Unitate şi Prietenie

Acum câteva zile a venit un mail urgent de la cercetaşi din Alba, aveam nevoie de o serie de documente pentru Prefectură, ca să ne poata ajuta cu festivalul nostru. Nu or trecut câteva ore m-o sunat Cătă, şi am stabilit că mie îmi rămâne de făcut istoricul festivalului.

Or trecut câteva zile, în care toată lumea era prinsă în ale lor, şi eu la fel, dar vineri după masa am hotărât ca e momentu să scriu partea mea, istoricul festivalului. Pentru că suntem la a 10-a ediţie şi pentru că deja lucrurile se înceţoşau în a lega anii cu fiecare ediţie în parte, mi-am făcut un mic tabel cu anii şi ediţiile. După aia am început să încerc să îmi dau seama ce s-o schimbat în fiecare an, care or fost aspectele pozitive, negative, no’, să pot să scriu ceva.

Şi tot gândind şi calculând, mi-am dat seama că din cele 9 ediţii care s-or făcut deja, eu am văzut 6. Ăsta e al 7-lea an în care văd unitate şi prietenie la Alba Iulia. Am încercat să-mi dau seama dacă, din multele mele proiecte, a mai exista vreunul în care să investesc atât de mult timp şi energie, şi cred că răspunsul este nu. UP este cel mai longeviv proiect din viaţa mea. E oarecum firesc, dar după ce m-am gândit la asta mă simt mai bătrân.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.