Etichetă: Cercetași

Siebenburgen 2009 – my take

Siebenburgen este un camp a cărui obiectiv, așa cum l-am înțeles eu, este amintirea și înțelegearea moștenirii săsești în România. Prima ediția a avut loc în 2007, iar a doua acum în 2009, la Hosman. S-a dorit ca acest camp să fie o pregătire, un exercițiu pentru Jamboreea pe care dorim să o facem în 2011. Din ce-am prins eu, la Hosman au fost francezi, belgieni, polonezi și ai noștrii români.

Eu încă nu am prins gursul activităților cercetășești cu un număr mare de participanți. Le susțin, le înțeleg scopul, înțeleg ce le motivează și ce îi face pe cercetași să vrea să participe la ele, hell, inclusiv ajut la organizarea unui eveniment destul de mare – doar că eu înca nu le „simt”.

Totuși, la invitația Mihaelei, după ce am depus vinerea trecută proiectul la MTS, în loc să o iau spre Alba, am luat-o spre Sibiu (bine, tot către Alba am mers și atunci, linia pe la Făgăraș fiind ruptă și trenul fiind deviat prin Mediaș :P). Cu întârzierile de rigoare, și cu ajutorul Niculinei (mașina lui Nicu) și al lui Luci, am ajuns în camp, la Hosman, pe la 7 dimineața, just in time pentru a ajuta cu pregătirea micului dejun.

Iulian :)
Iulian :)

Am reușit să schimb câteva vorbe cu oamenii pe acolo, în funcție de când s-au trezit, și apoi pe la 10 am plecat cu ei în excursie, la Biertan și la Sighișoara. Eu am fost cu un autobuz în care majoritari erau francezii, și au fost un grup foarte vesel, o fost fun :). Am vizitat Biertanul, și apoi ne-am îndreptat spre Sighișoara, unde, întâmplător sau nu, era în desfășurare Festivalul Medieval. A fost foarte foarte cald, și toată lumea era obosită, așa că participanții au primit liber la plimbare, și noi liber la o bere rece.

La Biertan
La Biertan
La Biertan în biserică
La Biertan în biserică

Așa, un pic offtopic, m-am bucurat să văd că festivalul de la Sighișoara a avut un super site anul acesta (exceptând prima pagină) și că are niște activități cât de cât coolness. Dar când am ajuns acolo și am văzut că jos, în oraș, festivalul medieval se face tot cu mici și hamsii, și mai ales când am văzut taxa de intrare în cetate stabilită la 10 RON / ZI, mi s-a cam urât de Sighișoara.

Am băut deci berea undeva în oraș, unde m-am întâlnit și cu Neghi, și cu Pătrat, și după aia l-am găsit și pe Popicu :P

Revenind la campul de la Hosman, din diversele schimburi de replici ce le-am avut, atât cu participanți din România cât și cu parte din staff, opiniile sunt împărțite. Am înțeles că greul a fost cu infrastructura, dar a fost rezolvat în primele zile de camp. Ce nu mi-a plăcut a fost că nu am simțit o disciplină de-aia prietenească, dar hotărâtă, în puținul timp pe care l-am petrecut acolo, și nici o difuzie a grupurilor (francezii erau cu francezii, românii cu românii …). E adevărat, poate nici n-am stat eu suficient să îmi fac o părere corectă. După încheierea campului m-am întâlnit pe un tren și cu participanți pe drumul spre casă, dintr-un centru local din Moldova, care au simțit campul ca OK, din spusele lor li s-a părut un pic cam static, dar doar un pic.

Aș vrea să îi felicit pe toți cei care s-au implicat, trup și suflet, în campul de la Hosman.

Nicu alimentează cisterna cu apă de spălat
Nicu alimentează cisterna cu apă de spălat

Ce pot să vă spun cu mâna pe suflet este că salata ce-am mâncat-o la Biertan a fost excepțională, atât în calitate cât și în cantitate, și că a picat foarte bine unui călător plecat de acasă de multă vreme :)

Pregătiri pentru UP12

De obicei, primele discuții despre UP se întâmplă la întâlnirea de evaluare a campului de vară, de obicei la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie. Apoi, spre 1 octombrie începe nebunia adevărată, cu invitații și așa mai departe.

