Harta Amazoniei și idei pentru așezarea unui camp de centru local

Zilele astea mi-am propus să fac o reprezentare schematică a campului nostru, și pentru că tot am făcut desenul ăsta, m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva din deciziile pe care le-am luat în organizarea în spațiu a campului nostru și argumentele din spatele lor, poate pot fi cuiva utile în organizarea propriilor campuri.

Amazonia a fost un camp de 100+ de cercetași, așezat de-a lungul văii Ampoiței, un loc de camp pe care-l cunoaștem bine, cu bune și cu rele, cu multe alte campuri făcute în trecut acolo. Totuși, campul de anul acesta a fost cel mai mare camp pe care l-am organizat la Lunca Meteșului și am avut o organizare în teren nouă.

Ne-am propus ca diferitele subcampuri să aibă „aer” să respire pentru că de obicei terenul ne obligă să ne îngrămădim unii lângă alții și aici ne-a permis să fim mai răsfirați. Din motive de securitate, am pus subcampul liderilor și al adulților într-un capăt al campului, și subcampul eXploratorilor în celălalt capăt.

Cineva m-a întrebat cum de n-am pus subcampul seniorilor ultimul, ca protecție la ieșirea din camp? Întrebarea este justificată – motivul a fost că seniorii (care anul acesta au fost și mai mulți ca de obicei, și au inclus și invitați) au primit o insuliță a lor (înconjurată de două brațe ale râului), și un loc de adăpost mai ascuns, între copaci, și mai izolat „fonic” de curgerea apei – iar eXploratorilor un loc mai deschis, care se vedea fără probleme și din alte zone din camp.

Subcampul temerarilor poate părea aproape de cel al lupișorilor, dar în realitate există o mică pantă între cele două locuri, în așa fel încât separarea era evidentă și suficientă.

Merită menționat că peste râu nu era niciun pod (am construit noi podul, ulterior), motiv pentru care toate construcțiile esențiale campului, cu excepția bucătăriei, au fost pe partea subcampurilor copiilor.

Intendența, unde este păstrat tot echipamentul valoros sau mai puțin valoros al Centrului Local, e un fel de Narnia organizată – în care doar câțiva oameni știu să-și găsească calea – motiv pentru care este în imediata apropiere a subcampului liderilor.

Cortul de bucătărie (unde sunt păstrate toate alimentele campului, și, rareori, se mai gătește, mai ales dacă vremea-i nasoală) a fost pus într-un loc mai umbrit, tot în apropierea subcampului liderilor, în așa fel încât supravegherea lui să fie ușor de făcut.

Bucătăria este pusă tot într-un loc cu potențială umbră, departe de corturi – pentru că se lucrează cu foc (gaz și lemne), aproape de bucătărie. În mod tradițional locul de servit mâncarea este aproape de bucătărie, dar nu ne-am dorit ca cercetașii să traverseze râul pentru a putea să primească de mâncare și apoi să traverseze râul înapoi cu mâncarea în brațe ca să mănânce). De aceea, locul de distribuție a mesei a fost aproape de mijlocul campului, lângă subcampul lupișorilor și lângă vatra de foc (eXploratorii fiind cei mai dezavantajați la capitolul ăsta).

Catargul l-am pus cât mai aproape posibil de centrul campului, într-un loc care a fost intenționat păstrat liber pentru a ne putea strânge cu toții în jurul lui. Vatra de foc a fost împinsă mai spre râu tocmai din acest motiv.

Vatra principală a fost un pic cam aproape de subcampul lupișorilor, dar a fost un compromis necesar de care nu s-a plâns nimeni. După primele zile de ploaie, am construit în jurul vetrei două adoposturi mari, ca să se poată sta la foc (la cântat și la planton) și în caz de ploaie.

Poarta campului a fost pusă în capătul campului prin care am intrat când am venit cu autobuzul, prin care am plecat și ne-am întors din hike și prin care au venit părinții, după ce și-au parcat mașinile când ne-au vizitat. Ceremonia de deschidere a avut o parte prin care toți participanții au ieșit din camp (pe poteca de aprovizionare, marcată pe hartă) și s-au întors pe camp pe poarta principala (unde era Manase care bătea din bongos-uri, foarte frumos momentul :P).

