Eurobot aftermath

N-am mai scris, nici de la Rapperswil nici după. Nu a mai fost timp, dar nici putere. Pentru cei care nu au urmărit blogul echipei, după ce am montat-o pe petronela și am luat cina, am început niște teste, care la 5AM s-au terminat dezastruos cu distrugerea uneia dintre plăcile de control.

La „consiliul de urgență” de dimineață am reușit să facem un ugly (and I mean ugly) hack și să facem câteva lucruri să funcționeze. Am reușit să ne omologăm și am  jucat trei ture de calificare și ne-am clasat pe penultimul loc. Un rezultat dezamăgitor, dar având în vedere circumstanțele, nici nu cred că se putea face mai mult.

Înafara problemelor noastre legate de Petronela, organizarea a fost, ca de obicei, foarte OK. Cazare la sala de sport, abonament gratuit pentru participanții Eurobot la transportul în comun în zona interesantă, mâncare ok (chiar și un BBQ într-una din seri), reducere la un mega party studențesc :P

Nu mai știu exact pe zile cum s-au întâmplat lucrurile, dar înafară de aspecte competiționale:

  • ne-a prins ploaia pe podul de peste Zurichsee
  • ne-am plimbat pe la castelul din Rapperswil și am văzut și căprioarele ălora de acolo
  • am găsit un Ferrari și un hangar de Porche-uri
  • am mers la un festival studențesc la care am avut reducere la jumate :)
  • am dormit peste tot pe unde am stat jos (pe scări, pe scaune, pe mese, …)
  • am văzut elefanți și girafe și canguri la Kinderzoo

Sâmbătă seara și duminică seara am ieșit cu băieții la o plimbare (peste lac, în celălalt canton) și la o bere prin oraș (mulțumim Upsiders și Fratelli pentru bere :P).

Certificat participare Eurobot2010

Adi a pus o selecție de poze aici. Eu n-am mega poze :)

După cum spuneam
Pinkies
Eurobot competition area
How cool is that?
Pe o parte ce castel era de-un vin
Și pe partea cealaltă de-o friptură

Back to working on the car

M-am întors la lucrul la mașină, în timp ce încerc, în paralel, să dau câte o idee și la planul pentru Eurobot. Avem momentan două idei, două strategii diferite, fiecare cu bubele ei, dar măcar, de azi avem toate pisele de care avem nevoie. Acum trebuie doar să ne hotărâm cum vrem să le punem laolaltă :)

Pentru mașinuță am mai lucrat la controller-ul de viteză. Am reușit până la urmă, după multe experimente mai mult sau mai puțin reușite, urmărind o idee a domnului profesor, să fac un driver pentru motorul cu perii (motorul de mișcare) al mașinuței, folosind relee de 8A pentru puntea H (pentru direcție) și un pe post de intrerupător (pentru PWM). Schema asta funcționează primind PWM de undeva, dar controller-ul mașinuței encodează și direcția, tot în PWM (adică factor de umplere 50% înseamnă full stop, 0 înseamnă înapoi și 100% înseamnă full înainte).

Ca să pot să-i dau controllerului meu ce are nevoie (un semnal PWM pur, și doi pini de control pentru direcție înainte / înapoi) am folosit un ATMega32, de care mai aveam de la alte proiecte mai vechi. M-am tot câcâit să învăț cum se face un PWM și marți sau miercuri m-am pus și am citit documentația de la ATMega, și am produs un PWM, apoi am folosit Input Capture Unit-ul (guess what that does) să traduc semnalul PWM de la PMS5005 (placa de control a robotului) într-un PWM și o direcție pentru controller-ul meu. Cu sprijinul lui Dan și al osciloscopului am trecut peste o parte din bug-uri, dar încă nu reușesc să variez PWM-ul de la ieșire corect în funcție de PWM-ul de la intrare. Dunno why yet, dar dacă există oameni care știu pitfall-uri în partea asta de Input Capture, please do tell!

LEGO Sumo la ED304

Vineri am avut o mică competiţie internă în grupul nostru de robotică, gândită în special ca noii membrii să se familiarizeze cu NXT-ul şi cu NXC (limbajul în care programăm brick-urile). Am avut patru echipe participante, o gaşcă de puşti de anul I care s-au apucat de lucru doar joi, pe Claudia şi pe Ka, o altă gaşcă de studenţi de anul V de la Automatică şi o echipă formată din Bogdan, Simina şi Adi.

Concursul a început pe la 18:30, şi a fost şi am avut şi galerie pentru echipe :). Am jucat două runde, fiecare cu fiecare, cu pauză la mijloc pentru recalibrări. Regulile, foarte simple: dacă robotul iese cu o roată înafara cercului, pierde, şi dacă după un minut nu iese nimeni afară e egalitate.

Clasamentul final a fost cam aşa

Locul I – Echipa Obama (băieţii de anul V) şi echipa Kă-Team (Claudia şi Kă)

Locul II – Echipa GIGIX (Simina, Bogdan, Adi)

Locul III – Echipa MIM (băieţii de anul I)

Pun aici câteva poze de la Andrei (mulţumesc :) )

Obama, robotul
Obama, robotul
GIGIX vs. Obama
GIGIX vs. Obama
Kă-team vs. GIGIX
Kă-team vs. GIGIX
GIGIX vs. Kă-team
GIGIX vs. Kă-team
Tot ei
Tot ei

Mai multe info despre echipa noastră de roboţi puteţi găsi şi pe http://ed304.cs.pub.ro

Roboţi@ED304

Săptămâna asta am început să lucrez mai puternic pentru chestia asta cu roboţii. Mai mult treabă de organizare, pentru început, dar cât de curând trebuie să începem să şi construim. Anul ăsta avem mulţi studenţi interesaţi să se alăture echipei noastre, sunt curios câţi dintre ei or să şi rămână să facă ceva. O parte din ei sunt cercetaşi ;).

Luni am vorbit cu dl. Rughiniş să ne dea http://ed304.cs.pub.ro pentru uzul echipei. O fost foarte foarte de gaşcă, şi m-o certat că nu avem un numa mai cool :), şi ne-a dat domeniul, şi am şi pus câte ceva acolo. Sper să devină un punct de informare solid pentru echipa noastră şi nu numai, în timp.

Până una alta, luni m-am întâlnit şi cu Andrei Tudorică şi colegii lui, studenţi în anul 5 la Automatică, care sunt interesaţi să joi our team, şi au trecut pe la laborator şi nişte puşti de anu 1 care erau extrem de entuziasmaţi de NXT şi de LEGO, care aştept să îmi răspundă dacă continuă să lucreze cu noi. Azi m-am văzut şi cu Cezar Şuteu, el este în anul 4 la Automatică şi are NXT-ul lui, şi care este şi el interesat să se alăture echipei noastre.

Tot azi ne-a făcut rost domn’ profesor de câteva piese de model ca să ne dăm seama de dimensiuni şi să ne putem apuca de lucru.

Joia viitoare avem la laborator un concurs amical de LEGO SUMO, gândit pentru familiarizarea noilor veniţi cu NXC şi cu Tehnic şi cu de-astea.