Acum cam 10 zile am fost la TEDxCluj 2016. Ediția de anul trecut a fost prima mea experiență TEDx și a fost atunci destul de interesantă – o zi plină cu discursuri „grele” și oameni importanți. De aceea atunci când au apărut biletele pentru 2016 „Super Early Bird” n-am ezitat şi mi-am cumpărat unul.
Tema de anul ăsta a fost Mythbusting – dar trebuie să recunosc că după ce mi-am cumparat biletul în decembrie nu m-am mai interesat deloc cu privire la vorbitori. Am lucrat târziu vineri seara înainte de conferință, nu m-am trezit nicidecum să ajung pe ora 8 la checkin, și, neavând la îndemână un program pe ore (care a fost singurul aspect negativ al întregii zile), am ajuns la Cinema Florin Piersic cu 5 minute după ce s-au închis ușile pentru a doua sesiune :)
Un lucru care cred că a lipsit într-un oraș studențesc cum este Clujul au fost biletele speciale pentru studenți. Deși evenimentul a fost Sold Out, prețurile normale au fost un pic cam ridicate pentru studenți (~50 EUR). Presupun că ăsta a fost unul din motivele pentru care anul ăsta am mers fără gașcă.
Încerc să notez câteva din ideile ce le-am prins de la oamenii pe care i-am ascultat. Mai mulți dintre ei mi-au dat de gândit, așa că unele din notele de mai jos ar putea fi și doar ce am înțeles eu și nu neapărat ce au spus oamenii :)
Prima sesiune la care am intrat a fost Me & Tech.
L-am prins pe Philipp Kandal făcând o prezentare plină de pasiune despre cum transportul viitorului va fi sigur, eficient și prietenos cu natura – bazat mai puțin pe mașini personale și mai mult pe o cultură de sharing, mai puțin pe mașini pe combustibili fosili conduse de oameni și mai mult pe mașini electrice care se conduc singure. E cumva intuitiv, multe mașini sunt folosite în mai puțin de 10% din timp, multe accidente sunt cauzate de eroare umană.
Apoi, printr-un video înregistrat în avans, Sara Reardon de la renumita revistă Nature ne-a vorbit, destul de funny și down to Earth, despre ce este și ce nu este CRISPR – o metodă prin care, dacă am înțeles bine, se poate splice-ui ADN în mai orice – inclusiv în oameni. Adică e un mecanism prin care se poate adăuga sau scoate o anumită genă dintr-un organism viu – ceea ce ne dă puteri fantastice pentru lucrucri ca eradicarea unor boli genetice, spre exemplu.
Ultimul talk din sesiunea Me & Tech, cel al lui Flaviu Turcu nu mi-a captat atenția la fel de mult, dar am reținut că mitul de spulberat a fost că tehnologia ar fi nenaturală, și s-a încheiat cu ideea că că tehnologia poate / ar trebui să ne apropie de natură și să ne umanizeze.
Tema pentru sesiunea următoare de Mythbusting a fost Me & My Body.
Larisa Petrini ne-a vorbit despre nutriție genetică (sau nutrigenetică) – despre cum o analiză a genomului unei persoane este mult mai eficientă în recomandarea unei nutriții sănătoase și echilibrate decât statisticile bazate pe întreaga populație. Se pare că și când vine vorba de nutriție, custom is better :)
Doamna profesoară Luiza Flonta ne-a vorbit despre cum ceea ce înțelege fiecare dintre noi ca și realitate este în fapt o percepție – singura realitate absolută fiind cea fizică: lumina care ne intră în ochi. De acolo, voluntar sau involuntar, creierul nostru formează propria reprezentare a realității, bazată pe limitările organelor proprii și inclusiv pe experiențele noastre anterioare.
