Etichetă: Cercetași

Cu canoea pe Mureș la vale

Sâmbătă am fost cu canoele pe Mureș, cu dublu obiectiv – să vedem cum „merge”, și cât de practicabil e Mureșu cu canoea, dar de sigur și all-around team-building and fun. Ieșirea e plănuită de muuuult timp, dar doar acum s-au potrivit toate piesele în mișcare să ne permită să ieșim.

Ce ne dorim să facem este să includem în vreun fel canoele în activitățile noastre de cercetași, inclusiv cu temerari și cu explo. Am mai făcut, în 2007, o ieșire în care principala activitate a fost datu cu canoea, dar pe Arieș, la Sălciua.

Am plecat la 7 dimineața de la podul peste mureș de la ieșirea din Alba spre Sibiu (nu la podul de la Drâmbar, Cătălin! :P), cu cele 4 canoe, și, după o tură de acomodare în echipe, am pornit la vale.

Pe mal era plin ochi de pescari, era sâmbătă și oameni erau early birds la pește. Am văzut și foarte multe balastiere, și câteva dragline, toate operând, chiar și sâmbăta. Înafară de câteva poduri, segmenul Alba Iulia – Gelmar (până unde am ajuns) este ca un lac care se mișcă ușurel ușurel la vale. E foarte greu să te răstorni, eventual când încerci să de urci sau să te dai jos pe mal.

Am făcut cam 10 ore, cu pauze cu tot, și am dat la vâsla o mare parte din timpul ăsta. Am calculat acum distanța și ies cam 45 de kilometri, ceea ce ne dă o viteză medie de cam 5 – 6 km / h.

Aproape tot drumul am țintit către Gelmar, unde planul era că este acolo chiar la malu Mureșului un nene cu un restaurant și că, până vine mașina să ne ia, mâncăm un gratar și stăm așa, lejer. Cam cu 500 de metri înainte de Gelmar ne-o prins o ploaie de vară de-aia de nu se mai vedea nimic, de ne-o udat până sub piele, și când am ajuns într-un final la pod, uzi și înfometați, am aflat că restaurantul ăla nu mai e restaurant de vreo doi ani. De uscat m-am uscat între timp, da gându tot la potențialul grătar pe malul Mureșului mii și acum.

Am pus pozele pe care le-am făcut la mine pe picasa. E o experiență interesantă sa faci poze, tu te miști, restul canoelor se mișcă, și camera poate sta afară din containerul închis ermetic (o găleată de Supremia, în cazul nostru) pentru un timp scurt, pentru a nu risca să o pierdem :).

Pentru leneși:

Bogdănel în acțiune, demonstrând arta de a face "broaște"
Bogdănel în acțiune, demonstrând arta de a face "broaște"
Adi și Gabi au încercat toată ziua să ne întreacă. Mai pe la sfârșit, i-am lăsat înainte, da n-aveau nici o șansă :P
Adi și Gabi au încercat toată ziua să ne întreacă. Mai pe la sfârșit, i-am lăsat înainte, da n-aveau nici o șansă :P
Cătă și Cipri
Cătă și Cipri
Echipa, pe sub viaductul de la Pâclișa, cred :)
Echipa, pe sub viaductul de la Pâclișa, cred :)

Brezoi

Am fost invitat acum câteva zile la o întâlnire de planificare strategică pentru ONCR, care urma să aiba loc în ultimele zile ale Cupei Izvoarelor, la Brezoi (pe lângă Rm. Vâlcea). Pentru că, în sfârșit, am terminat cu problemele legate de facultate, eram foarte fericit să mă implic din nou la nivelul național, cum și cât pot.

Planurile mele de participare au fost șifonate de ceremonia de absolvire (vezi mai jos), așa că am ajuns, din mai multe bucăți, la Brezoi doar ceva mai pe seara, chiar la finalizarea discuțiilor.

M-am bucurat să mă întâlnesc cu o grămadă de prieteni vechi și și noi, și am avut ocazia să particip la o discuție despre Jamboreea națională din 2011, dar mi-a părut rău că am ratat discuțiile (intense, se pare) despre viitorul organizației. Îmi dau seama de asta mai ales acum, după ce au început să circule mailurile și eu înțeleg foarte puțin din ce se întâmplă :)

Seara am cântat cât ne-au ținut capacele, și dimineață am participat la festivitatea de premiere. Festivitatea a fost ok, cu cupe și muuuuulte premii.

