Prin văi și pe creste

Cu un plan fabricat încă din Amazonia, acum două săptămâni am dat o fugă în Retezat, cu planul să facem cel mai înalt vârf al lui, Peleaga, la 2509.

Am plecat cu voie bună în ceas de seară, vinerea, cu Vlăduț și cu Popi din Cluj, cu o întârziere de câteva ore cauzată de probleme care n-au putut fi evitate. Planul era să „ajungem când ajungem” la Cârnic, poarta de intrare în Parcul Național Retezat, și să mergem de aici la Cabana Pietrele, unde ne așteptau ceilalți co-aventurieri ai noștri – Nico, Adi, Nicu, Paula dinspre Sibiu și Alba, împreună cu Radu, Diana și Evelina care au venit direct de la București.

Am ajuns la Cârnic un pic înainte de ora 1 noaptea. Întunericul nu ne-ar fi oprit neapărat din urcarea spre Pietrele, întrucât drumul e decent. Totuși, ne-am gândit că ajungem pe la 3 la cabană și nu știm exact la ce ușă trebuie să batem. Și cum asta n-ar fi fost suficient, când am pornit frontalele să vedem cum e drumul ne-am dat seama că în ceața deasă ce învelea drumul, frontalele n-aveau cum să ne fie de folos. Continuă să citești Prin văi și pe creste

Cum am ajuns din Șureanu la Cioclovina

“It’s a dangerous business, Frodo, going out your door. You step onto the road, and if you don’t keep your feet, there’s no knowing where you might be swept off to.” — Bilbo Baggins, The Lord of the Rings

S-a făcut o săptămână de când am plecat cu multă încredere de la Cabana Șureanu spre Cioclovina lui Gherman, ca să particip în numele Consiliului Director la festivitatea de deschidere a Campului Național de Temerari. Am avut un drum fain, dar considerabil mai dificil decât anticipasem, și am ajuns în camp abia marți dimineața.

În weekendul 3 – 5 iulie am fost cu temerarii la Cabana Șureanu, pentru campul unităților de temerari de la Alba Iulia. După trei zile foarte faine cu ei (despre care vă scriu altă dată) – duminică pe la prânz, am făcut un cerc în curtea cabanei, cu rucsacii în spate, ne-am luat la revedere și temerarii au plecat cu liderii lor spre Poarta Raiului, la autobuz, iar eu spre Cioclovina, unde aveam în plan să ajung a doua zi la prânz – cu o rezervă de timp, ceremonia de deschidere fiind abia seara. Continuă să citești Cum am ajuns din Șureanu la Cioclovina

Cib revisited – după 7 ani

Acum 7 ani, în 2006, primeam vizita grupului de cercetași din Laufen, Bavaria. Campul, de cam 100 de persoane, a fost pe o pășune lângă satul Cib, în Apuseni, între Zlatna și Geoagiu și a fost o adevărată provocare pentru mine și echipa de atunci (nu că a fost vreun camp de-atunci încoace care să nu fie o provocare …). Eu tocmai terminasem anul II, și o mare mare parte din echipa noastră de atunci erau mai mici ca mine!

Poate de aia, când în discuțiile cu eXplo pentru ultima ieșire înainte de campul de vară a apărut varianta Cib, nu am fost neapărat entuziasmat – dar cum traseul l-am votat împreună și exista o majoritate covârșitoare care deja se vedea la Geoagiu Băi, ne-am dus :) N-am fost chiar mulți – Mircea, Geri, Alin, Radu și Luiza de la eXplo și Ștefana, Alexa, Bogdănel și subsemnatul să-i păzim, dar dacă am zis că merem, ne-am dus :) Continuă să citești Cib revisited – după 7 ani

Cu Capristanii pe Vf. Omu

Capristania de Răsărit este numele patrulei de explo al cărei lider sunt la Alba, cu care am plănuit mai bine de-o lună o ieșire mai serioasă – un vârf de 2500+, pe care s-o facem împreună.

Am stabilit ieșirea pentru 29 / 30 iunie, pentru că anul trecut am fost în Bucegi în a doua jumătate a lui iulie și am prins o megasecetă. Pe măsură ce ne-am apropiat de data plecării, prognoza meteo a devenit tot mai potrivnică – dar, într-o decizie de grup, cu câteva ore înainte de plecare, am stabilit că mergem înainte. Continuă să citești Cu Capristanii pe Vf. Omu

UberEpicGreatnessWinFailHike

Așaaaaa. Sâmbătă seara în Art ne gândeam cu voce tare să facem un ultim hike al vacanței. Ne-am găsit 3: Emi, Gabi și, evident, eu, pentru o nouă tentativă Păltiniș – Sarmizegetusa Regia, dar de data asta în 2 zile, nu în 3. Despre tentativa de 3 zile, citiți aici.