Apoi Dan Vodnar, un tânăr cercetător de succes dacă-mi amintesc bine, a spulberat mitul conform căruia natural e bine. În esență discursul lui a subliniat că sunt substanțe naturale care pot fi dăunătoare (unele E-uri care sunt demonstrat dăunătoare sănătății, spre exemplu, sunt chiar naturale) și cum unele procese care nu s-ar încadra neapărat la naturale, cum ar fi organismele modificate genetic, contribuie la hrănirea populației lumii fără să existe efecte negative cunoscute asupra sănătății oamenilor.
A urmat Cristian Coman, printr-un video filmat tocmai în Antarctica, unde conduce o misiune de cercetare. El a vorbit despre pericolul utilizării excesive a antibioticelor și despre cum este împotriva interesului nostru să le folosim ca soluție pentru orice durere / boală. Unele informații din talk-ul lui (cum ar fi că degeaba iei antibiotice dacă ai ceva virus – inclusiv răceală comună sau gripă) le credeam cunoscute – dar se pare că nu sunt.
Totuși, am primit și un răspuns la o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme: de ce rezistența la antibiotice a unor persoane e o problemă pentru mine, care nu (prea) iau medicamente de vreun fel. Deși acum pare logic, nu mi-a fost întotdeauna clar că bacteriile, nu oamenii, sunt cele care dezvoltă rezistență la antibiotice – iar răspândirea antibioticelor în mediu ajută la dezvoltarea bacteriilor rezistente la nivel mondial. Pe scurt, indiferent câte antibiotice nu iei tu, faptul că cineva de pe lângă tine ia medicamente aiurea are potențialul să-ți facă ziua (a se citi viața) mai rea.
Mugur Ciumăgeanu a încercat să demitizeze ideea că doar oamenii slabi au nevoie / au de ce să meargă la psiholog. Încă unul din crezurile cu care tinerii cresc, chiar și azi – mai ales în orașe mai mici și la țară – cu un potențial mare de a încurca și a distruge cariere și vieți. Deși nu mi-a spus nimic nou, talk-ul ăsta m-a făcut să realizez că și eu am crescut cu ideea asta și că am reușit doar ca adult să îi înțeleg efectele nocive.
În următorul talk, Anca Dobrean a încercat să explice de ce ADHD NU este o invenție a doctorilor sau a industriei farmaceutice și că copii cu ADHD au nevoie de forme de educație specială. Am reținut că dacă nu este tratat, ADHD va rămâne acolo și în viața de adult.
Sesiunea următoare – Me & Society
Sesiunea a început cu un talk încărcat cu emoție în care Amfiana Gherman a dărâmat mitul că o căsnicie trebuie să țină toată viața – un talk pe care l-am găsit cel puțin la fel de binevenit ca și celălalte din sesiunea asta, pe o temă la care nu prea am avut ocazia să mă gândesc. Câteva idei principale pe care le-am reținut sunt că că dragostea durează în medie 18 luni și că compatibilitatea între două persoane e mai importantă pe termen lung; că există o corelație puternică între creșterea numărului căsătoriilor din dragoste și a numărului de divorțuri (that’s both interesting and sad); că divorțul nu e nicio tragedie (deși e dureros și dificil) și că e mai bine să fii singur și fericit decât într-o căsnicie toxică; că pe copii nu îi deranjează divorțul așa de mult cât îi deranjează ostilitatea între părinți. Pot spune că a fost un discurs de o sinceritate reconfortantă, bazat nu doar pe experiența de consiliere pe care o are vorbitoarea, dar și pe încercăriile din viața ei personală.
Următorul talk m-a făcut să mă gândesc la mai multe aspecte ale vieții mele. Mitul era că democrația este o stavilă în calea discriminării. Delia Niță ne-a convins, în ale ei 10 minute, că democrația văzută în cea mai naivă formă a ei – votul majorității – poate ușor duce la încălcări ale unor drepturi umane pe care noi le considerăm fundamentale. De aceea în democrații legiuitorii au datoria să găsească soluții pentru a asigura și protecția drepturilor fundamentale ale minorităților. O observație care m-a cam luat pe nepregătite este că toleranța este sau poate fi o marcă a discriminării, și nu lipsa ei, toleranța fiind o formă de acceptare a cuiva cu care e ceva greșit, cum zic tinerii azi, nu acceptarea unui egal.
