Atunci când nu e cu mine pe dealuri sau la lucru, bicicleta stă în casă. Dar ce faci când ai mai multe biciclete? Cât de mare ar fi apartamentul în care stai, două biciclete încep să încurce. La casă e mai simplu, mai ales dacă ai șopru sau garaj, dar la bloc fiecare fărâmă de spațiu contează.
Noroc că s-or gândit o grămadă de oameni la tot felul de soluții, unele mai sport, unele mai hipsterești care de care mai arătoase, ergonomice și integrate frumos în casa omului. Mai toate folosesc însă ceva formă de prins de perete / tavan care necesită niște găuri suficient de serioase încât să susțină două biciclete (deci cam până în 50 de kg).
Dacă stai în chirie s-ar putea să nu găsești înțelegere la proprietar pentru a-i face pereții șvaițer ca să-ți agăți tu bicicleta de perete, așa că mie mi-a trebuit o soluție diferită – există niște suporți care se numesc floor to ceiling și care se blochează între tavan și podea, fără să fie nevoie de alte ancoraje – și am zis că ar fi fain să încerc să-mi construiesc și eu unul. Continuă să citești Cum să-ți faci suport de biciclete fără să dai găuri în pereți