A. Da. Și pe drum înapoi, am venit cu Adriana (mersi Adriana :) ) și am avut o discuție interesant-informativă despre nevoile tinerilor și diferențele între ele raportate la tineri din mediul urban vs. tineri din mediul rural (sau chiar orașe mici vs. orașe mari). Very interesting stuff, tot timpul m-am gândit fără să am alte argumente decât propriile observații că sunt diferențe mari între tinerii din orașe mici și tinerii din orașe mari și tinerii de la sat și că strategia noastră ca cercetași trebuie să fie adaptată la modul serios pentru nivelul local. De studiat!

Tot în weekendul ăla mi-am dat seama că există oameni în organizație care au niște super puncte de vedere, dar pentru că ne vedem foarte rar, și când ne vedem suntem foarte mulți, deci punctele astea de vedere se înghesuie într-un spațiu foarte restrâns și lucrurile explodează. De aia, am de gând să-i bat la cap pe oamenii ăștia să-și scrie punctele de vedere pe bloguri :P Chiar dacă încă n-au.

Festivitatea de premiere
Festivitatea de premiere
Câștigătorii - P
Câștigătorii - Panaitescu București

Marea îmbrățișare de la Alba Iulia

Vineri, Alba Iulia a intrat în Guiness Book of Records prin cea mai mare îmbrățișare. Adică s-o făcut un lanț mare de oameni în jurul cetății, și am fost așa de mulți că n-o mai fost niciodata nicicând de când este Guiness Book of Records așa mulți să-și înconjoare bucăți din oraș :). Au fost și cercetașii de la Alba acolo, și aș fi fost și eu dacă n-aș fi ocupat cu licența, au fost un pic peste 9500 de oameni.

Cu toate că sunt bucuros pentru Alba Iulia, și din punctul de vedere al albaiulianului seren și ignorant sau neștiutor față de lumea din jurul lui, există și lucruri care umbresc eventu ăsta. În decembrie Cristina Cândea de la RYMA îmi povestea despre propunerea ei către Primărie să se facă de 1 decembrie o horă pe exact aceelași traseu. I-au spus atunci că nu pot da bani pentru asta. Și acum, primăria are superba idee de a face o îmbrățișare (care nu seamănă în nici un fel cu o horă). Super.

Lucrul care mi s-a părut cel mai fishy la chestia asta (ca să nu spun că e înainte de alegeri, pentru că la Alba acum sunt zilele orașului)este că organizarea la chestia asta s-a început doar cu două săptămâni înainte, și mesajul s-a schimbat undeva pe la mijlocul acestor două săptămâni. Adica no, e nevoie de mai multă promovare să-ți asiguri participarea în numere suficient de mari. Dar așa e când ești pe cai mari, îți permiți să lași lucrurile pe ultima clipă și după aia să inviți școlile să se prezinte organizat la event :)

Anyway, toate peste toate, un lucru fain pentru albaiulieni și un lucru bun pentru Alba Iulia.

Poze de la Nico și site-ul evenimentului făcut de firma lu Furtun.

Eco E COol

Ovidiu Hațegan e un cercetaș mai vechi decât în Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, și o persoană de la care am învățat multe de-a lungul vremii. Acum, lucreaza la ALEA și a organizat o campanie de colectare a hârtiei în școlile generale și primare din Alba Iulia. Ideea e ca campania s-a răspândit like wildfire, cum ar zice americanii, poate și pentru că pe fiecare ciclu de învățământ, clasa care a strâns cea mai mare cantitate de hârtie a primit o excursie în Retezat, și în final s-au implicat părinții, prietenii, toată lumea, și s-au strâns 93 de tone de hârtie și carton reciclabil.

Scriu aici din două motive, unul din ele este să-l felicit pe Ovidiu pentru idee și pentru punerea ideii în practică, cu rezultate, pentru mine cel puțin, incredibile. Mii de copii, profesorii și familile lor, implicați în super campania asta, în Alba Iulia. Sunt convins că pentru bucureșteni s-ar putea să nu pară mare șmen, dar pentru Alba Iulia e un big deal. Încă o dată felicitări lui Ovidiu și echipei de la ALEA!