Am băgat la adăpost duminică seara în grabă materialele rămase aiurea-n tramvai la mine în curte după Cetatea Meteșului, și luni dimineața la prima oră Teo ne-o săltat până la Păltiniș.

Păltiniș, ora 10:30 in the AM, 7 grade Celsius, 1450m altitudine.

dscn1321
Gata de acțiune

Prima parte a traseului o știam de la încercarea trecută, dar de data asta am mâncat pământul și am străbătut cât știam eu din traseu în jumate din timpul în care am făcut asta data trecută. De acolo, din golul alpin, un drum superb. Norii lângă noi, deasupra noastră, dar foarte rar pe noi. Am urcat și-am coborât câteva vârfușoare, ba pe iarbă, ba prin jneapăn, până când am ajuns dedesubt de Cindrel.

Pe drum spre Cindrel
Pe drum spre Cindrel

Traseul este marcat foarte foarte bine până aici, și în dreapta, jos, am văzut Iezerele Cindrelului, care sunt spectaculoase. Noi eram cu program strâns și cu planuri mărețe, așa că am trecut mai departe, mulțumindu-ne cu câteva poze de deasupra.

dscn1350
unul din Iezerele Cindrelului

De acolo, ultima ascensiune puternică a zilei, Vârful Cindrel (2244m). Frig năprasnic, noru on and off pe noi, ne-am ascuns după niște bolovani și am facut rock, paper, scissor ca să decidem cine merge să facă poze de la marginea platoului din vârf (Gabi lost :)) ). Ne-am mai tras o ultimă poză în vânt, și am plecat mai departe.

Friiiig
Friiiig

De pe Cindrel până la coborârea prin pădure spre Oașa, traseul are și etape fericite și etape mai puțin fericite. La început, de pe platou se vede tot în zare, frumos, dar după ce se coboară suficient, deși temperatura crește apreciabil, peisajul devine mai plictisitor, și, mai pe final, maxim boredom. Apusul ne-a prins urmărind traseul spre vest, printr-o pădure de-aia, drept în jos. Până aici, traseul este marcat destul de ok, n-am pierdut aproape deloc traseul. În schimb, pe ultima porțiune din pădure nu se mai poate înainta, îs căzuți copaci unu lângă altu, ne-am caftit cu pădurea aproape juma de oră până să scăpăm să ajungem la Cabana Oașa.

Către Oașa
Către Oașa
Tot pe-acolo
Tot pe-acolo
Traseu de creastă spre Rai
Traseu de creastă spre Rai

Cabana Oașa, ora 20:30, 4 grade Celsius (friiiig frate) – 25 de km or so. Distruși, băgăm o bere, după aia luam un ceai și băgăm țuică în el, halim ceva urgent, punem cortu în „camping” și încercăm să tragem cu porcu.

Praf
Praf la Oașa

Încercăm să ne trezim, de pe la 7 jumate încolo. Pe la 10 reușim să plecăm iar pe drum, ne ia un nene (domnul Nemuritoru’, după cum s-o prezentat) de la baraj până la Luncile Prigoanei. De acolo, am băgat gaz puternic, până la Poarta Raiului (30 min).

Slightly offtopic, Poarta Raiului se prezenta mult diferit de cum era anul trecut, se văd pregătirile pentru viitoarea stațiune, sunt drumuri noi făcute, e defrișat masiv, este piatră adusă pentru drumuri. În aceeași ordine de idei, pe Șaua Șureanu se lucrează la o instalație de teleschi pentru o pârtie de ski. Părerea mea e că ce vor ei sa faca acolo e mult sub potențialul zonei și pe partea greșită, și că strică muntele pentru nimic.

