In Campul Centrului Local avem tradițional o zi de Olimpiadă, în care avem atât competiții individuale (alergare cross country viteză, aruncarea bocancului, scosul merelor din ceaun, aprinsul focului viteză …) cât și probe de patrulă. Încercăm să avem probe care nu țin doar de abilitățile fizice pentru a ține competiția echilibrată.
Unul din jocurile interesante care merge mai mult pe coordonare și muncă în echipă și aproape deloc pe fizic – deplasarea butucului la țintă. E destul de simplu de pregătit, mai ales în camp, și e foarte fun. Pentru că Dana de la Drobeta Turnu-Severin m-a întrebat cum se face, m-am gândit că poate fi interesant pentru mai multă lume. Ideea (cel puțin la noi în grup) a fost adusă și realizată pentru prima oară de Gopo, acum 3 – 4 ( – 5?) ani
Jocul e cam așa: patrula desemnează un coordonator. Toți membrii patrulei înafară de coordonator își leagă eșarfele peste ochi în așa fel încât să nu vadă, și preiau fiecare câte o „stație” – un capăt de sfoară care merge la butuc printr-un stâlp în așa fel încât să fie asigurată o stabilitate și o înălțime fixă pentru controlul sforii (vezi mai jos).
Coordonatorul jocului îi îndrumă pe toți ceilalți nominal să tragă sau să lase sfoara de care țin pentru a deplasa butucul deasupra unor locuri predefinite (noi folosim „felii’ de buștean cu numere pe ele) – numărul acestora determină cât durează jocul și poziția acestora poate fi schimbată după fiecare joc.
E o activitate faină pentru comunicare și lucru în echipă – se poate varia coordonatorul și relua jocul, pentru a avea toți cercetașii ambele perspective. Dacă se adaugă și un criteriu de timp, lucrurile devin și mai complicate :)
Pregătire
Jocul poate fi extins pentru oricâți jucători, în funcție de numărul minim / maxim de cercetași din patrulele care participă. Veți avea nevoie de un butuc – dimensiunea acestuia trebuie aleasă în așa fel încât să fie ușor de ridicat cu sfoara trecută peste stâlp, și suficient de greu încât dacă sfoara este lasată liberă să o tragă înapoi.
Butucul de la mijloc poate fi prins cu un cui în U în mijloc de unde să plece fiecare sfoară, sau, pentru mai multă stabilitate, câte un cui în U pe laterală pentru fiecare sfoară – important e să fie la unghiuri egale în funcție de numărul de jucători. Desigur, se pot găsi și alte soluții.
Parii pot fi puțin bătuți în pământ ca să nu plece, dar oricum jucătorii vor ține și de stâlp când trag de sfori.
La stâlpi, e important ca sfoara care trece peste ei să poată aluneca ușor, fără să iasă de acolo. În funcție de materialul cu care lucrați, puteți face un șănțuleț în vârful stâlpului prin care trece sfoara să nu scape, sau se poate bate un cui în U în laterala părții de sus a stâlpului pe care să gliseze sfoara.
Pozele sunt de la Ioji (Tudor Morar), desenele de la subsemnatul.