Anul ăsta însă, treaba începe mai devreme. Când am venit acasă, imediat după licență, am participat la o întâlnire organizată de DJT Alba în care ne-a fost prezentată metodologia pentru Concursul Național de Proiecte al MTS din 2009. Am hotărât împreună să aplicăm pentru bani pentru UP12 la MTS, cu toate că era destul de din scurt, și mai ales pentru că trebuia să plecăm în Austria. Ca să nu mai spun că eram în vacanță :P

Săptămâna trecută a fost una de foc, în care am încheiat parteneriate cu HCC-ul, Agenția Locală pentru Energie Alba și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, dar am mai aranjat și la cererea de finanțare. Până la urmă, am obținut aproape toate actele, a trebuit să-mi fac chiar și CV (thought this day would never come), și am plecat la București, să-l depun, urmând ca actele de la ONCR să le primesc de la Mihaela acolo.

Din păcate, Administrația Financiara din București s-a mișcat ca un melc și a insistat să nu ne dea Certificatul de Atestare Fiscală în mai puțin decât maximul timpului pe care îl au la dispozție, ceea ce a însemnat că a trebuit să punem în dosar doar dovada că l-am cerut, ceea ce s-ar putea să facă ca proiectul să fie ne-eligibil.

Vom primi un răspuns concret pe 3 august, până atunci rămâne să așteptăm :)

Un pic Offtopic, toate documentele de la MTS pentru Concurs sunt date pe site în format Word. Sunt curios câte organizații de tineret își permit să dea banii pe licențe de Office, mai ales când există și alternative, ce-i drept, mai puțin cool, dar gratis. Documentația ar trebui oferită în format PDF, care poate fi citit folosind un cititor gratuit, iar formularul (care eu cred ca ar trebui completat online), să fie oferit și în varianta ODF, că doar suntem în uniunea europeană. E adevărat, tura asta de finanțare, sumele maxime finațabile sunt într-adevar de ordinul zecilor de mii de lei, dar exact același formular se folosește și pentru concursurile locale, de unde cu greu poți scoate mai mult de 1000 de lei. Lipsa de sens pentru mine este că, dacă licența necesară pentru a completa un formular este egală sau mai mare cu suma maximă finanțabilă prin completarea formularului respectiv, degeaba te chinui! Sau oare statul încurajeaza pirateria? :P

Am făcut un formular în format ODF, identic (la printare) cu formularul lor oficial. Nu știu dacă am voie să-l uploadez aici, fiind formularul lor, dar dacă este cineva care are nevoie de așa ceva, știți unde să mă contactați :)

UPDATE: cu mult ajutor și bunăvoință, atât din partea ONCR cât și din partea MTS, într-un final toate documentele au fost depuse și acceptate. Acum așteptăm evaluarea calitativă :)

Întâlnire cu grupul de cercetași din Hoersching, Austria

Între 15 și 18 iulie am fost în vizită în campul de vară al grupului de cercetași din Hoersching, Austria (de lângă Linz). Prietenia noastră cu ei există de la începutul centrului local, ei oferindu-ne un sprijin considerabil la începerea grupului de aici, din Alba Iulia. Pentru a înnoi această prietenie, am mers la ei, cu o delegație reprezentând mai multe generații de adulți, o parte, veteranii, care îi știau pe liderii austrieci, și noi, „tinereii”, care continuăm tradiția.

