Ultima tură din septembrie

Duminica trecută am mers la Alba Iulia pentru întâlnirea de planificare cu liderii și dacă am tot am mers, Ale mi-o propus să urcăm Mamutul cu bicicleta.

Seniorii de la Alba au un proiect, susținut prin programul Acționează (program al Cercetașilor României finanțat de Lidl România), prin care își propun să aducă natura – mai concret potecile Pădurii Mamut – mai aproape de albaiulieni prin marcarea pe GPS a tuturor potecilor existente pe dealul „din spatele casei”.

Vedere către Zlatna, pe coborâre pe Crucea Galbenă

Cum treaba asta cu traseele pe Mamut, cu încurajarea oamenilor spre drumeție ca metodă de conectare cu natura și de sport accesibil tuturor sunt lucruri care rezonează cu mine, evident că m-am dus :)

Deși cam pusesem cruce verii după săptămâna trecută, vremea a fost neașteptat de faină – am avut și soare, și căldură (cel puțin până când o apus!), dar și niște peisaje fantastice. Pădurea nu pare încă „echipată” de toamnă, și chiar sunt mai puține frunze pe jos decât în mod normal – chiar și pentru vară. 

Aici începe secțiunea mai dificilă din coborârea spre Tăuți

Traseul pe care ne-am propus să-l marcăm este un drum care urcă Mamutul cam din dreptul fostelor crescătorii de pui dinainte de Pâclișa, și e un traseu care are doar o parte mai abruptă către vârf, în rest e super-ciclabil.

De pe vârf am găsit (cumva, din greșeală, căutând o variantă bună de coborâre) traseul turistic clasic Cruce Galbenă care continuă spre Cetatea Tăuțului și am coborât la Tăuți. Coborârea (pe care am prins și cele mai multe din pozele astea) nu-i super potrivită în prima ei parte pentru biciclete (și ne-a luat o grămadă de timp din cauza asta), dar apoi devine o potecă faină prin pădure și prin poieni. Cred că am pierdut la un moment dat traseul (presupun că în locul în care se desprinde de coborâre pentru a merge spre Cetate) și l-am regăsit din nou prin sat.

Look at that light! :)

Este un tren la ora 18 din Tăuți, pe care evident că nu l-am prins :) dar Alba Iulia nu-i departe, sunt poate 10 – 12km de drum asfaltat.

Traseul nostru complet este aici.

La limita zilei
În dreapta, Trascăul, în față Metaliferii
Toamna, momentul apusului este fantastic. Momentul imediat DUPĂ apus nu mai este așa de fantastic, că vine noaptea peste tine și se face frig imediat :D
Sneak preview al stadiului proiectului de trasare GPS

Un comentariu la „Ultima tură din septembrie”

Dă-i un răspuns lui Ela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.