Încă un apus pe Mamut

Am fost în weekend la Alba Iulia și am profitat din nou de vremea faină să mai înregistrăm câteva din potecile Mamutului și nu m-am putut abține să  nu fac și câteva poze.

Au trecut doar două săptămâni de la ultima tură, dar toamna și-a intrat complet în drepturi în timpul ăsta și pădurea e un mix foarte colorat între frunze vii și frunze-uscate.

Continuă să citești Încă un apus pe Mamut

Ultima tură din septembrie

Duminica trecută am mers la Alba Iulia pentru întâlnirea de planificare cu liderii și dacă am tot am mers, Ale mi-o propus să urcăm Mamutul cu bicicleta.

Seniorii de la Alba au un proiect, susținut prin programul Acționează (program al Cercetașilor României finanțat de Lidl România), prin care își propun să aducă natura – mai concret potecile Pădurii Mamut – mai aproape de albaiulieni prin marcarea pe GPS a tuturor potecilor existente pe dealul „din spatele casei”.

Continuă să citești Ultima tură din septembrie

Mamut Bike Race

Alba Iulia are un potențial fantastic pentru sporturi outdoor – avem zeci de kilometri de asfalt perfect și slab circulat, și cel puțin tot atâtea poteci și drumuri de pământ și de pădure, ideale pentru trail running și pentru mai toate tipurile de biking.

Mă bucură că în ultimii ani a început să existe interes în această zonă, și am participat în 2014 (nu și anul ăsta, dar mi-aș fi dorit) la Alba City Race. M-am bucurat cu atât mai mult când am aflat despre inițiativa locală (Alba City Race e organizat de o asociație din altă parte) a celor de la Bicheru de a avea o cursă de mountainbiking pe Mamut.

Parțial din patriotism local, parțial pentru aventură și provocarea de a mă întrece cu Mamutul, am decis să mă înscriu în competiția de sâmbăta trecută și am convins-o și pe Irina să accepte provocarea, că de mult îmi tot zice că vrea aventuri pe două roți. Continuă să citești Mamut Bike Race

Drumeție Mamut – Cetatea Tăuți

Era și vremea să ne întindem picioarele un pic! Ieri ne-am luat și am făcut o mică tură Mamut – Cetatea Tăuți, cu 9 eXplo și Andra, Gabi și Pătrat. Ultima ieșire pe care am făcut-o cu gașca de eXplo a fost la Roica, pentru sărbătorirea Zilei Cercetășiei.

Am plecat pe la 9 jumate de la Cinema Dacia, și am urcat Mamutul. Am zis că este o super ocazie pentru a vedea cum merge înregistrarea de rute folosind aplicația My Tracks de la Google, așa că am înregistrat partea asta. Sus pe Mamut am făcut o gașcă și un british bulldog (două jocuri cercetășești), și am fript o slană (și îi mulțumesc providerului de slană, Gabi, că noi toți restu am plecat fără …). Continuă să citești Drumeție Mamut – Cetatea Tăuți

Alba Iulia și acțiune de Paște

Nu prea am avut ce să scriu în ultimele zile. Am mai lucrat la robot la una alta, am scris și am ținut un laborator de securitate în PHP (despre care poate o să scriu mai încolo). Partea cu Paștele a fost la fel de boring ca și anul trecut, cu mențiunea că de data asta nici n-am mai procesat prea mult până să decid că n-am ce căuta la slujba de Înviere.

Așa, un pic offtopic, am dat o tură prin oraș seara și mi s-o părut că lucrurile merg înspre bine, orașul arată excepțional în perioada asta a anului, dar din păcate n-am prins încă poze să argumentez ce zic aici.

Și acum, total ontopic, exploratorii din Alba au organizat o activitate de paște pentru copii dintr-un Centru de Plasament (din câte am dedus eu, unul privat). Acțiunea a constat în scoaterea copiilor la iarbă verde, marți, a .. treia zi de Paști cum se zice. Planul era să mergem cu ei până sus pe Mamut, dar din varii motive (concentrate în special în zona însoțitoarelor de la centru) am hotărât să ne oprim jos la un loc cunoscut în Alba Iulia ca ”a doua poieniță”.

Am făcut jocuri, am făcut clătite, o orientare cu busola, o pânză de paianjen. În mare, copii s-au implicat activ în jocurile noastre, și din câte am înțeles eu s-au chiar distrat. Pe la 5 am strâns tabăra și i-am condus până la sediul lor, iar pe drum una din însoțitoare ne-a invitat să mai mergem, să îi mai scoatem pe copii la aer, pentru că se pare că de față cu noi or fost chiar cuminți. Eu am fost foarte mândru (și le-am explicat asta și doamnelor care au venit cu copii) că acțiunea a fost gândită și plănuită de exploatori, cu sprijin minim din partea adulților. Mai multe poze la Teo și la Simo.

Gabi rulz
Gabi power - Gabi a intermediat toată treaba cu centrul de plasament

Gaaaaașcăăăă
Gaaaaașcăăăă

Pentru că era doar 5 când am ajuns la centrul de plasament, și pentru că eu pornisem de acasa cu gândul că facem Mamutul, am lansat propunerea de a ne întoarce și de a urca până sus pe Mamut, așa, ca plimbare. Spre plăcuta mea surprinderea am avut 3 voluntari, Paul, Florina și Laura, cu care am făcut Mamutul într-o ora și-un pic.

Florina, Laura și Paul
Florina, Laura și Paul

Per total, o zi de vacanță bine cheltuită :)