Am mers cu mașini personale, și drumul a fost destul de obositor. Am prins în camp, două zile și trei nopți, undeva pe la mijlocul campului. Primul lucru care care l-am observat la ei, chiar înainte să intrăm în camp, numai când l-am văzut așa, de pe șosea, este că arată foarte bine. Dă bine la ochi, modul în care sunt aranjate corturile, faptul că sunt la fel, faptul că sunt puse în cerc, cortul mare din mijlocul acestui cerc. Anyways, nice :)

Campul
Campul

În cele două zile ne-am implicat în programul lor, una din zile a fost pregătirea unui program pentru lupișori (care la ei nu iau parte la camp, ci au un camp separat undeva, într-o clădire, și vin într-o singură zi în camp) și cealaltă au fost jocurile olimpice. Obișnuit fiind cu programul destul de încărcat al campului de la noi, am fost surprins sa aflu că programul în campul lor este același în fiecare an, la nivel de zi (spre exemplu joia care am prins-o noi e ziua când vin copii mici în camp, și. neoficial, ziua porților deschise), și este destul de lejer – mult timp liber, mai ales în a doua parte a zilei.

Ce am văzut și mi-a plăcut a fost că ideea de patrulă este extrem de importantă pentru ei, chiar mai importantă decât la prietenii noștrii din Germania. Patrulele locuiesc în același cort, își gătesc și trăiesc campul împreună. Fiecare patrulă are o masă, fiecare patrulă are focul ei, fiecare patrulă are bidonul ei de apă, oalele, sculele proprii. Mi se pare foarte foarte tare chestia asta, și o aș vrea să văd și în grupul nostru, și și în cercetășia din România o mișcare în direcția asta, a patrulei :). Alt lucru interesant a fost importanța pe care o dau impresiei artistice. Modul în care e aranjat campul, pregătirea detaliilor pentru fiecare activitate. Spre exemplu, pentru jocurile olimpice, fiecare patrulă și-a pregătit costume cu legătura la țara respectivă, și a fost construit un podium de la care au fost anunțate evenimentele olimpiadei.

Podiumul olimpic, și "zeița" care făcea anunțurile
Podiumul olimpic, și "zeița" care făcea anunțurile

Pentru olimpiadă, noi, românii, împreună cu liderul responsabil de noi, am fost jamaicani :P și, inspirați din filmul Cool Runnings (pe care eu nu l-am văzut :P) am făcut un „bob” cu care toată lumea s-a dat pe un traseu determinat.

Bobul nostru, "Bob" Marley
Bobul nostru, "Bob" Marley

Ce nu mi-a plăcut a fost că mișcarea seara a fost destul de subțire, din partea copiilor. E drept, adulții s-au strâns la o bere și-o cântare deoparte probabil din cauza noastră, dar după ora 8 seara copii se cam evaporau, probabil în corturi.

Am asistat și la trecerea lupișorilor la temerari, și i-am vizitat pe lupișori la școala unde erau cazați.

În ultima seara a fost seara farfuriilor deschise, și sarmalele noastre și ciolanul din ele au fost extrem de binevenite, având în vedere că mâncarea la austrieci a fost cel puțin subțirică :)

I-am invitat pe austieci în România, la noi, să facem un camp împreună la anul. Au părut încântați de idee, așteptăm răspusul lor :)

my latest creation is … under way :)

M-am obișnuit să comunic pe mail. M-am obișnuit să știu că, chiar daca nu mi se răspunde instant la mail, mailul meu este citit semi-instant. M-am obișnuit cu oamenii care au o oarecare unealtă care pândește în vreun fel căsuța de mail pentru mesaje noi. Well, cand am venit acasă și am început să fac chestii cu exploratorii (care sunt la liceu), povestea asta s-o terminat instant :P.

Am tot amânat o ieșire, vrem să mergem la Șureanu și să trecem la Sarmizegetusa Regia. Și de miercuri am amânat-o pe luni, și acum pe săptămâna viitoare. Cea mai frustrantă chestie nu a fost că am tot mutat ieșirea (în mare din cauza vremii, deși este și un pic de nehotărâre în aer) ci faptul că de fiecare dată toată lumea era dezorganizată, și nicicum nu reușeam să ajung la toți, la timp, cu anunțurile.