Al doilea motiv pentru care scriu aici este că, deși noi ca cercetași nu ne-am implicat în parterea cu strângerea de hârtie, exploratorii de la Alba au dat o mână de ajutor la organizarea evenimentului final, și încercăm să trimitem câțiva lideri cu ei în Retezat să le arate chestii de cercetași la copii. O să încerc să pun aici și poze cu excursia :)

Știrea în ziar și la tv.
Poze pe site-ul ALEA și la Nico.

Camp pentru newbs, Roica

De vineri pana duminica am fost in camp, cu cercetasii, la Roica. Roica este o tabara scolara din judetul Alba (cam la 30 de km pe sosea de Alba Iulia) plasata strategic intre doua randuri de chei, intr-un super loc.

Am vrut sa facem doua campuri diferite, unul pentru explo si unul pentru temerari, dar pentru ca suntem destul de intinsi si asa cu resursele umane am hotarat intr-un final sa-l facem impreuna. Am avut 14 temerari si 12 exploratori, toti copii super tari, va povestesc mai jos. Sunt curios câți seniori o să fie la prima activitate pentru ei :P.

Am avut și un o poveste pentru camp, am fost Naufragiați la Roica, am avut băștinași și spirite ale pădurii, am făcut noduri, am făcut orientare (relativ criminală) pe noapte, am făcut multe focuri și am învățat despre diverse tehnici de prim ajutor. Vremea în prima zi a fost destul de nehotărâtă, când ploua când dădea cu soare, dar ne-am descurcat. Una din patrulele de explo a reușit să facă și trecerea râului cu un cadru în formă de A (pentru cine nu știe – vedeți în pozele de mai jos) – cealaltă a făcut același lucru duminică.

Am dus lipsă mare de trubaduri, Pătrat nefiind trainuit în ale noastre cântece de munte, și oriucm traseul de orientare pe noapte s-a întins până la 2, deci n-a fost foarte mare mișcare. A doua zi o dedicasem încă de acasă pentru hike. După o trezire la 8 (hate those!), și un pic de mic dejun, explo au hotărât că mergem pe Piatra Cetii. Am plecat pe la 10 și după câteva ore de urcat prin spatele cheilor am ajuns deasupra lor, pe platou, cu o privire superbă către Piatră. Ne-am luat mai mult decât ne-am propus, așa că am făcut pauza de prânz pe la 3, am mâncat și ne-am odihnit (se pare că eu am și sforăit 10 minute :P), și pe la 4 am pornit spre piatră.

Lângă ea, explo au avut de ales între a se întoarce acasă cu coada-ntre picioare pentru că era prea târziu și a urca pe piatră no matter what. Deși o parte din adulți ar fi fost foarte fericiți cu o decizie de întors acasa ( :P ), spre surprinderea mea exploratorii au votat 9 la 2 (Anca rămăsese în camp) să urcăm – foarte tari explo ăștia. A durat cam 2 ore, dar am ajuns sus pe Piatra Cetii, de unde se vedea tot în jur, absolut exceptional (again, check photos).

Am făcut o delegație de explo care să exploreze zona pentru coborâre, și, cu avizul lor, am dat o coborâre pe grohotiș ca la carte (nici nu speram să mai fac grohot-riding vreodată). Pe întuneric, înfometați și însetați, am ajuns într-un final fericit la drum, la mai puțin de 1 km sub cabană. Deși mulți dintre ei nu mai prea aveau chef de vorbă, cred că a fost un superhike, un pic mai criminal decât plănuisem inițial, dar foarte tare per total.

Duminică a fost mai mult fun and games, am strâns, am dat un bulldog și am luat-o spre casă. Per total, un weekend util, fain și primul camp după muuuultă vreme.

Avem online poze de la Nico, Simo, Teo și de la mine. Pun câteva mai jos pentru făcut poftă:

Trecerea cu un cadru A
Trecerea cu un cadru A
În hike, după grohotiș
În hike, după grohotiș
De la Simo: în sfârșit un câine civilizat
De la Simo: în sfârșit un câine civilizat
Tot de la Simo: Grohot-riding
Tot de la Simo: Grohot-riding

Simo face niște poze absolut superbe. Check them out.