A urmat Adriana Radu, de la Sexul vs. Barza, care a explicat, încă o dată, că discuțiile despre educația sexuală la tineri au nevoie de un context favorabil în care aceștia din urmă să fie încurajați să pună întrebările absolut normale și naturale pe care le au despre sexualitate și despre corpul lor. Un subiect care este pe cât de greu de abordat în România, pe atât de necesar.
Domnica Petrovai ne-a vorbit apoi despre mitul că părinții buni se sacrifică, și despre cum sacrificatul ăsta nu este nicidecum o soluție și are efecte negative atât asupra părinților cât și asupra copiilor. Una din ideile pe care le-am reținut este că copii din generația asta, pentru care părinții sacrifică totul, ajung să creadă că totul li se convine și dezvoltă o lipsă de empatie tocmai pentru că sunt, fără alegerea lor, în relații ne-echilibrate cu proprii părinți.
Talk-ul care a urmat a fost cel mai dinamic din tot ce am prins eu – livrat cu o energie fantastică de către Daniela Drăghici, o doamnă susținătoare a ceea ce în engleză am numi empowerment for women, mișcare cu care rezonez și prin prisma cercetășiei (care, prin definiție, nu face discriminări de gen), pentru că activez într-o industrie care are un dezechilibru profund de gen, dar și pentru că trăiesc într-o țară care are o reală problemă cu discriminarea femeilor în general.
Ultimul talk al serii în opinia mea, fantastic. După speech-ul energizant al Danielei Drăghici, finalizat cu aplauze la fel de energice, Vintilă Mihăilescu, un nene foarte molcom, a avut un discurs plin de substanță, dar și de umor, vorbind despre excepționalism la români – un mod de gândire prin care, ca și popor, ne poziționăm permanent la extreme – suntem cei mai buni, sau poate cei mai răi, cei mai corupți sau cei mai eroi – în multe situații realitatea fiind cu totul alta – nu suntem, spre exemplu, cei mai corupți din lume, abia ajungând la jumătatea clasamentului.
Dragoș Bucurenci a fost din nou gazda evenimentului, la fel de awesome ca și anul trecut, plin de umor și de remarci la locul lor – sintetizând excepțional fiecare din sesiuni.
Cuvântul de închidere, ca și cel de deschidere, din câte am înțeles, i-a revenit Dragoș Iliescu – Content Advisor-ul conferinței, care a subliniat în concluzia lui importanța înțelegerii și aplicării metodei științifice și a gândirii critice în toate aspectele vieții noastre.
Experiența mea TEDx2016 a fost cu totul alta decât cea de anul trecut – nu doar pentru că anul ăsta am fost fără gașcă și am întârziat suficient ca să ratez primele două sesiuni, dar și pentru că speakerii au fost de cu totul altă natură – mulți oameni locali, puține personalități, mult mai mulți oameni din zona academică (cea de succes :P), mult mai multe discursuri în limba română, dar și mai puține discursuri expert structurate.
Deși nu pot să nu fiu subiectiv, cred că orientarea asta spre oameni locali, și nu neapărat nume de renume de pe-afară, ca un plus. Local flavor-ul mi se pare mult mai interesant, mai ales la Cluj – e o comunitate aici care lucrează, creează, cercetează și la evenimente de forma asta ajungem să îi și întâlnim și să îi cunoaștem prin prisma ideilor și convingerilor lor.
Nu am simțit lipsa unor headlineri importanți și stângăciile în livrarea unora din discursuri au fost compensate de conținutul și ideile. Dacă pentru comunitatea lărgită. să-i zicem așa, a Clujului TEDx poate deveni un motor de promovare de idei și concepte pe planul ăsta al nostru regional / național, lucrurile astea se pot îmbunătăți.