Așa că azi când am ieșit să mă plimb accidental-intenționat în direcția fast-food-ului favorit, am avut așa un flash. Mi-am amintit că pe vremuri foloseam foarte intens telefonul și mesajele să ne anunțăm de una și de alta. E drept, atunci grupul era oarecum mai omogen, mai apropiat ca vârstă și ca „practici”, motiv pentru care nu m-am gândit la asta înainte. Ok, telefon, SMS, dar … să dau eu de la mine toate mesajele alea? Să stau să mă asigur că n-am uitat pe nimeni … suna cam muncitoresc.

Așa că (mai aveam până la fast-food) mi-am amintit de Gammu, și de faptul că are bind-uri pentru python. Ceea ce suna foarte bine. Mi-am mai amintit și că al meu Nokia 3110 Classic nu este distrus, doar că nu poate fi utilizat pe post de telefon mobil de zi cu zi. Poate foarte bine să îndeplinească funcția de gateway SMS.

Am făcut câteva configurări, am săpat puțin, și ta-daaaa, am reușit să trimit, de pe server-ul permanent de acasă, prin telefon, un SMS. Momentan este doar un executabil care primește parametrii în linie de comandă, dar pentru utilizarea la scară largă mă gândesc să fac un server care să gestioneze trimiterea de mesaje, și să comunice pe partea cealaltă cu aplicația mea, scrisă în ce-o fi ea scrisă. Poate, pe viitor, o să adaug și suport pentru citirea mesajelor primite înapoi, ca să poți da comenzi prin SMS.

Având în vedere abundența de tzeavă spartă cu care Orange împarte cartele cu număr în ultima vreme, partea de număr nu a fost o problemă. Singurul meu gând pentru dezvoltare viitoare este gestiunea creditului, în așa fel încât server-ul să aibă întotdeauna o estimare a creditului rămas și a perioadei lui de valabilitate, ca să nu te apuci să trimiți mesaje, și să nu ți le trimită decât pe unele sau chiar deloc. Cred că asta se poate rezolva prin mesaj la Cronos și interpretarea rezultatului, dar încă n-am reușit să citesc mesaje de pe SIM.

A mai încercat cineva să se joace de-a serverul de SMS-uri acasă? Puteți să-mi recomnadați un plan tarifar pentru Orange care să-mi cadă bine? ;)

Aaaaa, și am uitat problema cea mai mare! De acasa la fast-food am copt ideea asta. De la fast-food până la terasă (cam aceeași distanță) m-am tot gândit ce nume să-i pun, să sune bine, dar să le placă și la copii. Nu știu de ce, m-am gândit la Peticel, dar nu mi se pare potrivit. Aș vrea să fie un nume propriu, preferabil românesc, să nu fie ceva de genu SMSReminder sau ceva. Dau o bere oricui vine cu o idee fezabilă :P

Remake: Râmeț – Huda lui Papară

Acum 4 ani, înainte de EuroJam, am făcut o ieșire cu un grup restrâns de cercetași, și, deși nu mai știu exact ce ne-am propus atunci, am mers prin Cheile Râmețului, pe la Brădești, Huda lui Papară și am ajuns la civilizație la Sălciua de Jos.

Duminică, am reluat traseul, tot așa, în gașcă mică, cu o parte din exploratorii de azi ai centrului local, și cu Andra și Simo, care sunt în training pentru a deveni lideri. Planul nostru a fost pentru o ieșire de o zi, și urma să luam decizia de a merge până la Huda lui Papară sau să ne întoarcem tot la Râmeț la capătul cheilor.

Am plecat de dimineață, la 7 și 20, din autogara din Alba Iulia, și am ajuns la mănăstirea Râmeț pe la 8. Am făcut un timp bun până la gura cheilor, am mâncat scurt acolo și am început traversarea. Apa a fost ok, nu era prea mare. Pe primele secțiuni, unde era înainte cablu, anul asta au fost puse niște trepte de oțel, mult mai ok, mai ales pentru grupuri. Primele secțiuni mai dificile le-am trecut fără nici un fel de emoție.

