Nu am mai fost la Carrefour de câteva luni, dar ieri am ajuns din greșeală să-mi fac cumpărăturile acolo și am observat o schimbare în bine, și foarte binevenită dar care se putea întâmpla acum ani de zile. Până acum, Carrefour oferea tuturor cumpărătorilor pungi „de-un leu” pentru cumparaturi, gratis. Și, evident, toată lumea renunța să mai vină cu pungi de acasă și folosea pungile de la Carrefour, care după aia ajungeau în gunoi și care după aia împanzeau (și o să împânzească în continuare) gropile de gunoi de peste tot (pentru că la noi reciclarea este un concept care se reduce la câteva concerte și un logo frumos).
Nu știu să estimez cam câte pungi consumă (degeaba) un român pe an, sunt sigur că au făcut-o alții. Printr-o estimare grosolană, un magazin Carrefour (sau un alt supermarket) scotea în mediu câteva mii de pungi pe zi, pentru că la noi orice este gratis este bun fără să mai pui întrebări, și toată lumea lua pungi cât încape (inclusiv eu, când nu încăpeau lucrurile în rucsac!). Am văzut chiar oameni care-și luau acasă când nu se uita vânzătoarea, un „teanc” de pungi.
Conceptul ăsta de pungi gratis pentru cumpărături era (și este în continuare, doar că costă cu 20 de bani în plus) prezent, peste tot în București, și era considerat de mulți dintre oamenii de aici un indicator de civilizație. La Alba Iulia, spre exemplu, nu îți dă nimeni pungi degeaba, fie vii cu ea de acasă, fie îți cumperi o pungă cu 2 lei (și am auzit oameni care nu înțelegeau cum de e posibil ca un market să nu dea pungi gratis, că Alba Iulia îi un sat, ca nu suntem civilizați).
Guvernul a dat relativ recent ceva ordonanță că toate pungile care erau gratis acuma să fie 20 de bani. Ca să nu mai fie prăpăd. Taxă verde. Nu m-am gândit când am auzit de asta ce imact o să aibă asupra pungo-maniei din București, dar ieri am văzut, în sfârșit, o reacție suficient de hotărâtă în direcția asta: la Carrefour nu mai există pungi de-un leu, nici gratis nici pentru 20 de bani. Există în schimb 4 tipuri de sacoșe „verzi” (pungă de hârtie, ceva sacoșă Natura care nu se strică și dacă se strică ți-o schimbă ei gratis, o plasă mai serioasă făcută din ceva material care se descompune în mediu în 6 luni și încă una, nu mai știu exact cum era). Deși sunt fericit că în sfârșit oamenii au luat o oarecare inițiativă, îs curios dacă Carrefour ar fi făcut ceva dacă nu se dădea hotărârea asta cu 20 de bani).
Îmi pare rău că nu m-am uitat, la Carrefour mai era o practică foarte ne-verde: dacă aveai un bagaj, rucsac, poșetă, ele trebuiau trase într-un sac de plastic și sigilate, iar apoi, la ieșire, sacii de plastic se aruncau în gunoiul normal, și nu intrau la reciclat, deși în 99% din cazuri erau fie reutilizabili direct, fie reutilizabili prin topire / reciclare. Nu știu dacă se mai întâmplă practica asta la Carrefour acum, dar dacă mai trec pe-acolo chiar o să mă uit.
UPDATE: am aflat aseară de la Gia că nu mai este nici treaba cu trasul în plastic la Carrefour. Nice!
UPDATE: Ana mi-a spus că miercuri încă era treaba cu trasul în plastic la Carrefour (Orhideea). Something’s fishy, I shall investigate.