grupele pentru materia asta și m-am gândit să fac câteva modificări în structura laboratorului.

A fost distractiv până acum – pentru că studenții mei nu au nevoie să devină programatori web – ci să se întâlnească cât mai multe tehnologii și să înțeleagă cum le pot folosi în avantajul lor ca ingineri automatiști – dar și dificil pentru că nu există o categorie majoritară de studenți în ce privește nivelul lor de pregătire – am de la studenți care caută { și ” pe tastatură la studenți care lucrează în domeniu – și tot ce încape între cele două nivele.

Am vorbit despre CSS și HTML în primul laborator, apoi am încercat să ne lovim de javascript și jQuery în al doilea, și în al treilea am făcut una alta despre transmiterea și procesarea formularelor.

Aș vrea să evit să îi pun să programeze foarte mult – pentru că unii dintre ei se sperie doar când aud de programare – dar totuși să ajungă să facă niște chestii cool în cele două ore pe săptămână pe care le avem.

Săptămâna asta mi-am propus să construim o galerie de imagini, să ne jucăm un pic cu GD ca să generăm thumbnailuri, să generăm niște conținut pentru galerie, o pagină de detalii (demonstrativ pentru transmiterea parametrilor prin GET), apoi să încercăm să facem și o navigare cu jQuery și AJAX ca în final, dacă mai avem timp, să luăm imagini nu de pe server-ul local, ci dintr-un stream de Flickr sau ceva asemănător.

Pentru curioși, laboratorul 4, așa cum l-am pus la dispoziția studenților:

  • [download id=”3″ format=”1″]
  • [download id=”4″ format=”1″]

Ce ziceți – ce alte chestii ar fi interesante și importante de făcut la un asemenea laborator? Nu vă fie lene, dacă aveți o idee, exprimați-vă! :)

Bucharest, Bucuresti, Romania

3 comentarii la „Aplicații Web – laboratorul”

  1. In anul 4 am avut o materie numita IOC (Interfata om-calculator). Laboratorul a fost axat pe tehnologii web, iar una dintre teme era gandita pentru a ne familiariza cu AJAX. A trebuit sa facem un mini feed-reader cu articolele de gsp.ro. Problema era ca existau erori de formatare (nu toate tag-urile erau inchise, etc) si a fost nevoie sa folosim tidy (este un tool care se poate apela din php) pentru a obtine arborele XML.

    S-ar putea sa fie un cliseu, dar aplicatiile Facebook sunt „la moda”. Documentatia nu este tot timpul explicita, dar exista multe exemple si code snippets. Informatia useri-lor de pe facebook este organizata sub forma de arbore si se poate obtine sub forma JSON. O parte din campuri sunt publice (nume, poza de la avatar, etc), dar pentru mai multe (lista de prieteni, etc) se cere permisiunea utilizatorilor. Poate ar fi interesant sa le arati cum sa se „joace” cu informatiile de acolo, de ex sa adauge o lista de persoane care au dat like la albumul foto.

    Succes cu laboratorul!
    Matei

  2. Mersi mult de sugestie Matei! Da, cred ca un mic app de Facebook poate fi ceva interesant, mai ales pentru mecanism, dar și pentru ca probabil mulți dintre ei au conturi – i-am întrebat de Twitter și cred ca o persoană avea cont :)

    Problema e că s-ar putea să fie un pic cam avansat ce e nevoie de înțeles și pentru a putea face ce făceam noi la IOM (la noi îi zicea IE) – și să trebuiască să fac eu mai mult schelet pentru laborator decât au ei task-uri de rezolvat după aia.

    Dar, sunt de acord cu tine, some Facebook stuff must be on the menu! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.