Lacul Oașa de pe viaduct
Lacul Oașa de pe viaduct
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Capătul de sus al instalației
Capătul de sus al instalației

Am urcat destul de repede la Cabana Șureanu, am dat o tură pe la lac, apoi am urcat în șa, și de acolo pe după Șureanu, pe triunghi roșu, până în spatele vârfului, cu norii în urma noastră dar și cu un pic de soare. După Șureanu, nu mai este nimic de urcat. Am urmat traseul, care continuă pe golul alpin și care este marcat decent, cu stâlpi de lemn (mă întreb cât or să reziste), am ocolit prin stânga vârful Negru (traseul original pe harta din Munții Noștrii o ia prin dreapta). Pe partea cealaltă a Vf. Negru ne-am întâlnit în 15 minute cu două jeepuri, primul cu o familie care o ieșit la cules afine, și al doilea cu un nene care mergea la Șureanu și care ne-o recomandat o potecă, dar și-a și exprimat îndoiala că vom ajunge la destinație :)

Cu norii în urmă
Cu norii în urmă

Marcajul original se pierde aici, este un traseu care o ia spre Vf. Bătrâna în dreapta, și sunt săgeți către Vf. Godeanu, dar sunt mult mai sporadice decât marcajul de până aici. Noi, în criza de timp, am decis sa ieșim de pe traseul marcat și să mergem după busolă, spre vest, spre Sarmizegetusa. Ne-am oprit pe la 5 într-o vale de am mâncat ceva, și după aia cu greu ne-am ridicat și am continuat, tot pe busolă. Harta pe care o aveam cu noi era harta din Munții Noștrii, produsă cel mai târziu prin anii 80, și în mod evident nu avea toate drumurile, nici măcar cele forestiere. De la ieșirea din golul alpin am identificat niște văi de pe hartă, am ales una din ele, și am coborât în ea în speranța (justificată până la urmă) că vom găsi și un drum jos. Coborârea a fost o provocare pentru genunghii noștri, eu nu înțeleg cum urcă un TAF pe acolo, dar într-un târziu, pe la 7:30, am ajuns jos în drum.

Coborâre din golul alpin
Coborâre din golul alpin

De aici, noi speram că în câțiva kilometri ajungem la Sarmizegetusa Regia, și, de acolo, mai facem cei 5 km până la Grădiștea de Munte unde sunăm după cineva să vină să ne ia. Am continuat pe drum în jos cam 2h, se făcuse deja întuneric tare și noi nu găsisem nici Sarmizegetusa, nici altceva. Pe la 10 fără un sfert am ajuns la o microhidrocentrală, unde paznicul de noapte ne-a zis că Sarmizegetusa era la 200 de m mai sus, pe dreapta, pe alt drum decât cel pe care am venit noi, dar și că Grădiștea de Munte e la 8km mai la vale.

Obosiți și un pic dezamăgiți că n-am apucat să vedem Sarmizegetusa (acum era deja prea întuneric să mai urcăm), am pornit încet-încet spre Grădiștea. La ora 11 am cedat, nu găsisem nici urmă de sat, și eram efectiv epuizați, am pus cortul și ne-am culcat. În mod evident, a doua zi am aflat de la văcar că de fapt am pus cortu chiar în Grădiștea, și, la fel de evident, 100 de metri mai jos pe drum după două curbe era și partea centrală a satului (adica 5 case și o pensiune :).

Deja cu o zi peste program, am plecat pe la 10 mai departe, spre Costești și spre civilizație. Nici n-am ieșit bine din Grădiștea că ne-a și luat un nene cu un camion de lemne, și ne-o și dus până la Popasul Dacilor în Costești, la asfalt, semnal, ciocolată și mâncare. Fiecare dintre noi și-a luat de ce avea nevoie (bine, ciocolată a luat toată lumea :P) : Emi – cafea și țigări, Gabi – Cola și eu – slană :).

De aici am luat autobuzul până la Orăștie, am mai făcut un mic hike în Orăștie de la Autogară până la Gară (și trebuie să spun că ăștia din Orăștie, pe lângă că și-or ascuns gara în fundu orașului, au și niște berze de plastic cocoțate pe un stalp – why?), și de acolo am găsit instant un tren către casă.

UberEpicGreatness – până aici îmi imaginez că e clar.

Win – pentru că am făcut un vârf peste 2000, pentru că am făcut 70 de km prin niște locuri spectaculoase în 2 zile, pentru că am văzut Iezerele Cindrelului, Iezerul Șureanu, Lacul Oașa și o grămadă de gol alpin

Fail – pentru că nu am ajuns să vedem Sarmizegetusa. Ne întoarcem

Hike – this should be self explanatory.

Pozele mele sunt aici, și sunt poze și de la Gabi.

The END.

Gabi, ziua 3
Gabi, ziua 3
La Costești
La Costești
Berze FAIL
Berze FAIL la Orăștie