Ne-am dorit ca, deși nu am făcut festivalul cu tot ce implică el, tradiția UP să fie dusă mai departe, și să facem totuși ceva ca să marcăm încă un 1 Decembrie la Alba Iulia. Ieșirea din weekend (din postul trecut) nu și-a propus în nici un fel asta, acolo ne-am propus doar să ne relaxam și să facem puțintel teambuilding.
Luni seara, pe 30 Noiembrie, de Sfântul Andrei, am reușit să ne strângem la Alba Iulia, atât albaiulieni cât și o mână de lideri din țară. Au fost cercetași de peste tot, o parte veniți de la Cluj special, o parte veniți de la atelierul de făcut țuică a lui Gherman, de la Cioclovina. Am fost cercetași de la Găești, Timișoara, Tg. Mureș, Miercurea Ciuc, Sinaia, București, Dej, Arad, Cluj și evident Alba Iulia (sper că n-am uitat pe nimeni! :). După un pic de warm-up în Pub13, ne-am mutat într-un local în șanțuri, Gotic, unde era ceva mai liniște și mai multă lumină.
Am cântat, am cinstit o bere, am mai cântat ceva, am ținut localul deschis până pe la 3 (în condițiile în care în mod normal se închide la 12 :D). La final am mulțumit chelnerului, și cu o pauză la Metzgerei (la șaaaaorma :P), ne-am îndreptat spre noua sală a UP, apartamentul lu’ Iuli. Mai pe larg despre asta puteți citi la ea :)
Sunt fericit că am reușit să ducem tradiția mai departe, și că așa mulți cercetași au venit, din proprie inițiativă, din inerție, și din aceeași dorință de a continua o tradiție pe care am simțit-o și noi.
Sunt câteva poze, de la Andra, spre exemplu:
ai uitat gaestiu;)….fu fain!
Reparat. Mulțumesc :)
Padure, padureeee….