Lansarea programului Busola Nord

Acum două săptămâni am avut bucuria de a participa la Scout Edu Hub la conferința de lansare publică a Busola Nord, noul nostru program de tip outreach prin care încercăm să aducem esența programelor cercetășești în comunități care nu au așa de multe oportunități pentru tineri.

E un pachet complet de activități însoțit de o cutie cu materiale menite să fie ușor de implementat autonom de către tineri sau cu sprijinul unor adulți de către copii de școală generală, și este parte din strategia noastră de creștere în teritoriu. Avem deja câteva grupuri în țară, în diferite medii, care implementează programul în forma lui pilot, cu susținere din partea World Scout Foundation în cadrul unui program intitulat Ticket 2 Life.

Am intitulat conferința prin care am lansat public programul nostru În era AI, cine îi mai pregătește pe tineri pentru viața reală? pentru că prin Busola Nord ne propunem ca răspunsul să ne includă și pe noi.

Am avut ocazia să vorbesc la conferință, alături de Lelia-Andreea Preoteasa, Consilier superior Direcția Generală Politici și Programe pentru Tineret – Direcția Tineret din cadrul Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), Robert Alexandru Avram, Asistent programe educaționale, UNICEF România, Anca-Ana Sampetrean, Manager Proiect Busola Nord și Paul Dumitru Dîrjan, facilitator al programului în comunitatea Râciu, jud. Mureș.

Continuă să citești Lansarea programului Busola Nord