Partea interesantă din cheile astea începe când stâncile se apropie foarte tare, mai este un cablu vechi, dar care nu e chiar la îndemână, și apa, înghesuită pe lățime de stânci, crește în adâncime. Dori a vrut să fie primul, și a verificat adâncimea apei pe mijlocul văii. Concluzia: Râul 1 – Dori 0. Trebuie să spun că Dorian era cel mai înalt membru al expediției :P. Am găsit o cale mai sigură, și am ajuns și la cablul vechi, am trecut ușor ușor toți 9 pe partea cealaltă, și de acolo, mai prin apă, mai pe cabluri, unde erau, până în capătul cheilor. Prin chei, am fost mai atlet decât pantalonii mei scurți, și i-am crăpat, și apoi s-au rupt de tot, de zici că mă atacase ursul – în mai multe ocazii.

Satul Cheia, din capătul cheilor, cu toate că e „părăsit”, s-a schimbat un picuț din ce-mi amintesc eu acum 4 ani, dar masa e încă acolo, deci am mâncat :). A da, și a venit un cal la noi și înafara de Loți toți ne-am morcovit :P. Toată lumea a votat pentru continuarea traseului către Huda lui Papară. Informațiile mele, de acum 4 ani, erau că este un autobuz de ora 8 seara ce trece spre Turda prin Sălciua, așa că obiectivul nostru ca timp a devenit ora 8.

Înafară de un pic de deal, drumul spre Brădești e chiar mișto, o parte prin pădure, o parte pe-afară, pe lânga case de-astea rupte de lume. La Brădești (unde am dormit data trecută) am ajuns pe la ora 3. Drumul e foarte bun, se poate merge cu mașina pe el, până deasupra la Huda lui Papară. Eu nu-mi amintesc să fi fost drumu așa de bun când am fost noi pe acolo. Anyways, la troița din vârful dealului vremea a început să se închidă, și am coborât cât am putut de repede. O plouat puțin, dar nimic grav – nu ca sâmbătă pe Mureș. Am dat o tură și până la gura Hudei, din păcate nu s-a mai amenajat nimic pentru intrare și nu era tocmai vreme de intrat (iar) în apă, așa ca am plecat ușurel spre Sălciua.

Am ajuns în obiectiv la Sălciua, la 7 și 20, la fix 12 ore după plecarea din Alba. Din păcate, am aflat la prima cârciumă, ultimul autobuz de Turda plecase la 3 și ceva. Am luat o înghețată, și am aflat că fata de la crâșmă e colegă de clasa cu Dori, așa că am rugat-o să ne sprijine în a găsi o soluție. Așa am ajuns la viceprimarul din Sălciua, care e responsabil de microbuzul de transport elevi. Ne-a zis că nu poate să ne ducă cu ăla, dar că există un domn cu firmă de construcții și poate au ăia un microbuz. Nah, fata de la barul omului cu firma de construcții îl sună pe șef, după aia pe șofer, șoferu vine, îl sună pe șef și ne zice (e drept, contrariat de discuția cu șeful lui) că vrea 2 milioane până-n Turda (45 de km x 2). Evident, nimeni nu a vrut să plătească atat, so am trecut la ultima soluție: autostopul :)

Am reușit să plecăm cu toții, în 3 ture (fiecare adult cu câte-o tură),  chiar înainte de o ploaie de-aia zdravănă, și ne-am reîntrunit la Turda. Aici, după un pic de discuție, am hotărât să luam un autobuz de Alba Iulia direct, și la 12 am fost acasă, după o zi luuuuungă.

Mi-a căzut foarte bine ieșirea asta, mi-am mai întins și eu picioarele, am văzut locuri de care mi-era dor și am reușit să povestesc mai multe cu unii din exploratori :).

Iarași am fost singurul care a cărat aparatul foto, și am pus pozele pe picasa, aici. Pentru comparație și pentru nostalgici, aici, pozele de acum 4 ani :)