Zona pentru spălat (turn de apă, spălător, dușuri) a fost pusă într-una din zonele „inundabile” (cunoscute din experiențele noastre anterioare), dar și o zonă cu o topografie ideală – o ridicătură înspre malul râului ne-a permis să nu mai facem tradiționalul turn de apă (care trebuie să ridice cubitainer-ul la cel puțin înălțimea dușurilor), ci doar să stivuim câțiva paleți pe vârful ei.

Turnul de apă de obicei este undeva mai pe malul râului, dar asta nu este neapărat o limitare – avem țeavă de plastic cu care putem ajunge destul de departe, obiectivul este să avem suficientă diferență de înălțime între locul în care țeava intră în apă și turnul de apă).

Buda a fost săpată în locul clasic în care am săpat-o și în alți ani. Unul din argumente este că o groapă așa de mare pe malul unui râu de munte se sapă foarte greu, pentru că e plin de pietre – și deci e bine să sapi unde știi că (nu mai) sunt așa multe pietre.

Nu apare pe hartă, dar groapa pentru resturi alimentare, unde se aruncă resturile de mâncare (tot ce este biodegradabil) a fost săpată undeva între budă și turnul de apă.

Toate subcampurile au avut un adăpost al lor. Adăpostul în subcamp joacă un rol esențial în viața de camp, și mă gândesc să-i dedic un articol separat. Pentru lideri, adăpostul este spațiul privat unde se pot opri să se odihnească (la adăpostul liderilor cercetașii nu au acces, trebuie eventual să roage pe cineva să cheme liderul pe care-l caută).

Ideal, de sub adăpostul lor, liderii pot monitoriza tot campul. De asemenea este un loc bun pentru păstrat vase și pentru toate lucrurile pe care simt ca au nevoie să le aibă la îndemână – lanterne, pălării, cămașa de cercetaș, pixuri și foi, veselă, dulciuri și alte feluri de energizante. Adăpostul pentru lideri servește și ca loc de întâlnire, și pe post de loc de masă în caz de ploaie. Pentru acces ușor, imediat lângă mesele din adăpost punem o ladă de armată în care se pot pune, peste noapte, în siguranță, toate lucrurile sensibile – mai ales chestii de program – foi, pixuri, busole, aparate foto, alte lucruri de forma asta.

Adăposturile unităților sunt esențiale pentru că le dau cercetașilor un loc sigur, uscat și cu umbră, în care să se poată desfășura activități în siguranță și confort, chiar și atunci când vremea nu este cea mai fericită. Deși ne-a plouat 7 zile, faptul că în permanență cercetașii au avut program și au avut un loc uscat unde să stea la masă a fost un mare plus.

Altceva ce nu apare pe hartă sunt coșurile de gunoi – am cumpărat niște coșuri de gunoi mai mari (dar mai mici decât o europubelă clasică) pentru a evita ca coșurile de gunoi din subcamp-uri să fie luate noapte de câini, sau de vânt și întinse prin tot camp-ul.

Am avut două poduri – unul principal, care lega bucătăria, intendența și subcampul adulților de restul campului, și unul pentru subcampul seniorilor, care după ce s-a umflat râul au decis că-i mai bine să nu treacă pe pietre către insulița lor :) Podul principal a făcut parte din înțelegerea cu proprietarii terenului, și a rămas acolo și pentru alți turiști – și ne-a servit și pentru trecerile la diferitele ramuri de vârstă.

După ce ne-am trezit în primul weekend cu mai mulți … oameni veniți la iarbă verde care au trecut dinspre subcampul exploratorilor și au găsit că zona catargului, fiind liberă, e numai bună de parcat mașina și scos păturica, i-am rugat pe eXploratori să construiască un gard la capătul lor de camp, mai mult ca măsură de informare și delimitare decât ca element de siguranță.

De asemenea, deasupra subcampului seniorilor se făcea o potecă mai ascunsă și destul de abruptă, dar care scurta mult din distanța pe care trebuiau cărate proviziile (mai ales alimentele) până la cortul de bucătărie – astfel că temerarii, harnici ca de obicei, au săpat în deal mai multe trepte, ca să se poată circula în siguranță pe potecă.

Voi cum vă organizați pe teren camp-urile? Ce reguli aveți, cum așezați subcampurile, intendența, bucătăria?